Povești și Oameni frumoși

Anthony Hopkins's waltz

2012-01-28T09:00:00.003+02:00

Un discurs genial

2012-01-25T09:00:00.001+02:00

Sky is the limit!

2012-01-23T09:00:00.003+02:00

"Stramosul" lui Stonehenge

2012-01-19T09:00:00.006+02:00

Arheologii au găsit într-un arhipelag din Scoţia un templu mult mai vechi şi mai complex decât cel mai cunoscut monument neolitic din Marea Britanie.

Până acum, celebrul monument Stonehenge din comitatul Wiltshire era considerat a fi centrul culturii neolitice, dar titlul poate ajunge acum la Brodgar Ness, un templu vechi de 5.000 de ani, descoperit în zona arhipelagului Orkney, din nord-estul Scoţiei. În fapt un ansamblu de clădiri împodobite cu numeroase picturi rupestre, templul a fost recent studiat şi de către televiziunea BBC 2, care a realizat un documentar intitulat „O istorie a Britaniei Antice".

Prezentatorul televiziunii britanice Neil Oliver a declarat că o astfel de descoperire „se face o dată în viaţă", scrie „The Daily Mail". Şi se pare că are perfectă dreptate. Unele părţi ale templului descoperit sunt cu 800 de ani mai vechi decât monumentul de la Stonehenge şi cuprinde 100 de clădiri neolitice. „Săpăturile au dezvăluit o vastă reţea de clădiri la Orkney, ceea ce ne permite să recreăm o întreagă lume din Epoca de Piatră. Este deschiderea unei ferestre spre misterele religiei neolitice", a mai spus Neil Oliver.

Experţii consideră că noul sit va oferi detalii importante despre ceea ce credeau oamenii din neolitic despre lume şi Univers. „Este un vis pentru arheologi. Emoţia lor referitoare la acest sit nu va dispărea niciodată", a declarat Nick Card, arheolog la Universitatea Highlands and Islands din Scoţia. Până în prezent, numai 10% din sit a fost examinat şi ar putea dura zeci de ani până când se vor descoperi toate misterele acestui templu antic.

Monument mortuar

Referitor la Stonehenge, ultimele datări cu radiocarbon ale unor probe aparţinând sitului au confirmat faptul că acesta a fost, de la început până la sfârşit, un imens cimitir care a adăpostit timp de câteva secole mormintele oamenilor, informează National Geographic.

Dacă înainte se credea că situl a servit drept cimitir doar în perioada 2700 - 2600 î.e.n., cercetătorii au arătat în urma unui studiu că Stonehenge a fost gândit încă de la început ca un loc de veci. Osuarul a fost construit în urmă cu 5.000 de ani, înainte ca giganticele blocuri de piatră să fie ridicate. Analizele asupra rămăşiţelor umane au indicat faptul că oamenii au fost îngropaţi în situl din nordul Angliei, începând cu anul 3.000 î.Hr. până în jurul anului 2.500 î.Hr., când primele pietre au fost aduse aici. Acest studiu întăreşte ideea conform căreia Stonehenge este un „domeniu al morţilor".

Cercetătorii spun că aici au fost îngropaţi aproximativ 240 de oameni, devenind astfel cel mai mare cimitir antic cunoscut din Marea Britanie. Cel puţin până la descoperirea din Orkney.

"Brodgar Ness este un vis pentru arheologi. Emoţia referitoare la acest sit nu va dispărea niciodată.''

Nick Card arheolog

Sursa: http://www.adevarul.ro/

Revolutia de care avem nevoie

2012-01-18T09:00:00.000+02:00

~ de Vlad Mixich

Revolutia la care visez nu are culoare politica. Pentru ca Romania anului 2012 nu e o dictatura, ci o tara condusa prost. Revolutia la care visez nu e organizata de partide. Pentru ca toti politicienii vorbesc la fel si fura laolalta cu marii capitalisti ai tarii. Revolutia la care visez nu e declansata de oamenii care vorbesc la televizor. Pentru ca Romania e o tara cu televiziuni care nu doar informeaza, ci si manipuleaza. Revolutia la care visez eu e altfel.

E una in care jandarmii ii snopesc in bataie pe huliganii din galerii, undeva pe stradutele laturalnice din spatele spitalului Coltea, in timp ce mii de hipsteri, studenti si profesori protesteaza liber, intre cladirea unei facultati si a unui teatru. Revolutia mea e una in care, sub presiunea strazii, Presedintele ales al Romaniei isi cere public scuze pentru erorile sale, la ora de maxima audienta. Revolutia mea e una in care oamenii nu protesteaza impotriva reformei sistemului medical, ci impotriva coruptiei din spitale.

Revolutia mea e una in care nimeni nu stie ce e legea 4, dar toti stiu ce scrie in articolul 2 din Constitutie: "Nici un grup si nici o persoana nu poate exercita suveranitatea in nume propriu". Revolutia mea e una in care romanii inteligenti de peste hotare nu scriu texte revoltate de la distanta, ci iau primul avion spre acasa. Revolutia mea nu seamana cu golanii comunisti din Atena, ci cu indignatii liberi din Madrid. Revolutia mea e aici, printre noi, dar inca nu stie ca exista.

Revolutia mea e in scandarile auzite zilele astea la Timisoara - "Ole, ole, noi uram partidele", sau la Cluj - "PDL si USL, aceeasi mizerie". Revolutia mea e cu acea mama care i-a spus fiicei sale "Mama, du-te la proteste daca stii de ce te duci. Daca nu stii, stai si suna-ti un prieten care are nevoie de o vorba buna. E mai valoros decat sa fii gura casca."

Revolutia mea e cu prietenul meu care, intr-o zi, a desfundat singur canalul imputit din fata blocului in care locuiau alti o suta de oameni. Revolutia mea e cu cei care dau like pe Facebook abia dupa ce ajung acasa, obositi dupa o zi de munca si patru ore de proteste. Revolutia mea e cu studentul nebun care nu vrea sa dea spaga ca sa treaca examenul, e cu femeia sofer care azvarle un zambet superior injuraturilor pe care le primeste in trafic, e cu maica-mea care inchide televizorul ca sa mearga la un concert.

Revolutia mea e aici, printre noi, dar nimeni nu-i spune ca are puterea sa schimbe lumea. Asa cum Raed Arafat a schimbat SMURD-ul. Asa cum Marcel Iures a infiintat un teatru independent. Asa cum Cristina Neagu a ajuns cea mai buna handbalista din lume. Asa cum o echipa mica de cercetatori a salvat Institutul Cantacuzino de la pieire. Asa cum toate aceste povesti adevarate imping tara mea, mai cu vai, mai cu chiu, inainte.

Stiu ca sunt idealist, dar stiu ca la o astfel de revolutie visati si voi. Si, daca printr-o minune, ea ar deveni realitate, cu siguranta ca nu ar vedea-o nimeni la televizor. Pentru ca prea multi dintre noi am fi ocupati sa o implinim si pentru ca revolutia la care visez eu nu are spectatori. Are doar actori.

Sursa: http://www.hotnews.ro/

Legenda vie a ceasornicarilor din New York

2012-01-17T17:00:00.008+02:00

~ Articol de Alexandru Matei

A purta ceas la mână poate fi un anacronism în ziua de azi. Ai nevoie să ştii cât este ceasul? Te uiţi la telefon.

Dar încă mai sunt destul de mulţi oameni care preferă să privească limbile care arată către cifrele înscrise pe un cadran sub care un mecanism extrem de complicat bate delicat precum inima unei mici păsări colibri.

Pentru ei, şi în special pentru cei care trebuie să îşi repare bijuteriile precum Rolex sau Patek Philippe, există atelierul meticulos aranjat al lui Dimitrie Vicovanu din cartierul diamantelor din Manhattan.

Aşa îşi începe cotidianul The New York Times povestea despre ceasornicarul român în vârstă de 73 de ani care a învăţat secretele reparării ceasurilor de epocă în Elveţia. Vicovanu, continuă cotidianul american, este un gentleman din Lumea Veche care a intrat în breasla ceasornicarilor târziu, dar care nu doar repară ceasuri, ci le şi restaurează.

El se asigură că geamul de cristal, cadranul, carcasa, rotiţele, arcurile şi pinioanele din interior sunt înlocuite cu piese originale, iar dacă nu mai pot fi găsite sunt făcute de mână, lipite sau construite astfel încât să arate identic cu originalul. Un ceas de marcă poate avea până la 400 de piese, iar repararea acestora este foarte dificilă. "Mecanismul unui ceas are 12 dimensiuni şi dacă una este pusă greşit atunci nu se va potrivi", spune românul Vicovanu.

Itzhak Perlman şi Bill Cosby şi-au dus ceasurile de epocă la Vicovanu, putem spune un adevărat chirurg. Când văduva uneia dintre cele 27 de persoane ucise într-un accident de avion din 1992 ce a avut loc în Flushing Bay, lângă aeroportul La Guardia, i-a dat ceasul din aur plin de apă Omega al soţului decedat, Vicovanu a reuşit să îl facă din nou să funcţioneze.

Chiar şi alţi ceasornicari îl consultă căutând fie piese greu de găsit sau un simplu sfat. Iar atunci când Sotheby's a vrut să repare un ceas de aur Patek Philippe din anii '30 ce nu a mai funcţionat de zeci de ani, l-au sunat pe Vicovanu.

"Unii ceasornicari sunt măcelari", spune John Reardon, directorul diviziei de ceasuri de la Sotheby's. "Fac ceasurile să valoreze mai puţini bani".

Sotheby's scoate la licitaţie peste 600 de ceasuri pe an, unele costând milioane de dolari. "Dacă avem un ceas cu probleme", spune Reardon, "Dimitrie este prima persoană pe care o luăm în calcul. Există o mică dar entuziastă subcultură a colecţionarilor şi clienţilor care cumpără şi vând ceasuri din pasiune şi care apreciază operele de artă ale micromecanicii. Ei au nevoie de ceasornicari talentaţi pentru a-şi conserva colecţiile".

New Yorkul are nenumăraţi ceasornicari, dar numai câţiva pot face un ceas vechi să arate şi să funcţioneze ca şi cum ar fi nou. Printre secretele lui Vicovanu se numără o carte cu 14.000 de funcţii ale pieselor pe care a cumpărat-o acum un deceniu de la un bijutier ai cărui clienţi din timpul Marii Recesiuni dezasamblau ceasurile pentru a scoate aurul din el şi a-l vinde pentru a face rost de bani. Un alt bun de preţ: ochiul ager. "Nimeni nu poate lucra toată ziua folosind lupa", spune Vicovanu. "Te doare capul".

Reprararea ceasurilor a devenit un hobby al lui Vicovanu încă din anii adolescenţei, atunci când era încă în România. El era curios cum funcţiona ceasul de masă al bunicului său şi se întreba dacă îl poate desface. Deşi mulţi tineri au aceeaşi tendinţă, Vicovanu a reuşit să îl monteze la loc. Mai târziu a reparat ceasuri pentru colegii şi profesorii de la facultate, hobby-ul ajutându-l să îşi plătească studiile.

Cariera şi-a început-o în arheologie ca restaurator, orice de la vase de lut de acum 2.000 de ani la decoraţiuni antice, la un complex muzeal din Iaşi. El a învăţat să restaureze ceasuri de epocă din ordinul guvernului comunist al lui Nicolae Ceauşescu, care l-a trimis la Lausanne, Elveţia, la studii. Nu s-a mai întors în România, defectând în 1977 şi reuşind să îşi ia şi fiica Daniela.Ei au imigrat în SUA în 1979, fiind urmaţi de soţia sa la doi ani după. Soţia a murit anul trecut.

Vicovanu poate schimba şi o baterie a unui ceas Longines de serie. Dar majoritatea oamenilor îl caută pentru că reparaţiile făcute de producătorul ceasului sunt scumpe şi pot dura luni întregi. Vicovanu cere 175 de dolari pentru o simplă curăţare, în timp ce reparaţiile complicate ce necesită desfacerea mecanismului costă până la 2.000 de dolari.

Atelierul său de pe strada 47, aflat printre magazine de coliere, brăţări şi cercei de diamante, vinde şi ceasuri vechi, o afacere numită Master of Time de care se ocupă Daniela. Vicovanu repară ceasuri cel mai des în atelierul din Queens. Acolo, 20.000 de piese sunt organizate şi etichetate în dulapuri cu multe sertare.

Atât la magazin, cât şi la atelier el are un set de instrumente de lucru fine - pile acoperite cu praf de diamant, şurubelniţe cu capete extrem de mici, un mic ferăstrău de diamant - şi uleiuri şi vaseline diferite pe care le aplică cu un ac. Pentru a confirma că ceasul funcţionează corect, o maşinărie face echivalentul unei electrocardiograme, înscriind pe hârtie bătăile mecanismului.

"Orice ceas trebuie să fie curăţat şi uns după câţiva ani pentru că altfel nu va mai funcţiona bine", spune Vicovanu. Cauza: uleiul devine ca un lipici.

Este ceva special pentru Vicovanu când este rugat să meargă la Sotheby's pentru a analiza, să spunem un ceas de aur Cartier din 1885 pe care nu l-a mai deschis nimeni (el a descoperit cheia, un şurub aflat sub un ornament de aur). Dar el are şi motive de nemulţumire. Ceasurile din ziua de azi, se plânge el, sunt magnetizate şi uneori sunt stricate de aparatele cu raze X din aeroporturi.

Ceasul său este un Bulova Accutron din 1969, în valoare de 400 de dolari, cu care se laudă pentru că nu este afectat de gravitate. "Trebuie să pun ora exactă atunci când dau înapoi un ceas", spune el.

Vitrina magazinului său are câteva ceasuri speciale, precum un Patek Philippe din 1917 făcut special pentru şoferi şi care are ora 12 în poziţia orei 3 pe un ceas obişnuit, fiind mai uşor de văzut atunci când mâinile sunt pe volan. Mai este şi un ceas de buzunar Tiffany din 1934 din aur de 18 karate ce poate fi folosit pe întuneric pentru că semnalizează orele şi minutele cu ajutorul unui gong. Cel mai scump ceas este un Patek Philippe din platină din 1966 ce valorează 19.000 de dolari.

"Este o investiţie", spune el. "Valoarea îi va creşte în timp".

Iar pentru afacerea sa, bineînţeles, timpul este esenţial.

Sursa: http://www.zf.ro/

Dare more!

2012-01-16T09:00:00.006+02:00

Un meniu McDonald's după 6 luni...

2012-01-12T09:00:00.034+02:00

Un aliment ţinut trei zile la temperatura camerei începe să se altereze vizibil, fiind atacat de drojdii, mucegaiuri şi insecte, susţin nutriţioniştii. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu produsele de tip fast-food, al căror aspect trece, de multe ori, cu brio proba timpului. gândul a făcut un experiment şi a păstrat timp de 6 luni, la temperatura camerei (care a variat între 18 şi 24 grade Celsius), un hamburger şi o porţie de cartofi prăjiţi cumpăraţi, pe 14 octombrie 2010, de la McDonald's. Deşi, în această perioadă produsele nu au fost acoperite şi nici stropite cu aditivi alimentari sau condimente, care să le prelungească termenul de valabilitate, acestea şi-au păstrat aspectul comercial. Nu au început să dezvolte mucegaiuri, nu au făcut viermi şi nici musculiţe, ci doar s-au deshidratat şi au început să miroasă a rânced. Fotografiile realizate periodic au demonstrat că meniul nu şi-a modificat vizibil aspectul, din data de 14 octombrie 2010 până pe data de 14 aprilie 2011. După ce am terminat experimentul, am luat reacţii din partea companiei, am vorbit cu specialişti în nutriţie şi am comparat datele noastre cu date obţinute în urma unor experimente similare realizate în alte ţări unde lanţul McDonald's este reprezentat.

Contactaţi de gândul, reprezentanţii McDonald's au declarat că rezistenţa în timp a meniului "este o probă a calităţii produselor" lor: "Uscarea este una dintre cele mai vechi tehnici de conservare a alimentelor. Cele mai simple exemple sunt uscarea pâinii şi a diverselor tipuri de salamuri. Prin urmare nu este un fapt exceptional acela că alimentele lăsate în condiţii normale într-o cameră, se vor usca. Din această perspectivă, experimentul este o probă de calitate pentru produsele noastre."

În schimb, nutriţioniştii care au aflat de experiment, fără a şti numele restaurantului de unde provin hamburgerul şi cartofii prăjiţi, spun altceva. "Faptul că bacteriile din atmosferă nu au reuşit să distrugă produsele păstrate timp de şase luni arată efortul pe care organismul uman trebuie să îl depună pentru a descompune un astfel de aliment", crede, de pildă, Livia Nena, de profesie biolog.

Un meniu Happy Meal a rezistat timp de 365 de zile în SUA

Experimentul nu este primul de acest gen. În aprilie anul trecut, o fotografă britanică, Sally Davies, şi-a cumpărat un hamburger cu cartofi prăjiţi de la McDonald's şi a păstrat produsele pe o etajeră din locuinţă timp de 6 luni, a relatat Daily Mail. "Singura schimbare pe care am observat-o a fost că hamburgerul a devenit tare ca piatra", a mărturisit fotografa citată, toamna trecută, de publicaţia britanică. Înaintea ei, Joann Bruso, o nutriţionistă din SUA, a păstrat pe un raft un meniu Happy Meal timp de un an fără ca acesta să se altereze vizibil. "Am deschis geamul de mai multe ori în această perioadă, dar muştele şi alte insecte au ignorat pur şi simplu meniul. Ce vă spune asta?" se întreba în martie 2010, la sfârşitul experimentului ei, nutriţionista.

McDonald's România: "Produsele noastre sunt destinate consumului imediat"

Informaţi despre testul gândul, reprezentanţii companiei McDonald's au declarat că acesta este "o dovadă în plus a calităţii produselor". "Uscarea este una dintre cele mai vechi tehnici de conservare a alimentelor. Cele mai simple exemple sunt uscarea pâinii şi a diferitelor tipuri de salamuri", susţine Alexandra Olaru, director de resurse umane şi comunicare McDonald's România. "Nu este un fapt excepţional acela că alimentele lăsate în condiţii normale se vor usca. Cartofii noşti sunt feliaţi din cartofi întregi şi prăjiţi în uleiuri vegetale. Carnea folosită în preparate este 100% carne de vită, fără conservanţi şi aditivi alimentari, căreia i se adaugă, după finalizarea pregătirii, sare şi piper. Din această perspectivă, experimentul este de a proba calitatea produselor noastre", a mai spus aceasta. Potrivit Alexandrei Olaru, preparatele McDonald's "conţin cantităţi minime de conservanţi care contribuie la siguranţa produselor", iar în ceea ce priveşte valabilitatea acestora - ele sunt destinate consumului imediat. "De aceea, nu sunt relevante cercetările legate de durata de viaţă a produselor pentru o perioadă mai îndelungată decât aceea necesară fiecărui produs sau ingredient", susţine Alexandra Olaru. "Timpul de menţinere pentru fiecare ingredient în parte este subiectul unei analize individuale", mai spune aceasta.

Aditivii sunt cei care inhibă dezvoltarea bacteriilor

Doi nutriţionişti şi un şef de restaurant au comentat experimentul gândul, afirmând la unison că aditivii sunt cei care păstrează alimentele intacte pe perioade mari de timp. "După două-trei zile, alimentele depozitate la temperatura camerei sunt atacate de bacterii, drojdii şi mucegaiuri şi, uneori, de insecte. Astfel, produsele încep să se altereze. De cele mai multe ori, preparatele de tip fast-food sunt fabricate utilizând aditivi care inhibă dezvoltarea bacteriilor, drojdiilor şi mucegaiurilor", spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

Potrivit specialistului, "problema substanţelor chimice folosite în industria alimentară este că nu sunt selective. Ele pot distruge flora intestinală, deoarece inhibă atât microflora periculoasă, cât şi pe cea benefică". Întrebat dacă mănâncă la restaurante de tip fast-food, Mencinicopschi a precizat că fructele, salatele şi fresh-urile sunt singurele produse pe care le cumpără dintr-un astfel de local.

"Preparatele de tip fast-food sunt tratate cu tot felul de aditivi alimentari pentru a rezista cât mai mult timp", susţine şi biologul Livia Nena. "Substanţele folosite au menirea de a păstra aspectul produsului pe o perioadă mai lungă de timp, dar nu şi a calităţilor nutritive. Experimentul realizat de gândul este o dovadă în plus că astfel de produse nu conţin nicio proteină sau vitamină benefică organismului", mai spune aceasta. Dr. Nena afirmă că organismul depunde eforturi mari pentru a descompune astfel de alimente. "Faptul că bacteriile din atmosferă nu au reuşit să distrugă produsele păstrate timp de şase luni arată efortul pe care organismul uman trebuie să îl depună pentru a descompune un astfel de aliment".

Sursa: http://www.gandul.info/

Pilda vietii Sfantului Ioan Botezatorul

2012-01-07T09:00:00.034+02:00

Pilda vietii Sfantului Ioan Botezatorul sau "Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca."

Ioan Botezatorul ne este indeobste cunoscut pentru marea sfintenie a vietii sale. I se spune inger in trup sau om ingeresc, de cat de aspra i-a fost viata in pustie si de cat de intransigenta asceza. Stim ca drept imbracaminte avea o haina din par de camila si ca imprejurul mijlocului purta o cingatoare de curea. De hranit se hranea numai cu lacuste si miere salbatica.

Acestea ne sunt cunoscute, asa incat socotesc ca mai de folos ne este a evoca alte insusiri ale unui sfant caruia ravna poporului lui Dumnezeu nu a sovait sa-i atribuie aripi de inger, iar iconarii, la randul lor, n-au pregetat sa-l infatiseze astfel in multe icoane si picturi bisericesti.

Insusirile la care doresc sa ma refer sunt:

- absoluta smerenie

- capacitatea de a iubi pe un altul nu numai ca pe sine ci si mai mult decat pe sine

- capacitatea de a recunoaste superioritatea altuia

- capacitatea de a sterge si anula sinea proprie inlocuind-o cu a altuia.

Viata Sfantului Ioan Botezatorul ne este cunoscuta in toata simplicitatea si rigoarea ei. Moartea lui, timpurie, constituie o dovada a ceea ce istoricilor contemporani si ilustrului nostru compatriot Mircea Eliade in special, le place a numi absurditate a istoriei.

Regele Irod - nu Irod cel Mare, omoratorul pruncilor nevinovati, ci fiul sau, Irod Agrippa - isi luase drept sotie pe femeia fratelui sau Filip. Casatoria aceasta era de fapt un concubinaj osandit de Ioan Botezatorul cu acele vorbe fara suliman si acel ton aprig care ii erau proprii.

Asa-zisa nevasta a lui Irod, Irodiada, femeie frumoasa si inteligenta insa cruda, ambitioasa si nerusinata, il dusmanea de aceea pe Ioan si-i tot cerea regelui sa-l starpeasca. In cele din urma izbuti sa obtina intemnitarea celui vrajmasit de ea: Ioan a fost inchis in beciurile palatului.

Acolo se afla cand i se ivi Irodiadei prilejul de a se descotorosi de acel a carui viata ii era ca un ghimpe in ochi. Fiind ziua de nastere a lui Irod si sarbatorindu-i-se aniversarea, s-a facut praznic bogat dupa cuviinta, poftiti au fost toti dregatorii tarii.

Acolo, la praznic, fiica din prima casatorie a Irodiadei, Salomeea pe nume, a dansat; dansul tinerei frumoase fete intr-atata i-a placut si l-a tulburat pe rege incat, ametit de bautura si aprins de pofta, i-a spus: cere-mi ce vrei, pana la jumatate din regatul meu, si-ti voi da. Si si-a intarit vorba cu juramant.

Salomeea, nestiind ce sa ceara, s-a sfatuit cu maica-sa. Irodiada nu a stat pe ganduri: cere capul lui Ioan Botezatorul, i-a grait, acum, aici; sa ti-l aduca pe o tipsie. Regele Irod atunci s-a cutremurat. Nu era deloc dispus sa-l omoare pe Ioan despre care stia ca norodul il socoteste prooroc; si-apoi nici lui omul nu-i era cu totul antipatic; in felul lui il respecta si consimti se la arestarea lui numai ca sa scape de gura muierii.

Nerodului, ametit cum era, i-a fost insa rusine sa-si calce nesabuitul juramant. Ar fi putut prea bine sa-i explice fetei: ti-am fagaduit pana la jumatatea regatului meu, dar omul acesta pretuieste mai mult decat jumatate din regatul meu, astfel incat nu ti-l pot da; cere-mi altceva. Dar nu l-a purtat mintea catre acest raspuns drept, ci ca netotul a implinit salbatica sfuntata cerere: lui Ioan i s-a taiat capul in chiar beciurile palatului si cinstitul cap i-a fost adus Salomeei pe tipsie, precum dorise ticaloasa de Irodiada.

Smerenia absoluta a Botezatorului reiese cu prisosinta din textul celor patru Evanghelii care folosesc aproape aceleasi cuvinte centrate in jurul a cinci idei:

- Iisus e mai puternic decat Ioan

- Ioan nu este vrednic sa-I dezlege cureaua incaltamintei

- Ioan nu poate boteza decat cu apa, pe cand Iisus va boteza cu Duh Sfant si cu foc

- Iisus este anterior lui Ioan

- Iisus este Cel ce va sa vina.

Intr-adevar, referatul lui Matei relateaza: "Cel Care vine dupa mine este mai puternic decat mine. Nu sunt vrednic sa-i duc incaltamintea. Eu va botez cu apa spre pocainta. El va va boteza cu Duhul Sfant si cu foc."

Iar cand Iisus vine la repejiunile Iordanului spre a primi botezul, Ioan exclama uimit si coplesit: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine?"

In referatul lui Marcu citim de asemenea: "Vine in urma mea Cel ce este mai tare decat mine. Caruia nu sunt vrednic, plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintei."

Si tot in felul acesta scrie si Sfantul Evanghelist Luca: "Eu va botez cu apa, dar vine Cel ce este mai tare decat mine, Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintelor. El va va boteza cu Duh Sfant si cu foc."

In textul evanghelic al Sfantuiui Apostol Ioan gasim lamuriri mai ample: "Acesta este despre Care am zis: Cel ce vine dupa mine a fost inaintea mea, pentru ca mai inainte de mine era."

Botezatorului i se pune intrebarea: "Cine esti? Esti tu Hristosul, esti tu Ilie, esti tu Proorocul?" Iar el, ne spune textul evanghelic, "a marturisit si n-a tagaduit si a marturisit: Nu sunt eu Hristosul, nu sunt nici Ilie si nici Proorocul."

Cu deplina modestie si potrivit adevarului, cel intrebat din nou raspunde: "Eu sunt glasul celui care striga in pustie: indreptati caile Domnului."

Si iarasi, tot ca in celelalte referate:

"Eu va botez cu apa, dar in mijlocul vostru se afla Acela pe Care voi nu-L stiti, Cel care vine dupa mine, Care inainte de mine a fost si Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintei."

De doua ori afirma Ioan, aratandu-L pe Iisus: "Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii." Iar dupa botezul Domnului in Iordan: "Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El."

Si, in acelasi mod, mai categoric insa: "Acesta este Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 1, 34). Iar mai apoi urmeaza (Ioan 3, 20) una dintre cele mai emotionante, mai neasteptate, mai rascolitoare si mai iesite din comun fraze din cate se afla in Sfanta Scriptura: este declaratia-marturisire a nobilului Ioan:

"Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca."

In cuprinsul Scripturii - bogata in formule fascinante si-n sentinte vrednice a se intipari in cugetul nostru - zicerea Botezatorului straluceste totusi cu o lumina nespusa si ni se infatiseaza ca un giuvaer; ea contrazice atat de fatis tendinta oricarei individualitati de a se socoti centrul cercului inconjurator si de a considera ca legitim sa-si acorde numai drepturi si monopolul dreptatii, incat nu poate sa nu uimeasca asa cum ar face marul care, sfidand legea universala a gravitatiei, in loc sa cada la pamant cand se desprinde din pom, s-ar inalta spre cer.

Dar cum apare Ioan vazut de Iisus? Textul de la Luca 7, 24 si urm. este edificator si clar.

Zice Domnul catre multimi, dupa plecarea ucenicilor pasa-mi-te trimisi de Ioan: "Ce ati iesit sa priviti in pustie? Oare trestie clatinata de vant? Oare om imbracat in haine moi si scumpe? Oare prooroc?" Si tot El raspunde cu glas ferm: "Da, zic voua si mai mult decat un prooroc. Acesta este cel despre care s-a scris: Iata trimit inaintea fetei Tale pe ingerul Meu care va gati calea Ta, inaintea Ta." Si inca: "Zic voua: Intre cei nascuti din femei nu este mai mare decat Ioan; dar cel mai mic in Imparatia lui Dumnezeu este mai mare decat el."

Domnul asadar confirma caracterul ingeresc al lui Ioan.

Asa fiind, intocmai ca patriarhii, dreptii si proorocii Vechiului Testament, el va salaslui cu sufletul in iad pana ce Domnul dupa rastignirea Sa va fi coborat in acel loc spre a-i slobozi. Ioan nu a primit botezul crestin in numele Sfintei Treimi, iata de ce e socotit mai mic decat oricare dintre locuitorii Imparatiei lui Dumnezeu.

Ne putem intreba acum ce semnifica pentru noi Ioan Botezatorul, prin care insusiri ale lui ni se arata admirabil, adica vrednic de mirare si veneratie, prin care ne poate fi calauzitor si model?

Prin smerenia sa absoluta, desigur. Prin iubirea sa totala fata de un altul, respectiv de Hristos, prin puterea de zdrobire a iubirii de sine si a inlocuirii ei cu iubirea pentru altul. Ioan Botezatorul se trece in umbra, se sterge, parca s-ar dori invizibil. Iata ce este Ioan Botezatorul: este minunata pilda de "eu" care iese din sine si - cu smerenie si netarmurit devotament - dobandeste putinta de a-si iubi semenul mai mult decat pe sine insusi.

Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar pe calea stramta a infrangerii trufiei, a neroadei trufii, a egoismului si egocentrismului nostru ridicol care-si face ras de noi indemnandu-ne a crede ca suntem, fiecare, punctul geometric din chiar centrul lumii si ne da ghes a ne increde numai in noi insine, a ne inchide si incuia in carapacea bine ferecata a sinei noastre imperialiste.

Ioan ne poate fi pilda sigura de dragoste pentru Hristos si de slujire neprecupetita a Sa. Dar, va veti intreba poate, cum de-L putem sluji si iubi ca pe un prieten pe Hristos Care acum nu se mai afla in cuprinsul pamantului ci S-a inaltat la cer? Cum de-I putem sta alaturi, Il asculta, Ii vadi iubirea noastra?

Raspuns nu poate fi altul decat: sa nu huliti, frati crestini, pretinzand ca Hristos nu se mai afla pe pamant si ca S-a inaltat Ia cer astfel incat nu-L mai puteti iubi si sluji cum a facut Ioan Botezatorul.

Hristos e prezent pe acest pamant in Sfanta Euharistie sub chipul painii si al vinului. Si mai este prezent la fel de lucrator - sub chipul tuturor oamenilor asupriti, obiditi, incercati, ispititi de suferinte, nevoi si nedreptati. Iubindu-i si slujindu-i pe acesti foarte mici frati ai Sai, Lui Ii manifestam dragostea noastra si pe El insusi Il slujim.

Blasfemie este a zice ca nu avem cum sluji, intocmai ca Botezatorul, pe Hristos, ca El nu mai este de fata in lumea sensibila! Dragostea - virtute crestineasca suprema si singura perena - este mijlocul fara gres care ne sta la indemana pentru a ne dovedi umanitatea si crestinatatea.

Noi retinem din viata si jertfa Sfantului Ioan Botezatorul capacitatea omeneasca de a iesi din sine, de a depasi stramtoarea fenomenalitatii, de a iubi pe un altul. Noi cutezam chiar a ne face o calauza din zguduitoarea, admirabila, senina fraza de la Ioan 3, 30: "Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez."

Cu ea in suflet si-n inima si-n cuget si-n adancul sensibilitatii noastre biruite sa parasim acum, nu fara a multumi Domnului, acest sfant lacas.

Parintele Nicolae Steinhardt

Sursa: http://www.historia.ro/

Botezul Domnului. Obiceiuri de Boboteaza

2012-01-06T12:01:00.000+02:00

Credincioşii ortodocşi, catolici şi greco-catolici sărbătoresc, vineri, Boboteaza, care marchează ultima zi din ciclul sărbătorilor de iarnă, dedicată purificării mediului înconjurător, în special sfinţirii apelor. În credinţa ortodoxă, sărbătoarea reaminteşte de Botezul Domnului în apa Iordanului la vârsta de 30 de ani, înainte de a păşi în viaţa publică.

Boboteaza şi Ajunul ei sunt celebrate prin tradiţii creştine, dar şi cu origini păgâne în mai multe regiuni ale ţării. Dacă la Bacău "se plimbă urşii", într-o comună din judeţul Suceava localnicii sculptează cruci în gheaţă.

În satele transilvane, ziua de Bobotează capătă semnificaţii magice: cerul se deschide, este singura zi din an în care, se spune, animalele vorbesc pe înţelesul oamenilor, iar fetele tinere îşi pot visa ursitul.

De Bobotează, tinerele din Bihor au ocazia să afle cine le este ursit, respectând un ritual vechi de secole. În ajun de Bobotează fetele nemăritate, care speră să vadă în vis chipul celui cu care le-a fost scris să-şi petreacă viaţa, ţin post şi pregătesc o pâinică din aluat nedospit, condimentată cu multă sare, pe care o mănâncă înainte de a se culca.

Zeci de mascaţi împânzesc străzile din satul Chintelnic, judeţul Bistriţa-Năsăud, în ajun de Bobotează. Îmbărcaţi în diferite personaje, aceştia intră în casele oamenilor din sat pentru a alunga spiritele rele.

La Bacau, zeci de cete de urşi „reînvie" de Bobotează. Acest lucru se întâmplă deoarece, susţin specialiştii în folclor, Boboteaza coincide cu Crăciunul pe rit vechi, când se practică acest obicei.

„Tradiţia spune că până în această zi se continuă jocurile cu măşti care au început în ultima zi a anului trecut", susţine Adrian Ardelean, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi.

La Constanţa, tinerii curajoşi se vor arunca în această zi în apele mării pentru a recupera crucile de lemn aruncate de preoţi. După acest ritual, credincioşii vor primi sticle cu aghiazmă. Creştinii stropesc casele cu această apă pentru a avea noroc şi a fi sănătoşi tot anul.

Sărbătoarea Botezului Domnului păstrează încă ecouri arhaice în vestul țării. În unele sate retrase, mai ales din zona Banatului Montan, fetele aleargă cu noaptea în cap după apa „neîncepută" cu puteri magice.

La Braşov sunt pregătite zeci de tone de apă sfiinţită. Si se aşteaptă ca zeci de mii de credincioşi să participe la slujbe. Există şi superstiţii vechi de sute de ani legate pe Bototează.

Tinerii din Bengeşti, judeţul Gorj, se aruncă de Bobotează în râul Gilort. Această tradiţie este păstrată din strămoşi şi se spune că cel care prinde crucea va fi ferit de boli şi norocos tot anul.

„Botezul Domnului" sau Bobotează, cum este cunoscută această sărbătoare, nu este cu nimic mai prejos decât Crăciunul, în Maramureş. Cu această ocazie, femeile pregătesc mese îmbelşugate, cu cele mai bune delicatese şi reamenajează casa pentru ca anul următor să fie unul cu noroc.

În tradiţia populară românească, Boboteaza este şi o sărbătoare dedicată purificării naturii, şi mai ales a apelor, de forţele răului. În Mureş, oamenii merg la biserică, ducând cu ei zeci de colaci pe care îi aşează apoi în vârful prapurului.

În fiecare an, de Bobotează, sătenii din Pietroșani, comuna Puchenii Mari, își botează caii, pentru ca animalele să fie bune de muncă și sănătoase tot anul. Început ca o tradiție locală, evenimentul adună curioși din toate comunele din jur.

Fetele nemăritate din satul Şard, judeţul Alba, încep pregătirile pentru obiceiurile de Bobotează încă din Ajun. Îşi aleg hainele tradiţionale lăsate moştenire de părinţi şi nu uită nici de partea spirituală: ţin post negru.

Tot într-o petrecere o ţin oltenii, trei zile şi trei nopţi, cu obiceiuri păstrate din bătrâni, ca să aibă an plin de bucurie, fără urmă de necaz, pagubă sau supărare.

Slujba de Bobotează este unul dintre cele mai importante pelerinaje care au loc la Galaţi, la malul Dunării. An de an, între 5000 şi 10.000 de gălăţeni vin pe faleza fluviului pentru a asista la sfinţirea a apelor, la momentul scoaterii crucii din Dunăre de către înotătorii curajoşi şi pentru a lua aghiazmă.

Pregătirile de Bobotează începp cu două-trei zile înainte, cu construirea crucii de gheaţă. În trecut, crucea era cioplită cu toporul din gheaţa care se forma la suprafaţa Dunării sau a unuia dintre lacurile de la marginea oraşului. Cum în ultimele decenii gerul Bobotezei a fost mai mult o amintire, s-a ajuns la o soluţie de compromis: crucea este fabricată cu ajutorul instalaţiilor frigorifice de la fabrica de pâine din Galaţi.

Un alt moment important al zilei de Bobotează este aruncarea, de către arhiepiscopul Casian, a unei cruci sfinţite, de lemn, în apele Dunării. În fiecare an, 10-15 curajoşi plonjează în apa care are doar 1-2 grade Celsius pentru a recupera crucea sfântă.

Pe malul celălalt al Dunării, la Zaclău, se ţine un alt obicei foarte interesant legat de Bobotează: botezul cailor.

Evenimentul are loc imediat după ce crucea a fost recuperată din apă, caii din sat fiind sfinţiţi, pe un imaş din apropiere, de către preotul comunei. Se pare că obiceiul provine de la tătari şi că a fost „creştinat" ulterior, în urmă cu circa 300 de ani. După botezul cailor, are loc o întrecere hipică.

Tradiţia spune că toţi caii botezaţi de preot vor fi perfect sănătoţi în cursul anului.

Sursa: http://www.adevarul.ro/

Colierul albastru

2012-01-05T09:00:00.006+02:00

Bijutierul era asezat la biroul sau, privind distrat strada prin vitrina elegantului sau magazin.

O fetita se apropie si-si lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albastri ca cerul se luminara. Intra hotarata in magazin si arata cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.

- E pentru sora mea. Puteti sa mi-l impachetati frumos pentru un cadou?

Patronul magazinului o fixa din ochi pe micuta clienta si o intreba:

- Cati bani ai?

Fara sa pregete, ridicandu-se pe varfuri, fetita puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise si o goli. Cazusera cateva bancnote de mica valoare, un pumn de monede, cateva scoici si niste figurine.

- Ajung? intreba ea cu mandrie. Vreau sa fac un cadou pentru sora mea mai mare. De cand mama nu mai este, ea e cea care-i tine locul si niciodata nu are nici macar o clipa pentru ea. Astazi e ziua ei si sunt sigura ca o voi face foarte fericita cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeasi culoare ca ochii ei.

Omul se duse in spate si reveni cu o hartie de impachetat nemaipomenit de frumoasa, rosie cu auriu, cu care impacheta cu grija cutia.

- Ia-o, spuse el fetitei. Si du-o cu grija.

Fetita pleca foarte mandra, tinand pachetul ca pe un trofeu.

O ora dupa aceea, in bijuterie intra o fata frumoasa cu parul de culoarea mierii si cu niste ochi albastri minunati. Puse cu hotarare pe tejghea pachetul pe care bijutierul il facuse cu atata grija si spuse:

- Colierul acesta a fost cumparat de aici?

- Da, domnisoara.

- Si cat a costat?

- Preturile praticate in acest magazin sunt confidentiale: nu privesc decat pe client si pe mine.

- Dar sora mea avea doar cativa banuti. N-ar fi putut cumpara niciodata un colier ca acesta!

Bijutierul lua cutia cu pretiosul ei continut, o inchise, refacu cu grija ambalajul cadoului si-l inapoie fetei.

- Sora dumneavoastra a platit. A platit pretul cel mai mare pe care-l putea plati cineva: a dat tot ceea ce avea.

[Autor necunoscut (mie).]

2012 - Anul Canarului

2012-01-02T13:38:00.000+02:00

Întrebat, în martie, ce îl surprinde la umanitatea secolului XXI, al 14-lea Dalai Lama, cel mai cunoscut tulku (reîncarnat), a răspuns jurnaliştilor:

- Oamenii îşi sacrifică sănătatea, ca să facă bani. După care îşi cheltuie banii, ca să-şi recupereze sănătatea. Sunt atât de îngrijoraţi de viitor, încât nu se pot bucura de prezent. Rezultatul e că nu trăiesc nici in prezent, nici în viitor. Trăiesc de parcă nu vor muri niciodată şi mor de parcă n-ar fi trăit niciodată.

Vieţuim, monitorizaţi, într-o lume împărţită în zone verzi şi zone roşii, în care ni se distribuie binele şi răul cu sufertaşul, ca la cantina săracilor. Primim indicaţii preţioase şi bilete de trecere, suntem avertizaţi din timp ce trebuie să iubim şi ce trebuie să urâm, nişte minţi uscate ne trasează viitorul în linii precise, ca să nu mai fim nevoiţi să ne batem capul cu noi înşine. De ce ne-am revolta? Trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. Popoarele nu pot fi dizolvate şi înlocuite cu altele. Contăm, deci. Precum canarii în minele de cărbune. Câtă vreme ciripim mulţumiţi, cei care trebăluiesc prin galerii sunt în siguranţă. Primim grăunţe şi entertainment. Primim atâtea veşti proaste cât să facem coadă la anestezie, să ne bulucim în Second Life. Virtualul devine noua religie, în care Dumnezeu Atotştiutorul e cel mai performant motor de căutare.

- Ce ne aşteaptă?

- Speraţi la ce e mai bine, dar pregătiţi-vă pentru ce e mai rău, ne încurajează tulku.

- Există soluţie?

- Nu ştiu. Dar, dacă într-o bună dimineaţă - când ne vom trezi din nou în colivie, liniştiţi că lumea noastră e (de)finită şi că suntem în siguranţă - rupem gratiile, vom fi mai aproape de noi cu o bătaie de aripă.

Sursa: http://www.gandul.info/

Daca as trai din nou...

2011-12-30T17:00:00.005+02:00

“Dacă mi-aş putea trăi din nou viaţa… m-aş fi culcat să mă odihnesc atunci când mă simţeam rău, în loc să pretind că pământul se va opri dacă eu nu voi fi la serviciu pentru o zi. Aş fi ars lumânarea roz sculptată ca un trandafir, în loc să o las să se topească în cămară…

Aş fi vorbit mai puţin şi aş fi ascultat mai mult… Aş fi invitat prieteni la masă chiar dacă era o pată pe covor şi canapeaua trebuia ştearsă.

Aş fi mâncat popcorn în camera “bună”şi nu mi-aş mai fi făcut atâtea griji din cauza prafului când cineva vroia să aprindă focul în şemineu. Mi-aş fi făcut timp să-l ascult pe bunicul povestind din tinereţile lui…

N-aş fi insistat niciodată să mergem cu geamurile maşinii închise într-o zi frumoasă de vară doar pentru că părul meu a fost proaspăt coafat şi fixat… Aş fi stat întinsă pe pajişte cu capul pe iarbă…

Aş fi plâns şi râs mai puţin privind televizorul şi mai mult privind viaţa…

Dar, cel mai mult, să am o a doua şansă la viaţă, aş preţui fiecare moment, l-aş privi cu adevărat … l-aş trăi … Nu m-aş mai agita atât de mult pentru lucruri meschine şi mărunte.

Nu vă faceţi griji din cauza celor care nu vă simpatizează, sau mai mult, n-ar trebui să vă intereseze cine ce face… În schimb, să preţuim prietenii pe care îi avem şi oamenii care ne iubesc… Să ne gândim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat… si la ceea ce facem în fiecare zi să ne îmbunătăţim mintea, trupul, sufletul, emoţiile.”

Emma Bombeck

(rânduri scrise după ce a aflat că este bolnavă de cancer)

Sursa: http://danielroxin.blogspot.com/

Fata de masa

2011-12-25T09:00:00.000+02:00

Un tanar preot si sotia lui, trimisi la prima lor parohie, ajung acolo intr-o zi de octombrie si constata ca biserica este intr-o stare deplorabila... Plini de entuziasm, isi propun sa o restaureze pana in Ajunul Craciunului, cand vor sa organizeze prima slujba...

Muncesc din greu, rapara peretii, tamplaria, refac picturile, curata si... termina totul pe 18 decembrie! Pe 19 insa incepe o vijelie cumplita, care desprinde o bucata din acoperis, iar apa scursa le distruge o portiune mare dintr-un perete lateral... Intristat ca trebuie sa amane slujba de inaugurare, preotul pleaca spre casa, dar pe drum se opreste la o licitatie in scopuri caritabile si acolo ii atrage atentia o fata de masa brodata, de o mare finete, care avea in mijloc o cruce; isi da seama ca are exact dimensiunea portiunii de perete avariat, o cumpara si se intoarce la biserica. Intre timp incepuse sa ninga, iar in statie zareste o doamna in varsta care tocmai pierduse autobuzul. O invita sa-l astepte pe urmatorul in biserica, iar el incepe sa fixeze fata de masa pe peretele avariat. Doamna asteapta absenta intr-un colt; deodata isi ridica ochii si, socata, il intreaba pe preot de unde are fata de masa cu initialele ei (EBG)... Apoi ii povesteste ca ea o brodase in Austria in urma cu 35 de ani, in timpul razboiului. La venirea nazistilor e nevoita sa plece in graba si-si lasa in urma sotul, care este arestat si trimis in lagar... e ultima data ca-l mai vede... Impresionat, preotul vrea sa-i returneze fata de masa, dar ea ii spune ca e mai bine sa ramana in biserica... Tot ceea ce poate sa faca este sa o conduca pe doamna intristata acasa...

Slujba de inaugurare a bisericii reuseste de minune, iar la sfarsit preotul isi conduce spre iesire noii enoriasi. Cand revine observa pe un scaun un domn in varsta cu ochii pironiti pe fata de masa... Barbatul ii povesteste indurererat ca fata de masa fusese brodata de sotia lui, care disparuse pe timpul ocupatiei naziste si pe care o credea moarta...

Preotul il roaga sa-l insoteasca intr-o scurta plimbare cu masina si il duce la domiciliul batranei doamne, unde asista la cea mai impresionanta revedere de Craciun...

(Intamplare adevarata povestita de un preot pentru a ilustra "misterioasele cai ale Domnului".)

Doamne, Tata, binecuvanteaza-mi familia si prietenii si da-le ceea ce stii Tu ca au nevoie! Umple-le vietile cu pacea Ta, cu prosperitate si cu puterea binelui, aducandu-i astfel mai aproape de Tine! Amin.

7 lucruri pe care nu le stiai despre Craciun

2011-12-24T09:00:00.011+02:00

1. În ciuda percepției populare, Biblia nu menționează o dată specifică a nașterii lui Hristos. De fapt, majoritatea istoricilor cred că El a fost născut cel mai probabil în primăvară, drept consecință a descrierii din Biblie a animalelor păstorilor. Însă, în cel de-al IV-lea secol, când Biserica Catolică a decis să declare data nașterii lui Iisus ca sărbătoare oficială, Papa Iuliu I a ales 25 decembrie. S-a întâmplat ca data să coincidă cu festivalul păgân numit Saturnalia.

2. La 5 luni de la începerea Primului Război Mondial, trupele de pe frontul vestic au luat o pauză de la luptat în timpul Ajunului Crăciunului pentru a cânta colinde pe câmpul de luptă. Dimineața următoare, soldații germani au apărut din șanț și au început să se apropie de forțele aliate în timp ce cântau “Merry Christmas” în engleză. Din fericire, nu a fost o capcană; zeci de luptători britanici au ieșit să îi salute, iar alții chiar au făcut schimb de țigări drept cadouri. Numit mai târziu Armistițiul de la Crăciun din 1914, a fost unul dintre ultimele exemple de cavalerism.

3. Din anul 1659 până în 1681, etalarea spiritului Crăciunului în Boston putea duce la o amendă de 5 șilingi, deoarece Crăciunul era ilegal. Este oarecum surprinzător că aceleași minți puritanice au creat primul amestec eggnog la reședința Căpitanului John Smith din Jamestown. Crăciunul era atât de neimportant în timpul începutului Americii, astfel încât după Războiul de Independență, Congresul nici nu s-a deranjat să ofere o zi liberă pentru celebrarea sărbătorii și a decis să se țină prima zi de Crăciun în anul 1789. A durat aproape un secol pentru a fi declarată sărbătoare federală de către Congres.

4. Autorul cunoscut pentru crearea Călărețul fără Cap a creat, de asemenea, și imaginea clasică a lui Moș Crăciun zburând cu o sanie. În seria lui de povestioare din 1819 ”The Sketch Book of Geoffrey Crayon”, Washington Irving a descris un vis în care Sfântul Nicolae zbura cu ajutorul unui vagon ușor. Poveștile au devenit așa de cunoscute, încât au dus la reînvierea Crăciunului în diferite state și chiar și Charles Dickens a declarat că l-au inspirat lucrările lui Irving în crearea "A Christmas Carol".

5. Ca și Energizer Bunny, Rudolph a început tot dintr-o reclamă. Un copywriter numit Robert L. May a creat pentru prima dată renul pentru a atrage cumpărătorii din Montgomery Ward. Nici Frosty the Snowman nu a putut scăpa industriei publicității; un producător de whiskey din 1890 l-a folosit pe Frosty pe ambalaj pentru a oferi o imagine de sărbătoare. După aceea, omul de zăpadă a apărut și la următoarele băuturi: berea Miller, Jack Daniel’s, Ballantine, berea Rheingold, berea Schlitz Schenley, berea Oretel, Chivas Regal scotch, Fort Pitt, berea Mount Whitney și Four Roses.

6. În anul 1965 doi astronauți au descoperit în drumul lor spre orbită ceva ce nu putea fi identificat. Înnebuniți, au contactat Mission Control. După multe minute de liniște, inginerii de la Cape Canaveral au început să audă sunetul slab al clopotelor de la o sanie urmată de o redare a melodiei “Jingle Bells” la muzicuță…cântată de cei doi astronauți. Bărbații au donat muzicuța și clopotele la National Museum of Space & Aeronautics din Washington, unde sunt arătate vizitatorilor.

7. Potrivit legendelor celtice și teutonice, vâscul este magic – poate vindeca răni, crește fertilitatea, aduce noroc și alungă spiritele rele. Tradiția sărutatului sub vâsc nu s-a manifestat până în era Victoriană, o origine surprinzătoare dată de comportamentul arțăgos și reținut din punct de vedere sexual. De fapt, nu era deloc surprinzător.

Sursa: http://www.books-express.ro/

Lucruri mai puţin cunoscute

2011-12-15T09:00:00.013+02:00

despre unele dintre cele mai marcante figuri ale istoriei omenirii:

1) Autograful lui Iulius Caesar are o valoare de 2 milioane de dolari, doar cã pânã acum nu s-a descoperit niciunul.

2) Charles Dickens obişnuia sã doarmã cu faţa spre nord. Credea cã astfel îşi va putea îmbunãtãţi scrisul.

3) Cele mai cunoscute personaje din lumea occidentalã pentru chinezi sunt Iisus Hristos, Richard Nixon şi Elvis Presley.

4) Casa în care Thomas Jefferson a redactat Declaraţia de Independenţã a fost înlocuitã cu o tarabã la care se vând hamburgeri.

5) Premiul Nobel a rezultat în urma unei modificãri testamentare târzii a lui Alfred Nobel, care nu dorea rãmânã în memoria omenirii ca inventatorul dinamitei.

6) Cineva a cheltuit suma de 14.000 de dolari pentru sutienul pe care Marilyn Monroe l-a purtat în filmul ”Some like It Hot”.

7) În timpul primului rãzboi mondial viitorul papã Ioan al XXIII a fost sergent în armata italianã.

8) Lui Albert Einstein i s-a oferit o datã preşedinţia Israelului, pe care acesta a refuzat-o pe motiv cã nu se descurcã cu rezolvatul problemelor.

9) Ecaterina cea Mare a Rusiei a elaborat o lege care interzicea beţia la petrecerile sale înainte de 9 seara.

10) În timpul Elisabetei I a Angliei s-a impus o taxã pe barbã.

11) Ernest Bevin, ministrul muncii în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial, a abandonat şcoala la vârsta de 11 ani.

12) Unul dintre cadourile primite de regina Victoria cu ocazia casãtoriei consta într-o bucatã de brânzã cu diametrul de 3 metri.

13) Issac Newton era obsedat de ştiintele oculte şi de supranatural.

14) Marie Curie, de douã ori laureatã a premiului Nobel, nu a putut deveni membrã a Academiei Franceze pentru cã era femeie.

15) John D. Rockefeller a cheltuit în toatã viata sa peste 500.000.000 de dolari.

16) Lady Astor i-a spus o datã lui Winston Churchill: ”dacã ai fi soţul meu, ţi-aş pune otravã în cafea”, la care el a rãspuns: ”dacã ai fi soţia mea, aş bea-o”.

17) Napoleon Bonaparte este cel care a elaborat designul steagului italian.

18) Singura persoanã a cãrei zi de naştere este sãrbãtoare legalã pe tot teritoriul SUA este George Washington.

19) Regele Solomon al Israelului a avut mai bine de 700 de soţii, precum şi sute de amante.

20) Regina Ana a Angliei (1665-1714) a trãit mai mult decât toţi cei 17 copii ai sãi.

21) În 1944 Fidel Castro a fost ales cel mai bun atlet al Cubei.

22) Mozart nu a frecventat niciodatã şcoala.

Sursa: http://historia.ro/

Sergiu Paşca si cel mai important studiu despre cauzele autismului

2011-12-13T09:00:00.019+02:00

- interviu cu Segiu P. PAŞCA, cercetător la Stanford -

Aiudul e un mic orăşel săsesc pe care îl poţi traversa în maximum zece minute, însă aici se întoarce din cînd în cînd să-şi viziteze familia tînărul cercetător român Sergiu Paşca, postdoc în prestigiosul laborator al Dr. Dolmetsch de la Universitatea Stanford. La doar 29 de ani, Sergiu se poate lăuda ca fiind prim autor al unuia dintre cele mai importante studii despre cauzele autismului, publicat recent în prestigioasa revistă Nature Medicine. Descoperirea a făcut vîlvă peste Ocean fiind prima în care cercetătorii au reuşit să studieze neuronii pacienţilor cu autism şi să testeze o substanţă capabilă să schimbe defectele constatate. Deşi de importanţă majoră, studiul a fost ignorat de presa românească, care dă însă întîietate diverselor terapii hilare, perdante şi ineficiente, promovate de uriaşe maşini publicitare.

Aţi plecat din România ca să vă puteţi desfăşura, în condiţii optime, munca de laborator. De unde atracţia pentru munca de cercetare, o muncă care presupune multe sacrificii, mai ales pentru un tînăr?

Mi-am dorit să fac cercetare ştiinţifică încă înainte de a studia medicina la Cluj, din liceu cînd participam la olimpiadele de chimie. Apoi, pe parcursul facultăţii, mi-a devenit foarte clar că asta e ceea ce vreau să fac, că nu există satisfacţie mai mare decît aceea de a descoperi ceva complet nou. Mai mult decît atît, am simţit multă frustrare văzînd cît de puţin putem face ca medici pentru pacienţii cu boli neurologice şi psihiatrice. Ca urmare, interesul meu s-a îndreptat înspre înţelegerea bazelor neurobiologice ale acestor boli, în speranţa că de aici vor veni noi ţinte terapeutice.

Cum aţi ajuns din Cluj la Stanford? Ce nu oferă România tinerilor cercetători?

Am fost implicat în activitatea de cercetare ştiinţifică încă din anul II de facultate. Am început să fac cercetare sub îndrumarea doamnei conferenţiar dr. Maria Dronca de la Catedra de Biochimie, din Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca. Interesul meu a fost încă de la început îndreptat spre înţelegerea mecanismelor biologice ale bolilor neuropsihiatrice, în special a autismului. Cu sprijinul doamnei conferenţiar Dronca şi, la început, cu foarte puţine resurse materiale, am publicat primul articol într-o revistă ştiinţifică internaţională. În acest studiu, şi apoi în alte cîteva articole publicate în următorii ani, grupul nostru a identificat prezenţa unor anomalii specifice, metabolice şi enzimatice, la pacienţii cu autism. Pe parcursul facultăţii, am lucrat în cercetare şi la Centrul de Cercetări Neurale şi Cognitive (Coneural) din Cluj, la Institutul „Max Planck“ pentru Cercetarea Creierului din Frankfurt – Germania şi cu domnul doctor Andrei Miu la Facultatea de Psihologie din UBB Cluj. În ultimul an de facultate mi-am încercat norocul şi am aplicat pentru o poziţie postdoctorală la Universitatea Stanford în laboratorul domnului doctor Ricardo Dolmetsch. Am fost invitat la interviu, apoi am primit o bursă (IBRO Outstanding Research Fellowship) şi în ianuarie 2009 am plecat spre California.

Cred că formarea tinerilor români în cercetare în străinătate e extrem de importantă. Foarte mulţi dintre cercetătorii din ţări extrem de competitive în cercetare – ca Germania sau Japonia – merg şi se formează în Statele Unite. Cred că e foarte important ca tot mai mulţi tineri români să meargă la doctorat şi la studii postdoctorale în străinătate şi apoi să se întoarcă în ţară ca formatori şi profesionişti capabili să intre în competiţia internaţională. Datorită măsurilor luate de Guvern în ultimii ani, sistemul de cercetare românesc se schimbă în bine şi mi se pare că România oferă tot mai mult tinerilor cercetători. Dar acest proces de schimbare nu va fi scurt şi cu siguranţă va mai dura pînă cînd România să devină realmente competitivă în cercetarea biomedicală.

Ultimul articol la care aţi lucrat e legat de mecanisme celulare şi moleculare care contribuie la autism, o tulburare pentru care nu există încă nici un medicament eficient – ceea ce constituie o provocare pentru oamenii de ştiinţă. Ce aduce nou studiul dvs.?

Cercetarea autismului şi a bolilor psihiatrice, în general, este foarte dificilă pentru că nu avem acces direct la celulele din creier care sînt afectate de boală. În momentul actual, în cercetarea autismului, există două abordări în încercarea de a identifica bazele celulare şi de circuit: utilizarea de creiere obţinute de la pacienţi care au decedat sau utilizarea de rozătoare modificate aşa încît să poarte mutaţii genetice asociate cu autismul. Cred că e uşor de înţeles că aceste abordări nu sînt ideale: neuronii obţinuţi post-mortem nu mai sînt activi metabolic şi electric, iar modelarea unei boli mentale unic-umane la rozătoare nu e lipsită de controverse legate de validitate. În articolul nostru publicat în revista Nature Medicine, utilizăm o metodă nouă de abordare a patogenezei (mecanismelor) autismului prin derivarea non-invazivă în laborator de neuroni activi de la pacienţi cu autism. Procesul durează mult şi e laborios, însă e uşor de înţeles conceptual. Pe scurt, recoltăm celule din piele de la pacienţi cu autism şi de la subiecţi sănătoşi şi, cu ajutorul unor factori de transcripţie (gene) purtaţi de viruşi, transformăm aceste celule din piele în celule care seamănă foarte mult cu celulele stem (numite celule stem-induse sau, în engleză, iPSC – induced pluripotent stem cells). Celulele stem pot fi diferenţiate în orice celulă din ţesuturile corpului uman, aşa că noi, în laborator, am ghidat aceste celule stem-induse obţinute de la pacienţi şi de la subiecţi sănătoşi în neuroni printr-un proces de diferenţiere ce durează aproximativ şase săptămîni. Aceşti neuroni sînt activi electric şi pot fi menţinuţi pe perioade relativ lungi în laborator pentru studiu. Pentru acest articol, echipa noastră s-a concentrat pe o subformă de autism numită sindromul Timothy, care este cauzat de o mutaţie punctiformă (adică o singură literă din codul genetic este schimbată cu o altă literă) într-un canal de calciu din membrana celulară. Pentru prima dată, am reuşit să obţinem în plăcuţe de laborator neuroni de la aceşti pacienţi, printr-o modalitate neinvazivă. Apoi, am rulat o baterie de teste să vedem ce e anormal cu aceşti neuroni. Foarte interesant a fost să observăm că neuronii de la pacienţi introduceau mai mult calciu în celule atunci cînd erau activaţi şi produceau în exces dopamină şi noradrenalină, substanţe chimice utilizate în comunicarea dintre neuroni. În plus, celulele de la pacienţi formează mai puţini neuroni care asigură comunicarea dintre cele două emisfere în creier. Pe lîngă utilizarea pentru înţelegerea mecanismelor bolii, aceşti neuroni pot fi utilizaţi pentru descoperirea de medicamente. În studiul nostru, am identificat o substanţă care poate schimba în mai puţin de 48 de ore expresia anormală a enzimei care produce dopamină şi noradrenalină în exces. Trebuie însă menţionat că substanţa identificată nu are aplicaţie terapeutică imediată din cauza efectelor secundare. Substanţe înrudite cu aceasta ar putea fi mai sigure. În concluzie, articolul nostru arată că se pot obţine în laborator neuroni de la pacienţi cu autism care pot fi studiaţi şi utilizaţi pentru descoperirea de medicamente.

Se vorbeşte mult despre importanţa celulelor stem, însă nu toată lumea înţelege exact despre ce e vorba şi cu atît mai puţin soluţiile inovatoare pe care utilizarea acestora o oferă în medicină. În ce fel descoperirea celulelor stem a deschis noi orizonturi în cercetare?

Celulele stem sînt celule care pot fi diferenţiate în orice fel de celulă din corp. Sînt prezente în stadiile iniţiale de dezvoltare ale embrionului. Potenţialul extraordinar al acestor celule este în special în bolile degenerative. Ideea fiind în a utiliza aceste celule stem pentru a obţine in vitro (adică în plăcuţe în laborator) celulele distruse într-o anumită boală (de exemplu, hepatocite în bolile de ficat sau neuroni dopaminergici în boala Parkinson), celule care, ulterior, pot fi transplantate la pacienţi. Utilizarea celulelor stem umane – ca urmare a faptului că sînt obţinute de la embrioni – a ridicat mai multe discuţii etice. Astfel că, posibilitatea de a reprograma celule deja diferenţiate (ca de exemplu, celule din piele) în celule care arată şi se comportă precum celulele stem izolate de la embrioni (adică celule stem-induse sau iPSC) a fost foarte bine primită.

Ce nume de cercetători români vă vin în minte atunci cînd, de pildă, le povestiţi colegilor de la Stanford despre ţara din care veniţi?

Emil Palade e primul nume care îmi vine în minte. Toată lumea aici ştie de Palade şi de cercetările sale în microscopia electronică a celulei. Paulescu e iarăşi un nume ştiut de unii, iar pentru cei care nu ştiu, îmi face mare plăcere de fiecare dată să povestesc despre prioritatea sa în descoperirea insulinei. Pentru că lucrez în neuroştiinţe (ştiinţele creierului), am deseori ocazia de a menţiona contribuţiile lui Gheorghe Marinescu la neuroştiinţele timpurii.

Care credeţi că sînt principalele direcţii de cercetare în autism? Care sînt priorităţile?

Comunitatea de cercetători care studiază autismul este chiar extinsă azi. Nu puteam spune acelaşi lucru acum 20 de ani. Însă interesul pentru autism a crescut foarte mult în ultimii ani, odată cu creşterea vertiginoasă a numărului de cazuri (la momentul actual se consideră că aproximativ 1 din 100 de copii are o formă de autism). Acum, în sfîrşit, începem să punem piesele de puzzle la un loc. În ultimii ani am început să înţelegem tot mai mult despre genetica autismului (care gene sînt asociate cu autismul) şi cred că în următorii ani vom înţelege mai mult despre contribuţia factorilor de mediu la apariţia autismului. Datorită modelelor animale pentru autism şi a celulelor stem-induse vom învăţa mai mult despre bazele neuronale şi de circuit şi se vor efectua primele screening-uri in vitro de substanţe care ulterior pot fi duse înspre trial-uri clinice şi apoi spre pacienţi. Studiile clinice vor descrie mai bine nuanţele manifestărilor bolii, iar studiile de imagistică vor indica cu mai mare rezoluţie structurile din creier a căror activitate e anormală. Trebuie însă înţeles că autismul nu este o boală – autismul este un grup de boli. Asta înseamnă că există cauze diferite (diferite gene care interacţionează cu diferiţi factori de mediu) şi cel mai probabil terapii diferite. Cîte forme de autism există rămîne de văzut, şi, la fel, rămîne de văzut în ce măsură unele terapii se vor dovedi eficiente în mai multe subforme. La momentul actual însă, doar terapia comportamentală s-a dovedit eficientă în controlarea unor manifestări ale bolii (medicaţia disponibilă este strict simptomatică sau pentru bolile asociate). Oricum, niciodată nu am ştiut mai mult despre creier şi bolile sale decît ştim acum şi, mai important, niciodată pasul de înţelegere nu a fost mai accelerat decît acum.

Reporter Ana DRAGU

Sursa: http://dilemaveche.ro

Every single thing

2011-12-12T09:00:00.002+02:00

“Every single thing that has ever happened in your life is preparing you for a moment that is yet to come.”

5 regrete

2011-12-09T09:06:00.009+02:00

~ de Paulo Coelho ~

1. Mi-as fi dorit sa fi avut curajul sa traiesc cu adevarat, pentru mine, nu conform asteptarilor celorlalti.

2. Mi-as fi dorit sa nu fi muncit atat...

3. Mi-as fi dorit sa fi avut curajul sa-mi exprim sentimentele.

4. Mi-as fi dorit sa fi pastrat legatura cu prietenii mei.

5. Mi-as fi dorit sa-mi fi permis mie insumi sa fiu mai fericit.

Sursa: http://paulocoelhoblog.com/

P.S. - Cu putin efort, cred ca le putem evita... Si, cu siguranta, viata ar fi mult mai frumoasa.
.

The five regrets

2011-12-09T09:00:00.008+02:00

by Paulo Coelho

1. I wish I’d had the courage to live a life true to myself, not the life others expected of me.

2. I wish I didn’t work so hard.

3. I wish I’d had the courage to express my feelings.

4. I wish I had stayed in touch with my friends.

5. I wish that I had let myself be happier.

Sursa: http://paulocoelhoblog.com/

Sora geamana a Pamantului

2011-12-08T09:00:00.004+02:00

Cercetătorii de la NASA au anunţat că telescopul Kepler a făcut o descoperire uimitoare: o planetă similară Terrei, ce ar fi o gazdă ideală pentru oameni. Este cea mai apropiată planetă de acest tip descoperită până acum, fiind aflată în afara sistemului nostru solar.

"Este o descoperire uimitoare, care va dăinui în istoria omenirii", a comentat Geoff Marcy de la Universitatea din California, unul din pionierii domeniului «vănâtorii de planete».

Planeta proaspăt descoperită se găseşte în "zona Goldilocks", aşa cum este denumită de către astronomi regiunea ideală pentru formele de viaţă similare celor de pe Terra. În zona Goldilocks, planeta nu este nici prea aproape de steaua sa (ca apa să fiarbă), dar nici prea departe (ca apa să îngheţe). Temperatura la suprafaţa planetei descoperite este de 22 grade Celsius, afirmă oamenii de ştiinţă.

Cercetătorii au denumit planeta Kepler-22b şi afirmă că se aseamănă cu Pământul în multe aspecte: orbitează o stea similară cu Soarele, la aproximativ aceeaşi distanţă. Un an pe Kepler-22b durează 290 de zile, iar cercetătorii afirmă că este foarte probabil ca pe suprafaţa planetei să se găsească roci şi apă.

Kepler-22b diferă de Terra într-un singur aspect semnificativ: este de 2,4 ori mai mare decât planeta noastră. De aceea, cercetătorii afirmă că e puţin probabil ca pe suprafaţa acesteia să se găsească forme de viaţă. Cercetătorii spun că este posibil ca planeta să fie acoperită de un ocean imens. Natalie Batalha, cercetător în cadrul echipei Kepler, a afirmat că "nu este deloc imposibil ca acel ocean să găzduiască viaţă".

Kepler-22b se află la 600 de ani-lumină de Pământ, fiind cea mai apropiată planetă similară Terrei descoperită până acum. Cu tehnologia actuală, o navetă spaţială ar avea nevoie de 22 de milioane de ani pentru a efectua o călătorie de pe Terra până la Kepler 22-b.

Sursa: http://www.descopera.ro
.

Ce nu ştiai despre Moş Nicolae

2011-12-06T09:00:00.008+02:00

~ Articol de Daniela Purcaru

La 6 decembrie, întreaga creştinătate îl omagiază pe Sfântul Ierarh Nicolae. Pentru că şi-a dedicat viaţa ocrotirii copiilor săraci, ziua aceasta este în special o sărbătoare a celor mici, motiv pentru care este numită şi ziua de Moş Nicolae.

Moş Nicolae nu este deloc un personaj de legendă, ci unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai populari sfinţi.

În timpul vieţii, a fost arhiepiscop în cetatea Mira din regiunea Lichia, Asia Mică. Numirea lui s-a petrecut printr-o minune.

După ce arhiereul cetăţii Mira a trecut la Domnul, episcopii s-au rugat ca Dumnezeu să le arate cine este cel mai vrednic dintre ei pentru acel scaun.

Unui episcop i s-a arătat în vis un bărbat luminat, care i-a spus că acela care va păşi primul în biserică a doua zi este viitorul arhiereu.

Episcopul a stat ascuns lângă uşile bisericii, de unde l-a văzut la vremea Utreniei pe Nicolae, intrând în sfântul lăcaş înaintea tuturor.

A fost închis zece ani pentru credinţa lui

În anul 303, sfântul s-a opus împăratului roman Diocleţian, care ceruse să fie venerat ca un zeu. Acest afront adus împăratului l-a costat libertatea.

Vreme de zece ani, a suferit grele încercări în închisoare, apoi a fost eliberat de Împăratul Constantin cel Mare.

Încă o dovadă a puterii credinţei sale este participarea la primul Sinodul Ecumenic de la Niceea, la care a fost combătută erezia lui Arie. El susţinea că Iisus este doar un om cu puteri supranaturale, nicidecum Fiul lui Dumnezeu.

La sinod, atât de încăpăţânat a fost Arie în timpul argumentării şi atât de îngrozit Nicolae de faptul că erezia acestuia putea fi luată în serios, încât l-a pălmuit pe Arie.

Severitatea sfântului a dus şi la apariţia unui obicei: în ajunul zilei în care este prăznuit, copiii neascultători primesc un beţişor ca atenţionare.

Şi-a dedicat viaţa celor săraci

Obiceiul de a primi daruri în dimineaţa de Moş Nicolae în ghetele aşezate la ferestră a apărut ca urmare a unei fapte de milostenie a sfântului. Când a aflat că un tată din cetate era gata să-şi pună capăt zilelor din cauză că nu avea bani pentru a-şi mărita cele trei fete.

Se spune că sfântul a adus fiecărei tinere câte o punguţă cu galbeni, pe care i-a aruncat în casa lor, pe fereastră, iar monedele s-au împrăştiat în încălţămintea fetelor şi în şosetele lor.

Tot de dragul celor sărmani, după ce părinţii săi s-au mutat la Domnul, Sfântul Nicolae a împărţit săracilor toată averea moştenită de la ei şi s-a dedicat propovăduirii credinţei lui Hristos.

La Biserica Sfântul Gheorghe Nou din centrul Bucureştiului, este păstrată mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae.

Sân Nicoară, o victorie a binelui

Simbolul dărniciei Domnului, Sfântul Nicolae este întruchipat în tradiţia populară ca un moş cu barba albă, călare pe un cal alb, care anunţă îmbătrânirea anului.

Este numit Sân’ Nicoară, de la grecescul nikao, care înseamnă „a învinge”. Sărbătoarea lui este o celebrare a victoriei binelui, de aici şi popularitatea ei, mai ales în Transilvania, unde s-au ridicat multe lăcaşe sfinte care-i poartă hramul.

Protector al corăbierilor

Încă din timpul vieţii, sfântul a fost binecuvântat de Domnul cu harul de a săvârşi minuni. Câteva s-au petrecut pe mare, de aceea Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitorul celor care călătoresc pe ape şi al marinarilor.

Odată, în drum spre Palestina, la Locurile Sfinte, prin rugăciune şi post a oprit o furtună dezlănţuită pe mare şi a salvat un corăbier de la înec. Tot el este de ajutor şi credincioşilor care suferă de boli incurabile.

Moaştele lui se află la Biserica San Nicola din Bari, în Italia, din anul 1087, când cetatea Mira a fost invadată de ismailiteni. Chiar sfântul i s-a arătat unui preot din Bari şi i-a cerut să-i fie mutate sfintele moaşte.

Sursa: Ce-nu-stiai-despre-mos-nicolae

Om mare

2011-12-05T14:17:00.001+02:00

"Nici un om nu este numit om mare, daca si-a pierdut sufletul de copil!"
.

Akiane

2011-10-28T10:10:00.001+03:00

"Receive life as a gift...

And release life like a present..."

"Primeste viata ca pe un dar...

Si daruieste viata ca un cadou..."
.

Wild Carpathia

2011-10-11T09:00:00.002+03:00

Urmasi ai dacilor

2011-10-10T09:00:00.006+03:00

Suntem urmasii unui popor care NU AVEA SCLAVI, UNDE FEMEIA ERA EGALA BARBATULUI SI CARE CREDEA IN NEMURIRE. Asta este ceea ce defineste natura noastra profunda si depinde de noi ca traditia inalt spirituala a DACILOR sa reinvie!

~ Daniel Roxin ~

P.S. - Subscriu.

.

Blestemul aurului romanesc

2011-09-20T14:31:00.003+03:00

~ Articol de Daniel Roxin ~

Conform estimărilor specialiştilor, Imperiul Roman a jefuit teritoriul acestei ţări de 500 de tone de aur, Imperiul Austro-Ungar a jefuit România de alte 800 de tone de aur iar în ultimii 20 de ani, o clasă politică incompetentă şi ticăloasă, o clasă politică subordonată intereselor ocultei mondiale, pune la dispoziţia firmelor străine, spre exploatare, zăcăminte de aur estimate la o valoare cuprinsă între 50 şi 100 de MILIARDE de dolari, cu mult peste datoria externă a României!!!

Cum e posibil ca Statul Român să nu găsească resurse pentru a exploata în propriul nostru interes această imensă bogăţie?! Cum e posibil ca Statul Român să declare această industrie neprofitabilă şi să o închidă, să spună că resursele de aur sunt epuizate în condiţiile în care astăzi, specialiştii declară că în România există cel puţin 8 zăcăminte de aur de talie mare? Nu mai vorbim despre zăcămintele de argint sau alte minereuri extrem de valoroase.

Vi se pare că este o întâmplare că un număr important de firme străine au licenţă de prospectare chiar în zonele miniere declarate neprofitabile şi EPUIZATE DE AUR?! Că aceste firme deţin drepturi de exploatare şi că astăzi, în România, Statul Român nu mai are nicio exploatare proprie?!

Vă întrebaţi cum s-a ajuns aici? Iată un exemplu halucinant: mina auriferă Certej a fost închisă din cauza... UNEI SUPRAPRODUCŢII DE AUR!!! Da, aţi citit bine. Mina s-a închis pentru că producea prea mult aur iar Banca Naţională a României a refuzat în anul 2000 să mai cumpere aur din producţia internă LA RECOMANDAREA Băncii Central Europene, după cum a explicat consilierul BNR Horia Ozarchevici... Această decizie a BNR a făcut ca mina să intre în faliment deoarece nu putea vinde aurul în afara ţării!!!

Oameni buni, se vede de la o poştă că situaţia actuală este o combinaţie incalificabilă de incompetenţă şi trădare, că a existat şi există în continuare un plan extern de distrugere şi falimentare a României prin complicitatea unor politicienil români, mulţi dintre ei urmaşi ai nomenclaturiştilor bolşevici care şi-au schimbat numele ca să îi credem de naţionalitate română!

Mai multe dezvăluiri despre blestemul aurului românesc puteţi vedea în filmuleţul de mai jos.

Ce putem face pentru a avea o Românie a noastră, a celor care ne pasă?

În opinia mea, soluţia nu este de a ieşi în stradă şi de a le da în cap celor care ne conduc. În locul lor vor veni alţii la fel de lipsiţi de demnitate şi suflet. Soluţia este ca fiecare să îşi facă o misiune de suflet şi de patriotism şi să îi trezească la realitate pe cei din jurul lor – rude, prieteni, colegi de serviciu; şi nu numai în această problemă ci în toate celelalte. Soluţia este să determinăm o revoluţie la nivelul conştiinţei. Fără aceasta, orice revoluţie pe care ar iniţia-o cineva în stradă va aduce alţi nemernici şi profitori acolo sus. Trebuie să ne unim în acţiuni comune care să aibă ca scop repunerea în matrice a adevăratelor valori morale şi etice; este necesar să aducem frumosul, binele şi armonia în locul manelelor şi a „ştirilor de la ora 5”...

Pentru a nu deveni sclavi ai Noii Ordini Mondiale, nu mai putem rămâne nepăsători şi neutri, nu mai putem aştepta ca alţii să scoată pentru noi castanele din foc. Vremurile pe care le trăim nu ne mai permit să lăsăm pe mâine ceea ce trebuia să facem de ieri.

Gândeşte-te, cititorule, că eşti responsabil pentru familia ta, pentru prietenii tăi şi pentru această ţară minunată şi asumă-ţi rolul unui român adevărat. Aminteşte-ţi de Burebista şi Decebal, de Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul şi fi-le un demn urmaş!

Nu uita că nu vei duce cu tine în viaţa de dincolo maşini, case, diplome, carieră, prestigiu şi alte lucruri de acest fel. Dacă după pragul morţii mai este ceva (şi eu sunt sigur de asta), ceea ce va conta în această trecere va fi căt de mult ai iubit, cât de mult ai dăruit, cât de mult ai fost capabil să te sacrifici pentru alţii, câtă lumină ai răspândit în jurul tău.

Sursa:

http://danielroxin.blogspot.com/

2011-09-19T09:00:00.000+03:00

"Live with no regrets and love with no apologies."

~ Paulo Coelho ~

Never save the best for later

2011-06-27T09:00:00.006+03:00

"Never save the best for later. You don't know what tomorrow holds."

~ Paulo Coelho ~

Nu lasa ce-i mai bun pentru mai tarziu. Nu poti sti niciodata sti ce-ti aduce ziua de maine.

.

A fi OM

2011-06-24T11:28:00.000+03:00

1. O sa primeşti un corp. S-ar putea să-ţi placă, s-ar putea să-l urăşti, dar e al tău şi va trebui să-l păstrezi până la sfârşit.

2. Vei învăţa multe lucruri. Eşti înscris cu normă întreagă, la o şcoală informală numită “viaţă”.

3. Aici nu sunt greşeli, doar lecţii. Creşterea e un proces de încercări, erori şi experimente. Experimentele eşuate fac şi ele parte din acest proces, la fel ca şi cele care în cele din urmă dau rezultate.

4. Lecţiile se repetă până le vei învăţa. O lecţie îţi va fi prezentată în diverse feluri, până când o vei fi învăţat. Când ai învăţat-o, poţi trece la lecţia următoare.

5. Lecţiile nu se termină niciodată. Nu există nici o parte a vieţii care să nu conţină lecţiile sale. Atâta timp cât eşti viu, vor mai fi lecţii de învăţat.

6. Nu există loc mai bun decât “aici”. Atunci când “acolo” devine “aici”, vei obţine alt “acolo” care îţi va părea din nou mai bun decât “aici”.

7. Ceilalţi oameni sunt o oglindă a ta. Nu poţi aprecia sau dezaproba ceva la o persoană, decât dacă e ceva ce îţi place sau urăşti la tine însuţi.

8. Ce vei reuşi să faci cu viaţa ta depinde doar de tine. Tu ai şi uneltele şi resursele de care ai nevoie. Tu hotarăşti ce vei face cu ele. Alegerea îţi aparţine.

9. Răspunsurile tale se află chiar în tine. Răspunsurile vieţii se află în tine. Tot ce trebuie să faci este să priveşti, să asculţi şi să crezi.

10. Vei uita toate acestea la naştere. Ţi le poţi aminti dacă vrei, dezlegând spirala dublă a cunoaşterii interioare.

(Cherie Carter Scott)

Just be YOU!

2011-06-20T12:53:00.000+03:00

"Don’t give up. Just be YOU. Cause life is too short to be anybody else."

Nu renunta. Fii TU insuti. Caci viata e prea scurta ca sa fii altcineva.

Be The Change you Want To See

2011-06-13T09:00:00.020+03:00

"You deserve to wake up in the morning and be happy. You should feel good about yourself and excited about the life you’re living. You should do work you love, be in the relationship that you’ve always wanted to be in and be healthy enough to enjoy it all."

Meriti sa te trezesti dimineata si sa fii fericit. Ar trebui sa te simti bine in pielea ta si sa te bucuri de viata pe care o ai. Ar trebui sa faci ceea ce iti place, sa ai relatia pe care ti-ai dorit-o dintotdeauna si sa fii sanatos astfel incat sa te poti bucura de toate.

The Simple Way to Get Work Done

2011-06-08T12:57:00.000+03:00

~ by Scott Young

Imagine getting a full day’s work done by noon. Sounds impossible, right? But it really shouldn’t be. If you eliminated all the time you spend procrastinating, distracted or stalled, getting a full day of work done by noon could be realized.

But being so productive is easier said than done. Most productivity advice comes in one of two flavors. Either slogans like, “Do it now!” which rarely work long-term, or complex systems like GTD (Getting Things Done), which work well, but require dozens of lists and obsessive dedication to pull off.

I want to share with you a third alternative. An approach that uses the psychology of procrastination to keep you focused while being simple enough that it needs little effort to maintain.

The Psychology of Procrastination

Before I explain the cure, let’s look at the illness. Everybody procrastinates. But if you ask why, most people will shrug and say something about lacking self-discipline or motivation.

Maybe that’s true in some cases. But for most people, I wouldn’t blame laziness or apathy. Instead, I want to suggest some non-obvious causes of procrastination that I’ve found create the biggest problems.

Procrastination Cause #1: Not Knowing When to Stop

Procrastination isn’t mostly about knowing when to start. It’s about knowing when to stop.

At first, this doesn’t make much sense. You need to begin in order to finish, and if you began, you would no longer be procrastinating. But this logic is misleading.

A big cause of procrastination is fear of the infinite to-do list. This is the underlying stress that comes from feeling that there is too much work ahead, and so any effort won’t make much of a dent in the short term.

You can short-circuit this stress by having a clearly defined end-point for your work. With a finish line in sight, it is much easier to summon up the energy to sprint ahead and cross it.

Procrastination Cause #2: Measuring Work in Hours, Not Tasks

Measuring work by hours spent, not tasks accomplished, is an accounting simplification from the industrial age. If you work in a creative or knowledge-based field, work completed matters infinitely more than raw hours invested.

The saying, “what is measured, improves,” applies. When you measure your work by the hours spent, you don’t invest the same energy and focus that you would if you measured by tasks finished.

Even if your job forces you to work on the clock, you can use your personal productivity system to get more done. Switching to a task-based system allows you to focus on work finished, not hours wasted.

Procrastination Cause #3: Using Time-Management

One book changed my life. It was a relatively unheard-of title, The Power of Full Engagement. In it, the authors show why time management is a lousy way to get work done. Instead, they suggest an alternative: energy management.

The basic concept is that your energy, not time, is what matters when getting work done. It only takes a casual observation to realize this is true. With a lot of focus and enthusiasm you can often get done triple the work in the same period of time. Whereas, working a 16-hour day instead of an 8-hour one is just a recipe for burnout.

From this perspective, procrastination isn’t always a character defect; it often happens because you’re exhausted. If you manage your work in bursts of extreme productivity followed by energy recovery, you’ll perform better.

The Really Simple Productivity System

Taking these three principles: know when to stop; tasks, not time; and energy management, I’ve managed to build an extremely simple system for getting work done.

When I first started using this approach, my productivity doubled. Before I adjusted to my new level of productivity, I quite often finished a formerly full day’s work before noon. Now I’ve been using it for over three years without difficulties, and I’ll share it with you here.

The system breaks down to just three rules:

1. At the end of each week, make a new to-do list entitled, “Weekly Goals”. Write everything you want to accomplish in the next seven days.

2. Every night, make a new to-do list entitled, “Daily Goals”. Pull from your weekly list and routine every task you want to finish tomorrow.

3. During your workday, focus only on completing the daily list. Pretend your other work doesn’t exist. When you’ve finished the daily list, you’re done for the day and you’re not allowed to add more work.

Three rules and two to-do lists is such a brainless system it’s easy to miss the psychological power of it.

First, by making your daily goals the entirety of work you can accomplish, you develop a laser focus to get everything done. Knowing you can relax guilt-free after finishing makes you far more motivated to work hard than traditional, infinite to-do list systems.

Second, the weekly goals avoid meta-procrastination, in making deliberately small daily goals lists which miss your important work. This also helps minimize the guilt for relaxing, by knowing you’re on track throughout the week, even if you finish early on one day.

Finally, it’s easy to maintain. Systems such as GTD work well for hyper-organized individuals, but I’m just too disorganized to keep it up. I wanted an approach where I spent time focusing on getting work done, not worrying about all the lists and action item folders I had created.

Stress Less, Accomplish More

An unexpected side-effect from starting this system was my stress levels went way down. Because I was no longer feeling guilty about finishing my workday, and I was procrastinating less, a lot of stress vanished.

Simple tools are often the best. This one can be done with a single piece of paper, pencil and three rules. But it encapsulates a lot of the tricks to avoid procrastination that more complex systems possess, without the stress of maintaining them.

Sursa: http://zenhabits.net/

My Love

2011-06-07T09:00:00.002+03:00

You only live once

2011-06-06T09:00:00.002+03:00

"You only live once, but if you do it right, once is enough."

— Joe Lewis

Traiesti o singura data, dar daca o faci cum trebuie, o singura data este de ajuns.

Razy Gogonea, locul 4 in finala Britain's Got Talent

2011-06-05T13:22:00.001+03:00

Aseara, Razy Gogonea s-a clasat pe locul 4 in clasamentul Britain's Got Talent 2011, juriul a fost impresionat ca de fiecare data, desi, pe alocuri, parerile au fost impartite.

A ridicat din nou in picioare o sala intreaga, iar multi dintre fani il considera de fapt pe el ca fiind castigatorul concursului.

Bravo Razy!!!

Cred ca alte comentarii sunt de prisos...

Full link: [here]

Related links:

Razy merge in finala Britain's Got Talent!

2011-06-04T18:31:00.012+03:00

Britain s Got Talent 2011
- Duelul Razy Gogonea vs. Michael Moral

Full link: [here]

Semifinala Britain's Got Talent
Click on the image:

Salut. Tot eu sunt, copilaria...

2011-06-01T09:24:00.000+03:00

Trezeste-te, om mare! Tu ai uitat cum e sa fii copil?

Trezeste-te, copile, ca astazi este ziua ta! Trebuie sa ajungi primul la desene pe asfalt, trebuie sa te superi rau pe mama ca nu ti-a cumparat creta cea mai colorata, trebuie sa-l surprinzi pe tataie cand iti ascunde cadoul, sa-l vezi cum se inroseste de manie si sa te arati surprins, trebuie sa alergi ca nebunul, sa te murdaresti ca tontul, sa arunci ghiozdanul in aer si sa nu-l mai prinzi niciodata, trebuie sa bei apa din tasnitoare pana faci broaste in burta, sa le arati altor copii ca esti mai grozav, trebuie sa demonstrezi ca stii flori, fete si baieti, melodii sau cantareti, ca stii sa dai un sut in minge si sa faci praf poarta, ca stii sa suni la soneriile vecinilor nesuferiti pana ii inveti cum sa se dea pe brazda si sa-si iasa din nesufereala.

Hai, trezeste-te, copile! Trebuie apoi sa-ti pui pampoanele, sa-ti aranjezi rochita, sa-ti speli fata cu sapun si apa rece, sa arati ca o fetita cuminte, sa-ti recapeti fata ta de ingeras.

Uf, copile, ce zi nastrusnica te asteapta. O sa fii atat de fericit! Hai, grabeste-te odata! Ai copii care abia te asteapta sa-i tragi de par, altii care sunt pregatiti de ceva timp sa te traga de urechi, ai de suportat ca un om mare o durere crunta pricinuita de o bubita in genunchi, ai de mancat multe, multe dulciuri (pe toate!!!) si de recuperat restul zilelor in care nu ai voie, ai de alergat un pici, ai de fugarit un vis, ai obraji de intinerit. Ce zi, om mic ce esti, ce zi mare te asteapta...

Trezeste-te, om mare! Tu ai uitat cum ai crescut? Tie chiar nu ti se pare ca ai uitat cum sa fii copil? Ce sunt umbrele astea de sub ochi, de unde au aparut buboaiele astea in suflet? De ce te superi asa rau pe oameni si nu-ti mai trece cat ai zice "peste"? Unde-ti sunt visurile strengare pe care mi le promiteai cu indrazneala si sinceritate ca sa se auda in toate cinci colturi ale cartierului si sa se indeplineasca? Chiar nu mai stii sa ceri daca cineva te-a refuzat o data, chiar nu intelegi ca daca te-a refuzat definitiv de fapt nu se mai poate?

Chiar nu mai stii ce usor si simplu si frumos e sa stai cu ochii inchisi si sa-ti imaginezi totul bine, totul cum vrei tu? Unde-i omul care se amuza din nimic, se supara din orice, ii trecea instant, radea, nu se gandea prea mult la viitor fermecat prea tare de minunile din prezent? Ce-i cu zambetul asta trist, ce-i cu dungile si amareala care apasa bizar pe coltul gurii? Spuneai ca vrei iubire si veselie si mi-ai promis ca nu te lasi pana cand nu le ai pentru totdeauna. Cum le lasi atunci sa te doara in halul asta, cum le lasi sa treaca? Iti doreai o viata usoara si senina. Cum de ti-o amarasti si ti-o innegresti in halul asta, de ce sa nu pastrezi tot ce-i pur si inocent din ea?

Copilul meu, nu mai vreau sa-ti vad spatele aplecat si visurile cum iti pleaca. Nu mai vreau sa vad avioanele de hartie pe care le-ai facut cand erai copil cum se prabusesc pe pamant acum, cand te-ai facut om mare. Nu mai vreau sa vad barcutele tale maestre cum se lasa asa usor trase de curenti, cum nu mai stii deloc sa sufli in apa, cum ai uitat sa inalti zmeul din nou. In vremea mea, erai iubit, pizmuit, visator, neobosit, goneai indraznet dupa visuri de om mare cu inima de copil, cantai dupa ce plangeai, radeai in timp ce iti curgeau lacrimi. Oboseai. Te suparai. O luai de la capat. Iar sperai, te incredeai, stiai mai nimic, dar te entuziasmai asteptand sa afli tot. Erai atat de fericit in vremea mea, copile...

Chiar ai uitat cum esti? Chiar ai uitat unde sa ma cauti? Eu sunt vesnic demodata, ma trag din anii din trecut, dar eu sunt cea care trebuia sa te fac ceea ce esti in prezent. Ma simt vinovata pentru tine, copile. De ce nu mai esti asa cum credeam? Daca vreodata vrei sa te invat din nou cum era, sa-mi aduci aminte de copilul care erai, sa stii ca tot acolo ma gasesti.

Nu mi-am facut adresa pe internet, cantecul meu frumos nu il gasesti pe niciun iPod din lume, vocea mea nu rasuna din niciun DVD, jocurile mele nu se descopera si nu se traiesc cu suflet si inocenta intr-o lume virtuala. Nu ma gasesti cu adevarat online si nici asezata intr-o cutie veche in pod. Ocazional, mai stau si printre amintiri, dar amintirile le tranformi usor in praf si pulberi, le risipesti, nu le mai gasesti, le inchizi in niste cutii pe care imi scrii numele, asterni uitarea si pui prafaraia. De cutii si tehnologie, mie imi este tare frica. Ma mut cand vad ca se intampla asta.

Copilul meu, ma aflu mult mai aproape decat m-ai stiut vreodata. Si daca o sa-ti fie greu, sa te gandesti la mine. Eu nu spun "adio" niciodata. Nu fug, nu parasesc. Sunt aici. Chiar langa sufletul tau. Doar tu sa fii copil destept si sa ma vezi. Am vrut sa stii.

Cu drag si dor de tine si de noi,

A ta copilarie

[Din pacate nu cunosc autorul.]

Sursa: http://www.garbo.ro/

Finala Norway's Got Talent - Bogdan Ota

2011-05-31T09:00:00.022+03:00

Bogdan Ota s-a clasat pe locul 2 la "Norway's Got Talent" (Norvegienii au talent).

Bravo, Bogdan!!!

El i-a impresionat profund pe norvegieni si i-a emotionat in mod deosebit pe cei trei membri ai juriului, care nu mai stiau cum sa-l laude si sa-l felicite pentru talentul sau.

“Sunt coplesit! As vrea sa multumesc Norvegiei pentru aceasta sansa minunata si pentru ca m-a adoptat si tuturor norvegienilor, pentru ca m-au tratat ca pe unul de-al lor. Cred ca norvegienii ma iubesc mai mult decat romanii, mi-au facut mai multe fan pages pe Facebook. Nu va pot multumi indeajuns!”, a adaugat Bogdan in incheiere.

De ce sunt romanii apreciati mai mult in afara decat in propria tara?!...

Ce e in neregula cu noi?!...
.

Alte link-uri:
ROMANII AU TALENT si in Norvegia!
Bogdan Ota - semifinala Norway's Got Talent
.

The biggest mistake

2011-05-30T13:45:00.000+03:00

"The biggest mistake you can make is doing nothing because you're scared to make a mistake."

Cea mai mare greseala pe care o poti face e aceea de a nu face nimic de teama ca ai sa gresesti.

Edward Maya ft. Vika Jigulina - "Desert Rain"

2011-05-29T09:00:00.003+03:00

Romani in top la Billboard Music Awards 2011

2011-05-28T09:00:00.001+03:00

Edward Maya şi Vika Jigulina au obţinut trofeul Top Dance Song, la Billboard Music Awards 2011, decernate duminică, 22 mai 2011, la Las Vegas.

Melodia lor "Stereo love" a atins 160 de MILIOANE de vizualizări pe YOUTUBE, castigand, de asemenea, discul de aur în Belgia şi Finlanda, discul de platină în Germania, Danemarca, Suedia, Elveţia, SUA şi Canada, precum şi un dublu disc de platină în Spania şi Italia.

In cadrul galei Billboard Music Awards au fost premiaţi artiştii de pe primele locuri ale topului Billboard din perioada 28 februarie 2010 - 1 martie 2011.

La categoria Top Dance Songs unde a fost desemnata castigatoare piesa "Stereo love" a fost nominalizată, cu două piese, şi celebra Lady Gaga.

"Stereo love" a intrat pe poziţia 93 în Billboard Hot 100 şi a reuşit să urce pe locul 16 în prestigiosul clasament american, bazat pe difuzări radio şi vânzări.

Despre artisti

Edward Maya este un producător, cântăreţ şi compozitor român. Eduard Marian Ilie, pe numele sau adevarat s-a născut pe 29 iunie 1986 în Bucureşti., unde a si urmat cursurile liceului George Enescu,.Si-a continuat studiile la Conservatorul din Bucuresti, unde a inceput sa creeze muzica, una dintre piesele sale participand la preselectia pentru Eurovision 2006. A lansat single-ul "Stereo Love" în 2009, alături de Vika Jigulina, iar albumul cu acelaşi titlu - anul trecut. Tot cu Vika Jigulina a lansat şi single-urile "This Is My Life" (2010) şi "Desert Rain" (2011).

Vika Jigulina, născută Victoria Corneva, pe 18 februarie 1983, la Cahul, Republica Moldova, este o producătoare de muzică, cântăreaţă şi DJ din România.

Finaliştii şi câştigătorii Billboard Music Awards sunt determinaţi de poziţia ocupată în topurile Billboard şi activitatea de streaming pe reţelele de socializare.

Sursa: http://www.gandul.info/

Related link:
Romanian "sound" takes over dance music scene
.

Inca un roman talentat... Britain's Got Talent

2011-05-24T14:25:00.003+03:00

Razy Gogonea a fost vedeta ultimelor preselectii de la Britain's Got Talent. El a impresionat juriul si a ridicat in picioare o sala intreaga cu numarul sau neobisnuit de breakdance inspirat din Matrix.

Unul dintre membrii juriului, Michael McIntyre, i-a spus: "Mi-ai placut foarte mult. A fost minunat. Ai facut lucruri pe care nu le-am vazut pana acum la nici o fiinta umana."

"... as putea sa te privesc la nesfarsit, tu esti Neo din Matrix."

Razy Gogonea - Britain's Got Talent (Matrix) from Umblu Liber on Vimeo.

Razy Gogonea a participat si in Romania la concursuri, dar nu l-a remarcat nimeni.

Pe viitor, Razy isi doreste sa ajunga sa joace sau sa danseze in filme. " Actorul meu preferat e Will Smith, e perfect din punctul meu de vedere. Dar imi mai plac si Keanu Reeves, si John Travolta, sursele mele de inspiratie pentru dans".

Sursa: http://www.protv.ro

Newer

2011-05-23T12:43:00.000+03:00

"As long as you follow your heart and never stop learning, you’ll turn not older, but newer every day."

~ Anonim
.

Guess Who - "Tot mai sus"

2011-05-22T09:00:00.002+03:00

Oana Pelea: Scrisoare pentru stoparea crimelor de la Letea

2011-05-21T14:06:00.000+03:00

Acest text dezbate problema crimei asupra cailor din padurea Letea. Va rog sa nu replicati ca exista alte probleme mai importante in tara. Toate problemele sunt importante! Dar azi va vorbesc despre CRIMA DE LA LETEA! Ce text echilibrat, lipsit de patetism si de impact trebuie conceput pentru a stopa o crima? Ce fel de text trebuie compus ca sa poata provoca o stopare a unei atrocitati? Poate un mesaj, un text , o ruga, un urlet sa opreasca cruzimea absurda, oarba , scarboasa? De trei zile zeci de mii de oameni scriu pe toate forurile posibile, la toate ziarele, televiziunile etc. cerand stoparea macelului de la Letea in care zeci de cai sunt masacrati. Si NIMIC! Ma adresez clasei politice din Romania... caci totul, din pacate, se rezolva mai intai de toate politic... Ce ati intreprins, domnilor in legatura cu aceasta problema?... Nu ma intereseaza explicatii... Nimic nu poate argumenta crima. Cine conduce aceasta tara? Cine e factor de decizie? Vreau sa stiu. Spuneti-mi cine o conduce? Eu nu mai stiu. Vreau sa le spun conducatorilor acestei tari, oamenilor politici, factorilor de minima decizie: ati decazut din starea de OM. Este sub demnitatea dumneavoastra sa va sesizati cind e vorba despre macel asupra cainilor sau cailor?... Dar oare e sub demnitatea dumneavoastra sa va sesizati cand zeci de mii de cetateni ai acestei tari sunt agresati, violentati, jigniti, dezamagiti, indignati, nemultumiti de nepasarea dumneavoastra? Cred ca sinteti Obligati sa reactionati! Vin alegerile. Daca nu iubiti si nu respectati Viul...de ce nu reactionati barem din cinism? Nu vrea nimeni sa-mi cistige votul? Daca nu puteti gandi frumos, ganditi urit - dar ganditi! M-am saturat ca tara mea sa fie considerata criminala, hoata, barbara, inapoiata, pentru ca dumneavoastra nu sinteti capabili de a o sluji. M-am saturat sa ma simt manjita de sange nevinovat din cauza nepasarii si automat complicitatii dumneavoastra la crime! Iubesc Romania pina la durere dar urasc pe oricine ucide sau e partas la crima. Mesajul e patetic? Nu. E tragic. Pentru ca situatia cailor de la Letea e tragica! Nu spuneti ca nu exista solutii de rezolvare a situatiei! Intotdeauna exista o solutie daca exista vointa de a rezolva problema! Cereti oprirea masacrului de la Letea, domnilor si doamnelor din clasa politica a Romaniei! Astept fapte, nu vorbe. Va cer acest lucru in calitate de cetatean al tarii mele.

Oana Pellea

PUTETI PRELUA ACEST TEXT PENTRU FLUXUL DE STIRI PENTRU A FI CIT MAI VIZIBIL. DATI SHARE ACESTEI SCRISORI.DOAR PRIN PRESIUNE A SOCIETATII CIVILE PUTEM SPERA LA UN RASPUNS.

Sursa: [Foto1], [Foto2]

Printul Charles indeamna la protejarea patrimoniului transilvanean

2011-05-19T11:25:00.000+03:00

Printul Charles a solicitat protejarea patrimoniului cultural si natural al Transilvaniei, in cadrul unui interviu difuzat de postul national de televiziune TVR in cursul zilei de miercuri, 18 mai 2011.

„Mai sunt inca multe de facut in Transilvania, precum si peste tot in Romania, tara atat de bogata din punct de vedere multi-etnic, pana vom avea siguranta ca aceste bogatii culturale si naturale nu se vor pierde”, a declarat acesta in timpul vizitei sale in tara.

„Disparitia acestor locuri nu inseamna o tragedie numai pentru poporul roman, ci si pentru intreaga umanitate, precum si o serioasa acuza adusa unei lumi care si-a pierdut cu adevarat sufletul”, a mai adaugat acesta.

De ani de zile, protector infocat al satelor Saxone din regiune, el a laudat legatura „intima” dintre locuitorii acestor sate si mediul inconjurator, care „prin modul in care isi cultiva pamantul si isi construiesc casele, isi deapana povestile si isi desfasoara activitatile sezoniere”.

Sursa: Agentia de presa France-Presse

How to Increase Your Focus

2011-05-18T13:24:00.003+03:00

~ by Leo Babauta.

I confess to being as prone to the distractions of the Internet as anyone else: I will start reading about something that interests me and disappear down the rabbit hole for hours (even days) at a time.

But my ability to focus on a single task has dramatically improved, and that one habit has changed my life.

While a few years ago I couldn’t sit down to work on something without quickly switching to email or one of my favorite Internet forums or sites, today I can sit down and write. I can clear away distractions, when I set my mind to it, and do one thing. And that changes everything: you lose yourself in that task, become so immersed that you pour everything you have into the work, and it becomes a meditative, transformative experience. Your happiness increases, stress goes down, and work improves.

I know that lots of people have trouble focusing one one task for very long, and so I thought I’d share a few things that have worked for me.

Focus Best Practices

There is no one way to find focus, but what works for me is to clear everything away and create a little space of tranquil focus. Some tips for doing that:

* Close the browser and your email program. If you need to work in the browser then make sure no tabs or windows are open other than the one you absolutely need.

* Turn off all notifications. Trying to focus while something is notifying you of an incoming email or tweet or Facebook update is impossible.

* Turn off the Internet. Shut off your connection, unplug your router, or best yet, go to a place where the is no Internet (yes, those still exist). This is the absolute best way to find focus.

* Close all programs and windows other than what you need for this one task.

* Have a very important task to do. Not just “check email” but “write chapter in my novel” or “write that kick-ass blog post I’ve been planning” or “write that new Android app”.

* Clear your desk. No need to spend all day on this — shove everything in a drawer or put it in a box to be sorted later. Don’t fiddle with this now. In fact, don’t fiddle with anything — don’t worry about the perfect setup or perfect notebook for writing or the perfect anything.

* Plug in the headphones. If you have people around who might distract you, wearing headphones and playing some good, peaceful music is perfect.

* Use a simple program. For writing, I like plain text editors (TextEdit, TextWrangler) or writing programs that block everything out (OmmWriter, WriteRoom). No distractions.

Once you have this environment (and you shouldn’t spend more than a few minutes setting it up), get going on your task. Do nothing but that one task. Don’t switch to another task. Having trouble doing that? Read on.

How to Increase Your Focus Abilities

If you can’t focus on one task for very long, don’t worry. That’s normal. Our brains have been trained by technology and society to switch tasks often.

One way we’ve been trained is that switching to check email or blog updates or Facebook/Twitter is rewarding — we are rewarded with a little nugget of satisfaction in that someone has sent us a message (social validation!) or we have something new and interesting to read (shiny and bright!). Switching tasks becomes a positive feedback cycle that is hard to beat by single-tasking.

The way to beat that is to set up a positive feedback cycle for focusing. Here’s how:

1. Start small. You only need to focus for one minute at first. Clear everything away, pick your one important task, and just do it for one minute without switching. This is hard to do in the beginning but if you consciously focus on focusing, you can do it. It’s just a minute.

2. Reward yourself. The reward for focusing for one minute can be one minute (or 30 seconds) of checking whatever you want. Email, Facebook, whatever. Or get up and take a one-minute walk. Stretch, drink some water, massage your neck, enjoy your small victory. Empires are created with small victories.

3. Repeat. Keep doing one minute focus, one minute reward (or 1 minute to 30 seconds if you like) for about half an hour (15 of each). You’re done. Repeat that later in the day. Rejoice in how much work you got done! And notice how you’ve set up a positive feedback cycle for focusing.

4. Increase in small steps. Tomorrow, make it two minutes on, one minute off. Repeat that for 30 minutes, do it later in the day too. Feel free to go wild and do three focus sessions in a day if you like, but it’s not necessary.

5. Keep taking baby steps. I think you can see the pattern by now. Make it three minutes on, one minute off on the third day, then 4:1, then 5:1. When you get to 10 minutes, be crazy and take a 2 minute break. When you get to 20 minutes, take a 3 minute break. At 30 minutes of focus, you’ve earned a 5 minute break. And once you’re at 30 minutes, you can stay there. No need to become a monk.

Set up a positive feedback cycle for single-tasking focus and you’ll reverse the years of training your mind has gotten to switch tasks. You’ll get more important work done, and it won’t seem hard. You’ll find that focus becomes a form of meditation. It’s a beautiful, beautiful thing, and you can thank me by sending me a craft beer from your hometown.

Sursa: http://zenhabits.net http://zenhabits.net/focus/

Imagination

2011-05-16T09:25:00.001+03:00

"Imagination is more important than knowledge."

~ Albert Einstein
.

Un roman misca New-York-ul

2011-05-10T13:02:00.000+03:00

Fa din viata ta un vis

2011-05-09T12:55:00.003+03:00

"Fa din viata ta un vis si din visul tau realitate."
~ Antoine de Saint-Exupery
.

Bogdan Ota - semifinala Norway's Got Talent

2011-05-07T09:00:00.002+03:00

Pacala în satul lui

2011-05-06T11:05:00.000+03:00

~ de Ioan Slavici

I se urâse şi lui Pacală să tot umble răzleţ; prin lume, aşa fără de nici o treabă, numai ca să încurce trebile altora şi să râdă de prostia oamenilor. Se hotărî dar să se facă şi el om aşezat ca toţi oamenii de treabă, să-şi întemeieze casa lui, să-şi agonisească o moşioară - vorba scurtă, să se astâmpere odată.

Şi fiindcă românul zice că nu e nicăiri mai bine ca în satul lui, Păcală se întoarse şi el în satul lui şi începu cum încep toţi oamenii care n-au nimic adică făcu ce făcu de-şi agonisi o viţeluşă şi o trimise la păşune în izlazul satului.

Caci asa se face averea.

Pascand vitelusa se face vitea, viteaua se face juninca, juninca se face vaca, vaca fata, iar vaca cu vitelul o vinzi ca din pretul ei sa cumperi sapte viteluse si sa le trimiti si pe ele la pasune in izlazul satului.

De ce e oare izlazul izlaz, daca nu pentru ca sa-l pasca vitelusele oamenilor?

Pastea dar vitelusa lui Pacala pastea, si cu cat mai mult pastea cu atata mai vartos crestea, incat nu era in tot satul vitea care s-o intreaca, iar cand ajunse si ea vitea, nici junincile nu se puteau potrivi cu ea.

- Mai! ziceau vecinele lui Pacala - ce lucru sa mai fie si asta? Viteaua asta ne intrece pe toate! Ce-i va fi dand oare sa manance? Ce soi o fi de creste asa de frumos?

Nu era nici soiul vreun soi deosebit nici hrana mai de-a catarea; viteaua era insa viteaua lui Pacala, iar Pacala isi cauta de treaba, n-avea vreme s-o mai pazeasca si sa nu rupa cateodata si din holdele oamenilor.

Ajungand juninca, viteaua lui Pacala se facu stapana pe intregul hotar. Umbla si ea cum umblase si stapanul ei mai nainte de a se fi astamparat, si unde n-o cautai acolo dedeai de ea, mai prin lanul de grau, mai prin porumbiste, mai stie bunul Dumnezeu pe unde.

Iara Pacala li se plangea oamenilor, ca prea i s-a facut razleata juninca si ca are treaba si nu poate umbla dupa ea.

Nu-i vorba, oamenii s-ar fi plans si ei, dar nu mai aveau cui sa i se planga, cand Pacala ii lua pe dinainte si li se plangea de te prindea mila de el.

Cand vazura dar ca juninca lui Pacala in curand are sa fie vaca oamenii se pusera pe ganduri, stiau ei cum au sa urmeze lucrurile mai departe. Vedeau parca cele sapte viteluse, cum se fac vitele, juninci, cum ajung in cele din urma vaci si ele si cum le vinde Pacala si pe ele si se intoarce de la targ cu o spuza de viteluse, toate flamande, toate pornite din fire sa se faca vitele juninci si vaci in cele din urma.

- Mai! strigara ei, asta ne mananca urechile din cap cu vitelusa lui, ne seaca, ne face intregul hotar batatura.

Dar ce putea sa-i faca lui Pacala? El nu erade vina si avea treaba, nu putea sa-si piarda vara umbland dupa coada junincei.

Se sfatuira dar intre dansii, si iar se sfatuira, se tot sfatuira pana ce n-ajunsera a se dumiri ca toata carnea pe care a pus-o vilelusa, ca sa se faca vitea si din vitea juninca e carnea adunata din nutretul de pe hotarul lor, adica dupa toata dreptatea carne din carnea care ar fi fost sa fie a lor si numai pielea e a lui Pacala. fiindca piele avuse juninca si cand venise ca vitelusa in sat.

Dumiriti o data astfel, taiara juninca ii luara carnea si o mancara, iar pielea o aruncara peste gard in curtea lui Pacala.

Nu-i vorba, a fost cam scurta socoteala aceasta, dar in satul lui Pacala multe se intampla.

Pacala. de, ce sa faca!

Daca ar fi voit, ar fi gasit el ac pentru cojocul satenilor; el insa nu voia. Avea tragere de inima pentru oamenii din satul lui. Nu! Pe oamenii din salul lui nu putea el sa-i incurce, cum ar fi incurcat o bunaoara pe oamenii din satul lui Tandala.

Intinse dar pielea sa se usuce, iar dupa ce se usca o lua in varf de bat si pleca cu ea la targ ca s-o vanda.

Asa ajunse Pacala iar pe drumuri.

Se duse si tot se duse mereu, de dimineata pana la pranz si de la pranz pana seara. Cand era pe inserate, el se opri tntr-un sat de la marginea drumului si se uita imprejurul sau, ca sa-si gaseasea vreo casa, la care sa mute, vreo vaduva ori vreo femeie al careia barbat nu-i acasa.

Pacala ca om umblat prin lume stia ca sunt fricoase femeile, li se uraste asa singure si sunt bucuroase de oaspeti, numai ca sa stie ca e peste noapte picior de om la casa lor.

Si gasi Pacala chiar mai la marginea satului o femeie al carei barbat se dusese la padure sa aduca lemne. Nu-i vorba muierea ii spunea mereu, ca teaca, ca punga, ca nu-i este barbatul acasa, ca ce va zice lumea; Pacala tinea si el sa ramana asa, intr-un unghi al casei, intr-un sopron, in pridvor, unde o fi, numai ca sa nu fie casa pustie. N-avea biata muiere incotro, trebui sa-l primeasca, dar ii si spuse sa se culce si sa doarma, c-o fi ostenit de drum, sarmanul de el!

- Ce-o sa mai fie si asta?! grai Pacala.

El stia ca muierile sunt si vorbarete si doritoare de a le sti toate cate sunt in cer si pe pamant iar muierea aceasta nici nu-i povestea nimic, nici nu-l intreba de unde vine, cum a umblat, ce-a mai facut, ce mai stie... Aici trebuia dar sa fie ccva la mijloc. Si Pacala, in loc de a adormi tragea cand cu ochiul drept, cand cu cel stang ca sa vada cele ce se petrec in casa si imprejurul casei.

Nici nu se inserara bine, si muierea incepu sa fiarba, sa friga, sa coaca, sa gateasca fel de fel de mancari si placinte, si un purcel fript si o coasta oparita cu varza calita si apoi rachi-uri si apoi vinuri. Ospat nu alta.

N-ar fi fost Pacala om patit daca n-ar fi stiut ca toate aceste nu pentru barbatul ei le facea muierea cea harnica, fiindca mai era si ea gatita ca de nunta.

Nici nu le facea pentru barbatul ei, ci pentru vornicul satului, pe care-l astepta nevasta cum isi asteapta fetele mari petitorii iesind mereu in usa si in portita ca sa vada daca vine, daca nu mai vine, daca intarzie, daca soseste.

Nu care cumva sa creada cineva ca - Doamne fereste - ce! - Nu! Ci fiindca vornicul era cel mai de frunte om din sat si nu putea sa-l primeasca la casa ei ca pe orisicine, iar peste zi vornicul, om cu multe treburi, nu putea sa vie, ci le facea cinstea acum - mai pe seara.

Alt nimic nu era la mijloc. Doamne fereste!

Era gata nevasta cu toate: purcelul era frumos si rumen de-ti pocnea soricul in dinti, costitele abureau, rachiul era asezat pe masa, vinul stetea in apa rece, nu mai lipsea decat dumnealui vornicul. Numai vornicul lipsea, cand deodata, - sa te miri, nu alta - se intoarse barbatul. I se fransese sarmanul de el, o osie in drum si nu-i ramasese decat sa se intoarca, sa puna alta osie la car si sa plece mane din nou la padure.

Muierea buna si credincioasa isi cunoaste barbatul dupa mers, din tusite si stranuturi, ba chiar si din pocnetul biciului, iar nevasta la care-si luase Pacala conac, era si ea muiere buna si credincioasa. Ea isi cunoscu barbatul din scartaitul roatelor de la car, iar scartaitul roatelor se auzea de departe, destul de departe pentru ca o muiere harnica precum era dansa, sa-si randuiasca treburile.

Ea lua purcelul cel frumos si rumen si-l ascunse iute-iute dupa cuptor, lua placinta si o puse iute-iute pe cuptor, lua costitele cu varza calita si le vari in cuptor mai vari tot iute-iute si rachiul sub pat, si pe cand carul cu boii intra in curte, toate erau in cea mai buna randuiala.

Nu poate ca Doamne fereste ce! - dar de! tot era mai bine sa nu afle barbatul.

Vazandu-se acasa, barbatul ca tot omul pagubas, incepu sa se planga. Nevasta, ca toata muierea buna si credincioasa il mangaia cu vorbe bune, iar Pacala ca tot omul cumsecade, iesi si el din unghiul lui ca sa-i spuna stapanului de casa, ca e si el aici, sa-i ceara iertare ca a indraznit si sa-l mai roage si pe el de conac.

- Fa. muiere, - grai barbatul, dupa ce se mai incalzi in cuibul lui, - mie mi-e foame; n-ai tu ceva de mancare?

De! Ce sa-i faci? Omul flamanzeste la drum. Nu-i vorba, mai era in traista merindea pe care o luase la drum; dar acasa la el omul nu mananca bucuros merindea cu care se intoarce din drum.

- Vai, saraca de mine! - raspunse nevasta, - dar de unde sa am? Eram sa te astept pe mane. O sa-ti fac insa o mamaliguta buna, ca s-o mananci cu o zamuta de usturoi.

- Mamaliguta sa fie! - grai barbatul.

Cand e flamand omul se bucura si de mamaliga.

Om umblat prin lume, Pacala stia ca o sa-l pofteasca si pe el la cina, ca sa mai stee de vorba, si nici ca-i parea rau lui Pacala, fiindca tot drumet era si el, tot flamand - ca om si ce a obsosit din drum.

Si cum steteau de vorba in vreme ce nevasta gatea mamaliguta, Pacala care nu era cap sec, se gandea mereu cum sa faca el ca sa nu manance mamaliga, ci purcel fript, frumos si rumen de-ti pocneste soricul in dinti, costite cu varza calita si placinte de cele bune; cum ar face ca sa bea o gura de rachiu si sa guste macar o data din vinul cel vechi.

El se incrunta o data si trase asa cam pe furis cu batul in piele.

Si lasa pe Pacala, ca nu e nici el de ieri de alaltaeri! Simtise o data mirosul, - si grija lui mai departe.

Ca un om drumet isi tinea batul la indemana, iar pielea cea de juninca marfa lui, toata averea lui, ii era la picioare.

Barbatul se cam mira ca ce va fi avand cu pielea da nu zise nimic. Al lui era batul, a lui era pielea: treaba lui era ce face a cu ele.

Peste catva timp Pacala iar trase una cu batul ba mai se si rasti la piele:

- Tine-ti gura, sluto!

Barbatul iar tacu.

Pacala dete de a treia oara si acum se rasti si mai rau.

- Ce ai cu pielea aceea? - intreba omul nostru. Pacala mai dete din umar, mai se codi, mai se ruga de iertare ca nu poate sa spuna.

- Apoi - grai el cam cu anevoie in cele din urma - piele-ar fi de, piele dar asa cum o vezi nu e piele, e prooroc, care stie toate cele nestiute si vrea sa spuna lucruri de nespus.

- Si ce vrea sa spuna? - intreba mirat barbatul.

- Uite! - grai Pacala si puse urechea la piele. Mare minune! Zice sa cauti la capataiul patului c-o sa gasesti rachiu. Barbatul cauta si gasi.

- Mare minune! Cine le-o fi pus oare?

- E taina! raspunse Pacala - asta nu se poate sti.

- Si ce mai zice proorocul?

- Sa cauti dupa cuptor, ca vei gasi un purcel fript - zise Pacala dupa ce puse iar urechea la piele.

- Auzi dumneata lucru ciudat! Ce mai zice proorocul?

- Cauta sub pat ca gasesti vinu.

Astfel inainte - pana ce nu iesira la iveala costitele si placintele. incat numai de-un drag sa te uiti la masa incarcata si sa te asezi la ea.

Se mira barbatul, se mira mai vartos nevasta, s-ar fi mirat satu intreg daca ar fi fost de fata; numai Pacala nu se mira, fiindca el isi cunostea marfa si stia de ce e buna.

- Apoi de! zicea el mereu, asta-i prooroc, nu fleac, si-ti scoate si cartita din fundul pamantului!

Va fi fost ori nu asa, destul ca Pacala s-a saturat ca un pasa turcesc incat abia-l mai tineau curelele.

- Buna treaba proorocu asta! grai barbatul nevestei dupa ce se satura si el. Nu cumva ti-e de vanzare?

- Doamne fereste! - ii raspunse Pacala. Cum as putea eu sa vand un lucru ca acesta? Se poate?!

- Dar daca ti-asi da un pret bun?

- Auzi vorba! Pret bun? Un prooroc ca asta e lucru nepretuit.

Doritor cum era de a se hrani bine si de a sti totdeauna cele ce se petrec in casa lui, omul nostru il apuca pe Pacala la targ. Ii dete la inceput o punga de galbeni, apoi doua, apoi trei si asa mereu inainte pana la sapte pungi, bani frumosi chiar si pentru un om mai bogat decat Pacala.

- Fiindca vad si vad ca tii cu orice pret sa cumperi proorocul, - grai Pacala, muiat - o sa-ti fac dupa dorinta dar nu pentru bani, ci fiindca m-ai poftit la masa si mi-ai zis o vorba buna. Noroc sa ai de ea!

Asa grai Pacala si-i dete pielea cea de juninca, pentru ca sa iee cele sapte pungi de galbeni, - multi bani chiar si pentru un om mai bogat decat Pacala.

Si nu era pe lumea aceasta om mai fericit decat barbatul nevestei, fiindca putea de aici inainte sa stie toate cele ce se petrec in casa lui si sa se mai si hraneasca bine.

Iar Pacala, dupa ce-si vandu pielea si puse bine banii se culca sa doarma, ca avea drum lung pana acasa in satul lui.

Ziua urmatoare isi lua Pacala ramas bun si pleca iar acasa.

Si cum mergea pe drum si cum se samtia asa incarcat de bani cum nu mai fusese niciodata in viata lui isi puse tare si cu adevarat de gand ca de aici inainte nu mai vasca nici la dreapta nici la stanga, ci merge drept inainte, nu mai umbla cu minciuna, nu mai cauta sa traga folos din partea altora, nu! nu! nu! - ci se face om ca toti oamenii care vreau sa aiba obrazul curat, se astampara, se pune in rand cu fruntea salului.

Numai daca n-ar fi fost la mijloc muierea cea harnica!

Ea, sarmana, nu mai avea astampar, si parca i se surpa casa in cap cand se gandea ca proorocul a ramas in paza ei. Nu poate ca Doamne fereste ce! - dar muierile sunt fricoase si nu prea se simt bine cand se afla aproape de niste lucruri cum era pielea lui Pacala.

Ea facu dar ce facu si-si trimise barbatul iar la padure, apoi, dupa ce ramase ea singura, puse, ca muiere harnica ce era, furca in brau si porni in urma lui Pacala si grabi si alerga ca sa-l ajunga si sa-l intrebe ce are sa faca si cum sa dreaga, ca sa faca din piele piele ca toate peile si sa-si iee darul proorociei?

Pacala, de! - ce sa faca si el?! De paguba se fereste omul, dar de castig niciodata: mai lua si de la femeie sapte pungi si ii spuse ca n-are decat sa opareasca pielea cu apa de izvor strecurata prin o sita deasa, si-si urma calea ca si cand nimic nu i s-ar fi intamplat.

- Acum zau ca ma fac om asezat incat o sa ajung chiar vornic in satul meu! - grai el dupa ce sosi acasa.

Se si facu.

Isi zidi, Doamne o casa frumoasa de nu mai era in tot satul casa ca a lui - colea cu pridvor asezat pe stalpi si cu cerdac mare, - isi cumpara pamanturi car cu patru boi, cal de calarit, -toate cate se cuvin la casa lui Pacala.

Si nu era in sat om mai asezat decat Pacala.

Numai oamenii din satul lui daca n-ar fi fost tocmai asa de prosti cum erau!

Vazand cum zideste Pacala, cum cumpara, iar cumpara si tot cumpara, cum da mereu, fara ca sa iee, vecinele incepura sa sopteasca intre dansele si satenii detera cu socoteala ca va fi avand multi bani Pacala si ca banii acestia ii va fi gasit undeva, ii va fi capatat ori ii va fi luat de la cineva. Destul ca voiau sa stie de unde are Pacala banii.

- Mai Pacala, - il intreba dar unul dintre oameni, - dar tu de unde ai atata spurcaciune de bani, de tot dai si nu mai sfarsesti?

Pacala sedea in cerdacul casei cu pipa in gura si privea la carul cel cu patru boi care intra in curtea cea larga si plina.

- De unde am atata ban? - raspunse el. De unde, pacatele mele, as putea sa am daca nu din pretul mosiei, pe care am vandut-o?

- Ce mosie, mai Pacala ca tu n-ai avut mosie?!

- Apoi vorba?! Dar pielea junincei a cui a fost, mai?! N-a fost a mea? Asta mi-a fost toata averea: am vandut-o si am luat bani ca sa-mi fac alta avere in locul ei.

- Atatia bani pentru o piele de juninca?

- Mai da greu mai esti la cap! - grai acum Pacala, care tinea sa nu mai umble cu minciuna. Nu intelegi tu ca juninca aceea era juninca de prasila? Daca o mai tineam, fata si vitelul crestea si el se facea vaca si aveam doua vraci si doua vaci fatau doi vitei si se faceau patru vaci, iar din patru vaci se fac opt, din opt sasesprezece si cu timpul o intreaga cireada de vite. Asa se face socoteala cand mergi la targ si stii cum sa-ti vinzi marfa. O avere intreaga nu se vinde numai iac-asa!

Omul dete din cap, si detera din cap si se pusera pe ganduri toti oamenii din satul lui Pacala.

Aveau si ei vitele de prasila. De ce adica numai Pacala sa-si vanda pielea cu pret? De ce sa dee ei o avere intreaga pentru un pret de nimic?

Se pusera dar de graba, isi taiara cu totii junincile de prasila, mancara cat putura din camea lor, iar pieile le dusera la targ sa le vanda si ei, cum a vandut Pacala pe a lui.

Numai ca nu se nimereste totdeauna si nu stiu toti oamenii sa-si vanda marfa ca Pacala.

Degeaba spuneau ei ca pielea e piele de juninca de prasila caci nimeni nu voia sa le dee pretul la care ravneau si s-au intors ca vai de ei acasa.

Vai de ei! - dar vai si de Pacala!

Cand se vazura si cu paguba, si cu batjocura, oamenii se adunara iarasi se sfatuira si tot se sfatuira si tot se sfatuira intre dansii, ca ce sa faca si ce sa dreaga ca sa scape de Pacala fiindca nu mai ramanea nici o indoiala ca-i va prapadi pe toti daca va mai ramanea cu zile.

- O sa-si dea foc la casa ca sa ne dam si noi la ale noastre - grai-unul dintre cei mai prevazatori.

- O sa-si franga vreun picior ca sa ne frangem si noi pe ale noastre! grai altul.

- O sa sara in fantana ca sa sarim cu totii dupa el! - strigara cu totii.

Nu mai ramanea nici o indoiala ca trebuia sa scape de el daca nu voiau sa piara cu totii ca vai de ei.

Dar cum sa scape? Asta era vorba.

Sa-i taie boii si vaca si oile si calul de calarit, sa-i dee foc la casa si sa-l goneasca din sat. Asta s-ar fi putut. Dar cine putea sa stie daca nu se va mai intoarce?

Trebuia sa-i stanga lumina vietii: numai asa erau scapati cu adevarat scapati de el.

Luara dar hotararea sa-l omoare pe Pacala; fiind insa ca nu voiau sa faca nici varsare de sange nici moarte de om chiar cu mana lor, se sfatuira din nou intre dansii si dupa mult sfat au chibzuit sa-l arunce in Dunare unde va fi apa mai adanca pentru ca nici neam din neamul lui sa nu mai poata iesi la lumina zilei.

Si daca tot ar scapa Pacala chiar si din fundul Dunarii?

Asta era! - Si daca tot ar crapa! ? - Ce era atunci?!

Nu mai ramane nici o indoiala ca trebuia sa faca ce vor face ca Pacala sa nu poata scapa.

Se pusera dar din nou si se sfatuira si dupa multa sfatuire mai chibzuira sa-l bage pe Pacala intr-un sac, sa stranga bine gura sacului si sa lege sacul cu Pacala cu tot de o piatra de moara rotunda cum este sa mearga de-a dura pana in fundul Dunarii si sa duca si sacul cu Pacala.

Intelegandu-se astfel ei toti oamenii din satul lui Pacala cu mic, cu mare, cum erau, luara sacul, luara sfoara pentru gura sacului, luara funia ca sa lege sacul de piatra, luara cea mai mare din pietrele de moara, pe care le putura gasi cale de trei zile de jur imprejur si pornira cu mic, cu mare, cum erau, asupra casei lui Pacala, ca sa-l ia, sa-l ridice, sa-l duca si sa nu se opreasca cu el decat in fundul Dunarii.

Pacala sedea cu pipa in gura in cerdacul casei si se uita la carul cel cu patru boi, care intra in curtea cea larga si plina, cand se pomeni cu satul intreg mic si mare, de nu-i mai incapea curtea cea larga a lui.

Ce sa faca? Sarmanul de el, ce sa faca? Nu-i ramanea decat sa se dea prins si legat, daca n-a putut sa ramana pe unde fusese mai inainte, ci l-a pus pacatul sa se intoarca in satul lui, sa se faca om asezat si sa nu mai umble cu minciuna. Dar o viata are omul si o moarte.

- Mi-a fost se vede randuit, - grai Pacala - sa mor in satul meu ca om de treaba.

Caci mai de treaba de cum era nu se putea face Pacala; asta o samtia si el.

Ii parea cu toate acestea cam rau, ca trebuia sa moara tocmai acum, cand avea si el casa lui, masa lui carul lui cu patru boi, curtea lui larga, - si ar fi voit Pacala sa scape, daca se poate fara minciuna, caci era hotarat o data sa nu umble cu minciuni; - dar nu se putea, fiindca oamenii erau neindurati si vicleni.

Se lasa dar Pacala, se lasa fiindca n-avea incotro, sa-l vare ca pe un motan in sac, sa-l ia pe sus si sa-l duca la pierzare.

El in frunte, piatra de moara dupa el, fruntea satului in urma si satul intreg cu mic, cu mare, mai in coada, iesira din curtea cea larga trecura prin sat si o luara peste campul nisipos drept spre Dunarea cea mare si adanca.

- Stati, mai! striga cel mai cu socoteala dintre oamenii din satul lui Pacala.

Se oprira in loc cu totii, cu mic, cu mare, cum erau.

- Am uitat un lucru, grai omul cel cu socoteala.

- Ce am uitat? - intrebara ceilalti.

- Prajina ca sa cautam fundul Dunarii.

- Asa-i, zisera oamenii din satul lui Pacala - am uitat prajina, ca sa cautam fundul Dunarii.

Il aveau acum pe Pacala: cum puteau ei sa-l arunce fara ca sa stie unde-l arunca?

Se intoarsera dar iar in sat, cautara cea mai lunga dintre toate prajinile si numai apoi il dusera pe Pacala la Dunare, - prajina in frunte, sacul cu Pacala, piatra de moara, fruntea satului si apoi satul intreg cu mic, cu mare, cum erau.

- Stati mai! - striga iar omul eel cu socoteala. Iar se oprira cu totii.

- Sa-l legam de piatra de moara, ca sa nu fuga in vreme ce noi cautam cu prajina fundul Dunarii!

- Sa-l legam, - strigara cu totii, - ca sa nu fuga!

Il legara dar pe Pacala de piatra cea mare, apoi plecara ca sa caute cu prajina unde e mai afunda Dunarea ca acolo sa-l arunce.

Cel mai cu socoteala dintre oamenii din satul lui Pacala lua el insusi prajina, dete o data cu ea in valuri, o izbi cat nu mai putu in jos dar nu atinse cu ea fundul.

- Aici - zise el, Dunarea nu are fund. Trebuie sa cautam alt loc.

- Asa e - strigara cu totii, - trebuie sa cautam alt loc, unde are Dunarea fund.

Nici ca se putea altfel. Vorba era, ca piatra de moara sa mearga de-a dura si sa se opreasca tocmai in fundul Dunarii: unde se oprea piatra, daca Dunarea nu avea fund?

Pornira dar cu totii, ca sa caute fundul Dunarii, pentru ca nu cumva sa-l arunce la loc nepotrivit si sa-l scape acum dupa ce il aveau prins si legat.

Ei trebuiau sa stie unde are sa se opreasca piatra cu sacul si cu Pacala cel din sac.

Iar Pacala, vai de capul lui, ramase in sac legat de piatra cea de moara cea mai mare, pe care oamenii din satul lui o putusera gasi cale de trei zile de jur imprejur.

- Stati! - striga omul cel cu socoteala.

Iar se oprira cu totii.

Ce era la mijloc?

Ca oamenii chibzuiti, trebuiau sa fie cu mare bagare de seama si sa cerceteze bine mai-nainte de a-l arunca pe Pacala in Dunare.

Unde sa-l arunce? - mai la deal, de unde vine apa? ori mai la vale, unde se duce?

Unii dadeau socoteala ca mai la deal e mai multa apa fiindca de acolo vine apa si n-ar veni, daca n-ar fi destula.

Altii insa erau de parere ca la vale e mai multa, fiindca acolo se strange apa, care vine de la deal, si daca l-ar arunca mai la deal, cum vine apa si tot vine, se scurge si tot scurge, s-ar pomeni ca Pacala ramane pe uscat, iese din sac si - vai de capul lor.

Se adunara dar cu totii de se sfatuira ca nu cumva sa faca vre-o prostie, si dupa multa sfatuire se intelesera sa caute locul cat mai la vale, pentru ca toata apa sa se stranga in capul lui Pacala.

Pe cand oamenii din satul lui Pacala umblau sa caute fundul Dunarii cu prajina cea lunga iata ca vine un jelepar de vite care ducea o cireada de o mie de boi la targ si cum mergea jeleparul de-a lungul malului, da de sacul lui Pacala si se mira, cum s-ar mira tot omul, cand ar vedea in calea lui asemenea lucru.

- Dar tu mai, - intreba jeleparul - cum ai intrat in sac si ce cauti in el?

- N-am intrat - raspunse Pacala, - ci m-au varat altii in el.

- Si de ce te-au, varat?

- Ca sa ma arunce in Dunare.

- Si de ce sa te arunce?

- Iaca. - pacatele mele! - raspunse Pacala - fiindca vor sa ma faca vornic si eu nu vreau sa primesc?

- Si de ce nu vrei, mai?

- Apoi de! - zise Pacala. Fiindca nu e satul de a-i fi vornic.

- Si de ce nu e?

- Fiindca are neveste multe si barbatii pleaca cu totii la lucru de nu se mai intorc cu saptamanile si vornicul ramiane el singur cu nevestele.

- Si de ce nu vrei tu sa ramai cu nevestele?

- Fiindca sunt multe si toate tinere si sprintene ca furnicile si nu pot sa le stapanesc.

Cand auzi asemenea vorbe jeleparul se mira prea mult, fiindca el bucuros ar fi fost vornic intr-un sat ca satul lui Pacala.

- Mai da prost esti tu mai! - grai el. Un om mai cuminte ar primi cu amandoua mainile.

- Un om mai cu minte e mai cuminte si poate cand nu poate prostul, - ii raspunse Pacala. - Haid! - daca te simti destoinic, intra in sac si, cand vei vedea sa te arunce in Dunare spune-le ca primesti sa le fii vornic.

- Si ei ma vor primi oare pe mine?

- Mai ales! -ii raspunse Pacala. - Cu amandoua mainile!

Atat ii trebui jeleparului, care nu se temea de nevestele din satul lui Pacala.

El dezlega dar sacul ca sa iasa Pacala apoi se vari el insusi in sac.

Pacala rasufla o data usor de tot, stranse gura sacului, o lega bine, apoi p-aci ii fu drumul - nici ca se mai opri decat la cireada cea de boi pe care o mana acasa la el in curtea cea larga, care putea sa-i incapa pe toti.

Iara jeleparul din sac radea in el cand se gandea cum are sa-i insele pe prostii din satul lui Pacala, care nu stiau, bietii de ei, ca nu mai e tot un prost ca dansii in sac.

Radea insa mai ales cand simtea ca ei il ridica pe sus ca sa-l duca sa-l arunce in Dunare la locul pe care-l gasisera mai bine infundat. Numai atunci cand samti ca-i dau avant ca sa-l arunce, abia atunci el striga tare cat putu:

- Stati, mai!

Toti se oprira cuprinsi de spaima si de mirare fiindca intelegeau si ei ca glasul, care rasuna din sac, nu era glasul lui Pacala.

- Lasati-ma - grai jeleparul, - ca primesc sa va fiu vornic.

- Auzi vorba! - striga cel mai cu socoteala dintre oamenii din satul lui Pacala, care era chiar el vornic in sat isi preface glasul, ca sa nu-l mai cunoastem, voieste sa ne mai fie si vornic, ba te pomenesti c-o sa ne spuna ca el nu e Pacala!

- Apoi, ca nici nu sunt! - raspunse jeleparul.

Cand auzira vorba aceasta. oamenii se suparara, mare minune cum se suparara, fiindca il vazusera ei insisi cu ochii lor cand il varasera in sac si ei insisi cu mainile lor legasera gura sacului - si, suparati cum erau, navalira cu totii asupra lui, il ridicara cu piatra cu tot si - una! doua! trei!! balbadac! - il aruncara in Dunare ca nici neam din neamul lui sa nu mai poata iesi la lumina.

Si, Doamne! cat se simteau de usurati cand vazura ca merge drept spre fundul Dunarii ca nu mai iese la iveala si ca apa curge mereu de la deal la vale si se ingramadeste asupra lui.

Iara Pacala sedea in cerdacul casei si se uita la carul cel cu patru boi care intra in curtea lui cea larga si plina de vite frumoase.

- Stati, mai! - striga omul cel cu socoteala. - Stati! striga inca o data.

- Ho - stati! - strigara toti oamenii din satul lui Pacala cand le vazura ochii ceea ce mintea nu putea sa le inteleaga si se oprira cu totii si ramasera incremeniti pe loc.

- Dar tu mai, cum ai ajuns aici? - intreba vornicul satului.

- Asa-i, - zisera cu totii, - cum ai ajuns tu aici?

- Mare lucru?! - raspunse Pacala. Cum sa fi ajuns, daca nu tot cum ati ajuns si voi, venind de acolo pana aici?

- Dar tu esti mort mai! te-am aruncat in Dunare!

- Asi - grai Pacala. Apa Dunarii e rece si te face mai sprinten de cum ai fost.

- Mare minune! - strigara oamenii.

- Cu asta nu e chip s-o scoti la capat. Il arunci legat de o piatra de moara in Dunare si se inloarce mai degraba decat tine acasa.

- Dara vitele cele multe si frumoase de unde le ai? - intrebara ei.

- De unde sa le am - raspunse Pacala, - daca nu de acolo unde m-ati lasat voi?

- Dar cine ti le-a dat?

- Cine sa mi le dea? Le-am luat eu: ia omul cat poate si ce nu poate lua mai lasa si pentru altii.

Atat le trebui oamenilor din satul lui Pacala! Asa cum erau adunati la casa lui Pacala plecara cu totii inapoi la Dunare si nu mai stetera la sfat, ci se aruncara ca broastele: baldabac! baldabac! care mai de care mai iute in valuri, ca sa ia fiecare cat poate, iar nevestele lor ramasera pe tarmuri, asteptandu-si fiecare barbatul cu turma de vite.

Era se intelege si popa intre dansii, si fiindca popii sunt mai lacomi decat alti oameni el se repezi mai tare decat ceilalti si sari unde era mai afunda apa dar potcapu tot ii ramase pe deasupra.

Preoteasa, care statea pe tarmure lacoma si ea vazand potcapul credea ca n-are popa destula virtute ca sa se cufunde si ca vor lua altii toate vitele mai inainte de a fi ajuns si el la fund.

- Mai la fund. Parinte! striga dara mai la fund! ca acolo sunt cele carnoase!

A intrat popa cat de afund, dar nici nu s-a mai intors nici el, cum nu s-au mai intors nici ceilalti.

Asa a ramas Pacala cel mai harnic, cel mai de treaba, cel mai vrednic om in satul lui. fiindca de! era numai el singur cu nevestele.

Cine o stie mai departe mai departe are s-o spuna.

Cum se naste o paradigma*

2011-05-05T13:21:00.001+03:00

Un grup de oameni de stiinta au pus intr-o cusca 5 maimute si in mijlocul custii o scara, iar deasupra scarii o legatura de banane. Cand o maimuta se urca pe scara sa ia banane, oamenii de stiinta aruncau o galeata cu apa rece pe celelalte care ramaneau jos. Dupa ceva timp, cand o maimuta incerca sa urce scarile, celelalte nu o lasau sa urce. Dupa mai mult timp nici o maimuta nu se mai suia pe scara, in ciuda tentatiei bananelor.

Atunci oamenii de stiinta au inlocuit o maimuta. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost sa se urce pe scara, dar a fost trasa inapoi de celelalte si batuta. Dupa cateva batai nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scara. A fost inlocuita o a doua maimuta si s-a intamplat acelasi lucru. Prima maimuta inlocuita a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat si lucrurile s-au repetat. Al patrulea si in fine al cincilea au fost schimbati. In final, oamenii de stiinta au ramas cu 5 maimute care, desi nu primisera niciodata o baie cu apa rece, continuau sa loveasca maimutele care incercau sa ajunga la banana.

Daca ar fi fost posibil ca maimutele sa fie intrebate de ce ii bateau pe cei care incercau sa se catere pe scara, raspunsul ar fi fost "Nu stim.Lucrurile intotdeauna au fost asa aici..."

Iti suna cunoscut?

"E mult mai usoara dezintegrarea unui atom decat a unei prejudecati"-Albert Einstein

[Sursa necunoscuta.]

________________________________

*Paradigma este o construcţie mentală larg acceptată, care oferă unei comunităţi sau unei societăţi pe perioadă îndelungată o bază pentru crearea unei identităţi de sine (a activităţii de cercetare de exemplu) şi astfel pentru rezolvarea unor probleme sau sarcini.
.

Lucrurile care fac diferenta

2011-05-04T12:26:00.000+03:00

Un prieten

2011-05-02T09:00:00.001+03:00

"Un prieten este un dar pe care ti-l faci singur."
~ Robert Louis Stevenson
.

Paste Fericit!

2011-04-24T12:47:00.002+03:00

Cantecul Pastelui

2011-04-23T09:05:00.003+03:00

Invierea Mantuitorului

2011-04-23T09:00:00.000+03:00

Darurile pe care le dobandim prin Invierea Domnului Iisus Hristos

Praznuim Invierea Domnului, cea mai importanta zi din viata unui crestin ortodox. Invierea Mantuitorului inseamna pentru noi dobandirea vietii vesnice.

Unul dintre cei mai importanti duhovnici ai neamului nostru, parintele Teofil Paraian, de la Manastirea Sambata, ne descopera darurile acestui mare eveniment din istoria omenirii.

Iertarea pacatelor

Dupa cum spune parintele Teofil Paraian, „darul cel mai deosebit, darul care izvoreste din Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, este iertarea pacatelor. Fara iertarea pacatelor nu pot fi traite celelalte daruri ale Invierii. Sfantul Evanghelist Ioan istoriseste ca Domnul Hristos, in cea dintai zi a Invierii Sale, a suflat peste ucenicii Sai si a zis: «Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute». Deci, iertarea pacatelor este in legatura cu Invierea. Stiti ca Sfantul Ioan Gura de Aur, in cuvantul de la Pasti, zice: «Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca iertarea din mormant a rasarit», si asta pentru totdeauna, pana la sfarsitul lumii, pentru ca pana la sfarsitul lumii este si putinta de a pacatui, este si darul de a ierta.“

Bucuria si curajul

„Bucurati-va!“ este cel dintai lucru pe care L-a spus Hristos dupa Inviere. Este un salut si un indemn la bucurie. “Cand Domnul Hristos S-a intalnit cu femeile mironosite care se intorceau de la Mormantul gol le-a spus: «Bucurati-va!» si dupa aceea indata: «Nu va temeti!» Bucurati-va si nu va temeti. Sunt cuvinte din care intelegem ca Domnul Hristos vrea sa ne bucuram si ca din mormantul datator de viata al Mantuitorului izvorasc bucuria si curajul, netemerea. Curajul este o virtute crestina, o virtute morala pe care cu totii voim s-o avem, pentru ca numai asa putem manifesta credinta noastra in Mantuitorul“, spune parintele Paraian.

Pacea

Invierea Mantuitorului Hristos ne-a mai adus inca doua daruri. Cand S-a intalnit cu ucenicii Sai, le-a zis: „Pace voua!“. Prin acest cuvant, Domnul nu numai i-a salutat pe ucenicii Sai, ci le-a dat si pacea. „Domnul Hristos spune despre bucurie si despre pace ca sunt lucruri pe care El le da. Inainte de Sfintele Patimi, in cuvantarea de despartire, pe care a retinut-o in Evanghelia sa, Sfantul Evanghelist Ioan, e scris ca Domnul Hristos a zis: «Pace va las voua, Pacea Mea o dau voua.» Nu daruri cum da lumea va dau Eu, ci sa va dau pace, care-i mai presus de orice, dar si pentru care si celelalte lucruri primesc valoare.

Despre bucurie, Domnul Hristos a zis: «Deci si voi acum sunteti tristi, dar iarasi va voi vedea si se va bucura inima voastra si bucuria voastra nimeni n-o va lua de la voi.» S-au bucurat ucenicii ca L-au vazut pe Domnul dupa Inviere, au primit pacea Mantuitorului dupa Inviere si astfel s-au implinit cuvintele Mantuitorului dinainte de Patimire“, mai spune parintele Paraian.

Binecuvantarea

Cel de-al cincilea dar dobandit prin Invierea Domnului este binecuvantarea. Dupa ce si-a implinit pe pamant cele pentru care a venit El, Fiul lui Dumnezeu, S-a inaltat la ceruri, binecuvantandu-i pe ucenici.

„Binecuvantarea este mare lucru. Binecuvantarea arata bunavointa, binecuvantarea arata intotdeauna largimea de suflet. Pentru a primi binecuvantarea trebuie sa ducem o viata pe care Domnul Hristos S-o poata binecuvanta, o viata asemanatoare cu cea a ucenicilor, o viata asemanatoare cu cea a Maicii Domnului, pentru ca in Traditia Bisericii este ca si Maica Domnului a fost la Inaltarea Mantuitorului, asa cum a fost si atunci cand Duhul Sfant S-a pogorat peste Apostoli“, arata parintele Paraian.

Sa ne gândim la Cel Inviat

Catre finalul acestor invataminte, marele nostru duhovnic ne indeamna: „In aceasta zi de bucurie, care se continua tot cu zile de bucurie, in aceasta zi de pace, care se continua cu alte zile de pace, in aceasta zi in care stam cu sarbatorire in fata Mantuitorului Inviat, sa ne gandim la Domnul Hristos Cel Inviat si sa ne gandim la Duhul Sfant, Care si El este Duhul Sfant care da bucurie. Cu viata noastra, cu cele agonisite de sufletul nostru, sa cautam sa fim oameni care pot da incredere celorlalti oameni.

A fi cu Domnul Hristos inseamna a fi sub binecuvantare, a fi sub iertarea pacatelor, a fi in marginile pacii, in marginile bucuriei si ale netemerii."

Sursa: Ziarul "Gardianul" din 22.04.2006

[Foto]

Stergarul

2011-04-22T09:00:00.002+03:00

~ de C. Ioanid

La Cina cea de Taina, in camera de sus,

Inconjurat de apostoli S-a ajezat Iisus.

Se varsa din sfesnic o galbena lumina

Pe painile calde, pe mielul fara vina.

Era placut prilejul si toate pregatite;

Dar, vai! ... uitase gazda o sluga a trimite:

Un rob sau o copila, ca-dup-a vremii lege,

Cureaua de pe glezne pe rand sa le dezlege,

Sa le aline talpa de colbul de pe drum.

Acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,

Se intrebau in cuget cum vor sedea la ruga?

Sau cine-si va pune stergarul cel de sluga?

O, iata-i cum se-ncrunta privind cu tulburare;

Cand vasele cu apa, cand praful pe picioare

Si Duhul ii intreaba cu soapta lui usoara:

- N-ai vrea sa-ti pui tu, Petre, stergarul asta seara?

- Chiar eu?... Nu sade bine, eu doar sunt mai batran.

- Dar tu? Tu cel mai tanar?... "Eu stau langa Stapan".

- Dar tu? Intreaba Duhul acuma pe Andrei;

- Chiar eu? Sunt cel din urma la Domnul, dintre ei?

- Dar tu, ce doar tii punga? Eu am facut de-ajuns:

Am cumparat merinde si mielul l-am strapuns.

-Tu, Toma, nu vrei sa fii tu oare cel ce spala?

- Sunt trist!... se lupta-n mine o umbra de-ndoiala.

- Dar tu, Matei? Tu, Filip?, Dar tu Tadeu?... Dar tu....

Si-n fiecare cuget raspunsul a fost: NU! ...

Atunci lasandu-si braul si haina intr-un ungher,

S-a ridicat Stapanul, Cel coborat din cer

Si-nfasurand stergarul, S-a aplecat usor

Sa-si spele ucenicii, ca rob al tuturor!...

De-atunci pe apa vremii, atatia ani s-au dus!

Si-acum a cata oara, Se-aseaza iar Iisus

Prin Duhul Sfant sa-ntrebe pe cei ce-L inconjoara:

N-ai vrea sa-ti pui tu Gheorghe, stergarul asta seara?

Tu sora Marioara, tu Mircea, tu Mihai?

Frumos va fi odata acolo sus in rai!

Dar azi sunt mii de treburi!... Necazul greu ne curma

Nu vrei in lumea asta sa fii tu cel din urma?

E bun un vas de cinste; dar trebuie si-un ciob!...

Nu vrei sa fii tu frate, al fratilor tai rob?

Sunt rani neingrijite, sunt flacari ce se sting,

Batiste-n care lacrimi in taina se preling!

Sunt vaduve bolnave, batrani fara putere.

Sunt oameni singuratici, dornici de-o mangaiere,

Sunt prunci ramasi acasa, cu-o mama in spital,

Sunt suferinzi ce-astepta al Cerului semnal.

Se cere osteneala si jertfe uneori

Si nopti de priveghere si iarasi munca-n zori!

Nu manuind cuvantul cand harul nu ti-e dat;

Cat matura si acul si rufa de spalat!

Cat lingura in cratiti si roata la fantana,

Ciocanu-n tabla casei si-un gard la vreo batrana,

Sa stai de veghe noaptea, la cate-un capatai,

Sa-ntorci cu greu bolnavul, sa rabzi si sa mangai,

Sa-l scoti apoi la soare si sa-i alini amarul,

Nu vrei cu Mine frate, sa-ti infasori stergarul?

- Chiar eu? Nu sade bine. Eu doar sunt batran.

- Chiar eu? Eu sunt prea tanar, eu stau langa Stapan.

- Chiar eu? Chiar eu? acelasi si acelasi trist raspuns!

Atunci lasand sa cada cununa Lui si haina

Iubirea fara margini traindu-si iarasi taina

Incet, a cata oara S-a ridicat Iisus!

Si plin de-atatea ganduri, stergarul iar Si-a pus!

Asa cum o mladita se-ndoaie langa trunchi,

Stapanul omenirii se-apleaca in genunchi!...

La jugul fara slava, Iisus din nou se-njuga!...

El, Imparatul vietii, din nou e rob si sluga!...

Veniti leprosi ai lumii, murdari de-a ei tarana!

Iisus va spala astazi, cu propria Sa mana.

Veniti voi ce-n pacate nadejdea vi se frange!

Iisus va spala astazi cu propriul Sau Sange!

Voi, frati, goniti mandria, visarile si somnul!

Luati cu drag stergarul alaturea cu Domnul

Si nu uitati: pe cale orice lucrare-i buna;

Dar, cine ia stergarul, acela ia Cununa!

Traditii de Paste din intreaga lume

2011-04-21T09:00:00.010+03:00

~ de Greta Harja

Sarbatorile Pascale reprezinta cea mai importanta sarbatoare a crestinatatii si, bineinteles, cea mai asteptata. Oamenii de pretutindeni, altminteri atat de indepartati unii de altii prin asezare geografica, natie, rasa, limba, cultura si traditii, devin un tot unitar in aceasta perioada si impartasesc taina Invierii Domnului. Unele traditii se mentin in cea mai mare parte a lumii (spre exemplu, mielul, ouale), in timp ce alte traditii variaza in functie de specificul fiecarei tari si de istoria acesteia.

Argentina

In partea de nord a acestei tari se organizeaza un carnaval, pentru care argentinienii incep sa se pregateasca atunci cand se coc boabele de algaroba (acesta fiind un arbore din care se face chicha, o bautura spirtoasa andina). Toata lumea se pregateste de sarbatoare in sunetele muzicii, se consuma doua tipuri de bauturi - aloja si chicha - iar oamenii se imbraca in poncho-uri si poarta palarii, in credinta ca astfel se vor feri de duhurile malefice.

In ziua de marti care precede Miercurea Cenusie (prima zi a Postului Pastelui), se desfasoara ceremonia "tincunoaco". Mamele si bunicile se aduna, asezandu-se pe doua randuri in jurul unei arcade facute din ramuri de salcie si decorate cu flori, fructe, dulciuri si lanterne micute. Cele doua grupuri se intalnesc apoi sub aceasta arcada si isi daruiesc cate o papusa, pe care in prealabil o atinge fiecare de frunte. Ritualul acesta constituie o ceremonie sacra, despre care se considera ca semnifica legatura indestructibila care le uneste pe femei si pe care nu o poate desface decat moartea.

In Sambata Mare, carnavalul ajunge la apogeu. Femeile, imbracate in camasi largi, poncho-uri viu colorate si purtand palarii albe, interpreteaza cantece folclorice si danseaza in onoarea lui Pukllay (o zeitate despre care se spune ca este spiritul intregului carnaval). Dupa incheierea ceremoniei, se sacrifica o oaie, ceea ce simbolizeaza sfarsitul carnavalului.

Brazilia

Cine nu a auzit, oare, de carnavalul de la Rio de Janeiro? Acesta se desfasoara inainte de inceperea Postului Pastelui. Pe parcursul intregului an, brazilienii se pregatesc pentru carnaval, iar pe durata acestuia ei se distreaza cat mai mult, canta, danseaza si organizeaza parade, pregatindu-se astfel pentru perioada Postului, cand, in mod firesc, nu se mai organizeaza nici o manifestare de acest gen.

Saptamana Mare incepe cu o ceremonie de binecuvantare a ramurilor de palmier, care sunt impletite in diferite modele complicate, reprezentand cruci, steaguri, litere si alte obiecte asemanatoare. Strazile sunt impodobite, iar o procesiune de oameni circula incet prin tot orasul, purtand statuete reprezentand pe Fecioara Maria si Iisus Hristos. In aceste zile, se consuma o anumita mancare, denumita pacoca si care este servita oricarui musafir care intra in casa. In Sambata Mare, se celebreaza un mic ritual care evoca sinuciderea prin spanzurare a lui Iuda.

Chile

In acest stat, duminica Floriilor este cunoscuta sub denumirea de Duminica Palmierului sau "Domingo de Ramos". Ceremonia specifica se desfasoara sub forma unei procesiuni. Palmierul este o planta plina de semnificatii: simbolizeaza victoria, bucuria si pacea. Palmierul a fost intotdeauna considerat copacul vietii si copac divin, dat fiind faptul ca traieste aproximativ 300 de ani. Vineri se mananca peste, iar pana duminica dimineata sunt difuzate programe speciale de muzica religioasa, cunoscute sub termenul generic de "doliu". In dimineata zilei de duminica, se transmit programe muzicale avand ca tema Invierea.

Egipt

Traditiile egiptene de Paste sunt mentionate inca din vremea scrierii Vechiului Testament. Potrivit acestuia, pe vremea cand evreii erau asupriti de romani, Dumnezeu a trimis un inger cu misiunea de a intra in fiecare locuinta (inclusiv in palatul regal) si de a-i pedepsi pe soldati, al caror prim nascut era gasit decedat a doua zi. Pentru ca acest lucru sa nu se intample si evreilor, profetul Moise le-a spus acestora sa unga de seara usile locuintelor cu sange de miel, pentru a marca locurile in care ingerul trimis de Dumnezeu nu trebuia sa intre. Iata de ce Iisus a fost numit "Mielul lui Dumnezeu", deoarece sangele Sau a salvat oamenii de la moarte si i-a absolvit de pacate.

Postul Mare dureaza 55 de zile, in acest interval nefiind ingaduit sa se manance carne, peste, oua sau lapte. Principalele alimente care se consuma sunt fructele si legumele. Duminica, bisericile sunt impodobite cu ramuri de palmier si flori, iar copiii primesc ramuri de palmier udate cu apa sfintita, pe care le duc acasa si le pastreaza pe intreg parcursul anului. Luni, in cea de-a doua zi de Paste, se sarbatoreste un vechi festival al primaverii - oamenii ies in parc, in gradinile publice si fac schimb de oua colorate.

Grecia

Pentru poporul elen, ouale simbolizeaza un omagiu adus sangelui lui Iisus, fiind totodata un simbol al fertilitatii si al belsugului. Sambata Mare este dedicata pregatirilor, iar atmosfera generala este de voiosie si buna dispozitie, pentru ca se stie ca nu a mai ramas mult timp pana la Inviere. Bisericile sunt decorate de sarbatoare, oamenii sosesc pe inserat, avand lumanari, iar la miezul noptii iau lumina si isi spun "Hristos a inviat!" (in limba greaca, "Christos anesti!").

In prima zi de Paste, au loc, in aer liber, diferite manifestari de bucurie pentru Invierea Domnului, consumandu-se friptura de miel, oua, salate si prajituri speciale. De asemenea, grecii mananca o paine rotunda (lipie), ornata cu o cruce facuta din oua rosii, care se numeste Christopsomon.

Italia

In Italia, clopotele bisericii sunt auzite pe parcursul intregului an, dar se opresc in Joia Mare si linistea se asterne peste intreg tinutul. Oamenii sunt mai tacuti si mai ganditori, amintindu-si de rastignirea lui Iisus. In dimineata zilei de duminica, se aud din nou clopotele, care-i anunta pe oameni ca Iisus a inviat. Copiii gasesc oua ascunse prin casa sau in gradina.

In timpul Postului, femeile pun grau la incoltit, intr-un loc intunecat din casa, iar lipsa de lumina confera plantei o nuanta foarte deschisa, spre alb - iar aceasta culoare simbolizeaza mormantul lui Iisus. Firele de grau vor fi folosite pentru decorarea bisericilor in zilele premergatoare Pastelui.

Spre deosebire de alte tari, in Italia copacul care simbolizeaza victoria vietii asupra mortii este maslinul si nu palmierul - desi se folosesc si ramuri de palmier, dar acesta nu are o incarcatura simbolica atat de puternica. In duminica Floriilor, oamenii duc la biserica ramuri de maslin si palmier pentru a fi sfintite. Dupa ce toti oamenii s-au adunat in biserica, usile se inchid, simbolizand portile Ierusalimului. Preotii ciocanesc de trei ori si usile se deschid, muzica se revarsa in acorduri vesele, iar oamenii flutura ramurile, comemorand astfel intrarea triumfala a lui Iisus in Ierusalim.

In Vinerea Mare, multe biserici reconstituie ritualul spalarii picioarelor. Se aleg 12 barbati saraci din parohie, care simbolizeaza cei 12 apostoli, iar preotul, actionand ca Iisus Hristos, le spala picioarele.

Prima zi de Paste este o zi a fericirii si a sperantei renascute. Oamenii consuma produse traditionale, dintre care cea mai importanta este friptura de miel, consumata impreuna cu o salata de oua fierte.

Rusia

Rusii merg la biserica in noaptea de sambata. La miezul noptii, ei ies afara si inconjoara biserica, intonand cantece religioase. Preotul ciocaneste la usa, iar toti se intorc in biserica pentru a sarbatori Invierea. Dupa binecuvantare, oamenii se intorc acasa, unde iau cina: friptura de miel, pui, porc, oua si cozonac.

Spania

Postul Mare consituie o perioada de meditatie, rugaciune si privatiuni, care-i purifica pe oameni si ii pregateste pentru miracolul Invierii. In Duminica Floriilor, oamenii merg la biserica, iar copiii duc ramuri si frunze de palmier pentru a fi binecuvantate de preot. Baietii au ramuri simple, in timp ce fetele duc unele ornate cu bomboane si beteala. In Sambata Mare, toata lumea merge la biserica, iar duminica se ia masa in familie si se merge in vizita la rude.

Uruguay

Aici, saptamana care precede inceputul Postului Mare este cunoscuta sub denumirea de Semana Criolla si in fiecare zi au loc diferite manifestari in centrul orasului, pentru ca, incepand din prima zi de post, totul sa se cufunde intr-o tacere pioasa. Cele mai somptuoase astfel de sarbatori au loc in Montevideo. Majoritatea magazinelor sunt inchise, intreg orasul este decorat, iar oamenii canta si danseaza pe strazi.

Statele Unite ale Americii

Pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, Pastele este sarbatorit in diferite moduri, pentru ca oamenii apartin mai multor confesiuni religioase. In marile orase au loc manifestari, iar oamenii ies pe strazi imbracati in haine noi. Paradele sunt de obicei conduse de o persoana care duce o lumanare sau o cruce. De Paste, se mananca preparate din carne, cartofi si diferite legume.

Sursa: www.eva.ro

Traditii romanesti de Paste

2011-04-20T09:00:00.009+03:00

~ de Georgeta Rosu - Etnolog, Muzeul taranului Roman

Oua de Pasti

Frumoase si cu profunde semnificatii, ouale vopsite fac parte din traditia noastra religioasa si culinara. Ele inseamna bunavestire, purificare si innobilare a vietii.

Este o adevarata placere si bucurie sa pregatim ouale de Pasti. Apoi, sa le vedem cum stralucesc pe masa incarcata de cozonaci, pasca si friptura de miel si sa incercam emotia impartirii lor, pentru pomenirea celor care nu mai sunt printre noi.

Arta si precizie

Arta decorarii oualor - o forma de cultura traditionala, cu o puternica individualitate etnica - sintetizeaza o multitudine de aspecte: istorice, culturale si estetice.

Oul alb este ambiguu; de aceea, pentru ziua de Pasti, el trebuie tratat cu precautii rituale. Tarancile din Bucovina "il vindeca", "scriindu-l" sau "inchistrindu-l". In alte parti, el este "sapat", "muncit", "picat", "impuiat" sau "nacajit".

Sa descifram impreuna cateva dintre tainele oualor de Pasti, observand cum sunt ele incondeiate, cu ce motive sunt decorate si care sunt traditiile legate de vopsirea oualor rosii in diferite zone ale tarii noastre.

Cosul de Pasti

In cosul pentru mers la biserica in ziua de Pasti se pun: pasca, oua, o bucata de slanina afumata, friptura de miel si alte preparate, care sunt duse spre a fi sfintite. In unele zone ale tarii, familia merge cu acest cos la mormintele rudelor, unde intinde masa si gusta din bucate alaturi de cei care le-au fost dragi. In alte zone, familia merge cu cosul acasa. Toata lumea se spala pe fata cu apa in care a fost pus un ban de argint si un ou rosu, credinta fiind ca apa a capatat astfel proprietati purificatoare. Apoi, capul familiei imparte tuturor din pasca sfintita.

Culorile

Ca principal asociat al ornamentului, cromatica oualor decorate prezinta o gama multipla de combinatii: galbenul evoca lumina, tineretea, fericirea, recolta bogata, ospitalitatea; rosul - culoarea magica, simbolul sangelui, deci al vietii, al focului purificator, al soarelui, al dragostei, al bucuriei de viata; albastrul cerului si al vazduhului - talisman al vitalitatii si al sanatatii; negrul - simbolul absolutului, al statorniciei si al eternitatii - a fost atribuit in mitologie divinitatilor sau duhurilor care traiesc sub pamant; maroul este simbolul pamantului roditor.

Ornamentele

Elementele ornamentale de baza in decorarea oualor sunt reprezentarile stelare, rozetele, elementele sigmoide, bradutii si mai ales volutele, care dau structura fundamentala a compozitiei. Restul inventarului ornamental este extrem de bogat si variat ca tematica, in functie de zonele in care ouale sunt lucrate. Daca intrebi o femeie de unde a luat modelul, ea iti va raspunde: "Le incondeiem din gand" (Filoteia Dramjici, din Vatra Moldovitei).

Printre motivele abordate putem intalni reprezentari din: seria regnului animal, seria motivelor vegetale, seria uneltelor, precum si alte elemente grafice.

Pastratorii traditiilor

In multe zone, incondeierea oualor a devenit o sursa de existenta. Mai ales in Bucovina, femeile au inceput sa impodobeasca oua pentru a le vinde apoi la targuri, muzeelor din tara, dar si din strainatate, reusind astfel sa asigure existenta familiilor lor.

Si daca ouale rosii sau cele incondeiate, binecuvantate in lunga veghe a invierii, sunt o traditie, fie ca invierea Domnului sa devina pentru noi toti o prezenta traita in fiecare zi, spre a putea rosti intotdeauna "Hristos a inviat!".

In toata tara, ouale vopsite de Pasti sunt puse la icoana sau in hrana vitelor, sunt impartite pentru pomenirea celor adormiti sau ii aduna laolalta pe cei vii. De Pasti, in Bucovina, tatal, capul familiei, ia un ou sfintit si-l imparte cu toti ai casei, pentru ca acela dintre ei care s-ar "rataci" peste an, sa fie in stare sa "vada" chipurile celorlalti si astfel sa gaseasca drumul inapoi.

Ouale de Pasti in Bucovina

2011-04-19T09:00:00.037+03:00

Din martea Saptamânii Mari, dar mai ales în zilele de joi, vineri si sâmbata, în toate gospodariile bucovinene se vopsesc ouale rosii de Pasti.

Obiceiul folosirii oualor colorate în practicile de renovare a timpului primavara, când se serba, odinioara, Anul Nou, tine de mitul cosmogonic al oului primordial, pe care îl gasim si în unele legende bucovinene.

Preluate de crestinism, ouale rosii simbolizeaza sângele varsat de Fiul Domnului intru mântuirea omenirii si miracolul renasterii Sale, devenind elementul definitoriu al sarbatorii pascale.

În Bucovina, ouale de Pasti sunt numite cu un termen generic „merisoare“ si erau, la început, colorate numai în rosu („rosete“) pentru ca mai târziu sa se raspândeasca si practica vopsirii în galben („galbinete“), în verde („verdete“), în albastru („albastrele“) si în negru („negrete“). Alta data, culorile se obtineau numai din plante ce erau puse la macerat în Duminica Floriilor. Astazi, acest obicei este în mare parte pierdut, femeile folosind culori acrilice pentru vopsirea tuturor oualor de Pasti.

Cele mai frumoase oua de Pasti, care fac si acum faima Bucovinei, sunt ouale inchistrite, numite impropriu oua încondeiate. Tehnica uzitata este aceea a pastrarii culorii de fond si consta în trasarea pe ou a unor desene, cu ajutorul cerii de albine topita, si scufundarea succesiva în bai de culoare (galbena, rosie si neagra).

Unealta folosita se numeste chisita si este un betisor de lemn ce are fixata la unul dintre capete o pâlnie minuscula confectionata din alama, prin care este petrecut un fir de par de porc. La sfârsit, dupa „scriere“ si „îmbaiere“, oul se încalzeste putin si, cu ajutorul unei cârpe, de asemenea usor încalzita, se îndeparteaza straturile de ceara, punându-se în evidenta desenul. Cele mai raspândite motive folosite la inchistrirea oualor sunt crucea Pastelui, floarea Pastelui, cararea ciobanului sau cararea ratacita, brâul si desagii popii, bradutul, frunza de stejar, albina, pestele, coarnele berbecului, cârja ciobanului, steaua ciobanului, inelul ciobanului, fluierul ciobanului, „patruzeci de clinisori“, vârtelnita, creasta cocosului, broasca, fierul plugului, ulita satului, grebla, sapa etc.

Vechimea obiceiului poate fi doar banuita. Exista batrâni care îsi amintesc ca strabunii lor vorbeau de practici de fertilizare savârsite de tinere perechi care îngropau „oua desenate“ la marginea câmpului, în noaptea de Înviere, ceea ce plaseaza obiceiul în vremuri precrestine. Aceeasi vechime pare a fi demonstrata si de perpetuarea unui model numit „ciresica“- ce este aproape identic cu „vârtelnita“ întâlnita pe ceramica de tip Cucuteni - sau a motivului numit „cararea ratacita“, cel mai greu de realizat (el se desfasoara pe întreaga suprafata a oului sub forma unei spirale cu volute), motiv ce este o forma originala de reprezentare a Caii Lactee, numita Cararea Ciobanului în comunitatile de oieri.

Ouale inchistrite începeau a fi „muncite“ de pe la mijlocul Postului Mare. De regula, ele nu se mâncau. Dupa ce erau sfintite în noaptea de Înviere, erau daruite rudelor si celor dragi si erau pastrate în apropierea icoanelor pâna la Pastele urmator.

Astazi, inchistrirea oualor a devenit o afacere prospera. Ea este ocupatia predilecta a locuitorilor din satele Paltinu, Moldovita, Vatra Moldovitei, Ciumarna, Izvoarele Sucevei, Brodina, Ulma, Moldova Sulita, Fundu Moldovei etc. Ouale sunt golite de continut si apoi sunt inchistrite cu modele mai ales geometrice si doar arareori cu motive „batrânesti“. Acestea din urma sunt în mare masura uitate sau, atunci când amintirea lor se mai pastreaza, mesterii ezita a le folosi, considerând „ouale batrânesti“ o marfa greu vandabila. Exista, însa, din fericire, persoane care cunosc vechile modele, uneori si semnificatia acestora, persoane care îsi „asuma riscul“ folosirii lor într-o societate ce tinde a deveni tot mai comerciala.

Sursa: Ziarul "Gardianul" din 07.04.2007
[Foto 1] [Foto 2]

with great love

2011-04-18T09:00:00.009+03:00

"In this life we cannot do great things. We can only do small things with great love."

~ Mother Teresa

In viata nu putem face lucruri marete. Ci putem face doar lucruri marunte cu foarte multa iubire.

Manau - "La Tribu de Dana"

2011-04-17T13:13:00.000+03:00

Bucura-te!

2011-04-16T09:00:00.006+03:00

~ de Bruno Ferrero

Cei mai multi dintre noi nu vor castiga premiile cele mari ale vietii. Nu vor deveni milioanari, nu vor fi alesi presedinti, nu vor lua premiul Nobel.

Dar ne putem bucura de micile bucurii ale vietii.

O mangaiere pe spate. Un sarut pe obraz. Luna plina.

Un loc liber intr-o parcare. Un foc de artificii. Un apus de soare.

Bucura-te de micile placeri ale vietii!

Sunt din belsug pentru fiecare dintre noi.

Danila Prepeleac

2011-04-15T18:09:00.000+03:00

~ de Ion Creanga

Erau odata intr-un sat doi frati, si amandoi erau insurati. Cel mai mare era harnic, grijuliu si chiabur, pentru ca unde punea el mana punea si Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iara cel mai mic era sarac. De multe ori fugea el de noroc si norocul de dansul, caci era lenes, nechitit la minte si nechibzuit la trebi; s-apoi mai avea si o multime de copii! Nevasta acestui sarac era muncitoare si buna la inima, iar a celui bogat era pestrita la mate si foarte zgarcita. Vorba veche: "Tot un bou s-o belea". Fratele cel sarac - sarac sa fie de pacate!- tot avea si el o pereche de boi, dar cole: porumbi la par, tineri, nalti de trup, teposi la coarne, amandoi cudalbi, tintati in frunte, ciolanosi si grosi, cum sunt mai buni de injugat la car, de iesit cu dansii in lume si de facut treaba. Dar plug, grapa, teleaga, sanie, car, tanjala, carceie, coasa, hreapca, tapoi, grebla si cate alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici ca se aflau la casa acestui om nesocotit. Si cand avea trebuinta de asemene lucruri, totdeauna supara pe altii, iara mai ales pe frate-sau, care avea de toate.

Nevasta celui bogat de multe ori facea zile fripte barbatului, ca sa-l poata descotorosi odata de frate-sau. Ea zicea adeseori:

- Frate, frate, dar pita-i cu bani, barbate.

- Apoi, da, mai nevasta, sangele apa nu se face. Daca nu l-oi ajuta eu, cine sa-l ajute?

Nevasta, nemaiavand incotro, tacea si inghitea noduri. Toate ca toate, dar carul sau era de haimana. Nu treceau doua-trei zile la mijloc si se trezea la usa ei cu Danila, cumnatu-sau, cerand sa-i imprumute carul: ba sa-si aduca lemne din padure, ba faina de la moara, ba capiti din tarina, ba multe de toate.

- Mai frate, zise intr-o zi cel mare istuilalt; mi-e lehamite de fratia noastra!... Tu ai boi, de ce nu-ti inchipuiesti s-un car? Al meu l-ai harbuit de tot. Hodorog! incolo, hodorog! pe dincolo, carul se strica. S-apoi, stii vorba ceea: "Da-ti, popa, pintenii si bate iapa cu calcaiele".

- Apoi, da, frate, zise istalalt, scarpinandu-se in cap, ce sa fac?

- Ce sa faci? sa te-nvat eu: boii tai sunt mari si frumosi, ia-i si-i du la iarmaroc, vinde-i si cumpara altii mai mici si mai ieftini, iar cu banii ramasi cumpara-ti si un car, si iaca te-ai facut gospodar.

- Ia, stii ca nu m-ai invatat rau? asa am sa fac.

Zicand aceste, se duce la dansul acasa, isi ia boii de-o funie si porneste cu ei spre targ. Dar, cum am spus, omul nostru era un om de aceia caruia-i manca cainii din traista, si toate trebile, cate le facea, le facea pe dos. Targul era cam departe si iarmarocul pe sfarsite. Dar cine poate sta impotriva lui Danila Prepeleac? (ca asa ii era porecla, pentru ca atata odor avea si el pe langa casa facut de mana lui). El tufleste cusma pe cap, o indeasa pe urechi si habar n-are: "Nici nu-i pasa de Nastasa; de Nichita, nici atata".

Mergand el cu Duman si Talasman ai sai, tot inainte spre iarmaroc, tocmai pe cand suia un deal lung si taganat, alt om venea dinspre targ cu un car nou, ce si-l cumparase chiar atunci si pe care il tragea cu mainile singur, la vale cu proptele si la deal cu opintele.

- Stai, prietene, zise ist cu boii, care se tot smunceau din funie, vazand troscotul cel fraged si mandru de pe langa drum. stai putin cu carul, c-am sa-ti spun ceva.

- Eu as sta, dar nu prea vrea el sa steie. Dar ce ai sa-mi spui?

- Carul dumitale parca merge singur.

- D-apoi... mai singur, nu-l vezi?

- Prietene, stii una?

- Stiu daca mi-i spune.

- Hai sa facem treaba; da-mi carul, si na-ti boii. Nu vreau sa le mai port grija in spate: ba fan, ba ocol, ba sa nu-i manance lupii, ba de multe de toate... Oi fi eu vrednic sa trag un car, mai ales daca merge singur.

- Suguiesti, mai omule, ori ti-e intr-adins?

- Ba nu suguiesc, zise Danila.

- Apoi dar, te vad ca esti bun mehenghiu, zise cel cu carul; m-ai gasit intr-un chef bun; hai, noroc sa dea Dumnezeu! sa-ti aibi parte de car, si eu de boi! Apoi da carul, isi ia boii, pleaca pe costisa intr-o parte spre padure si se cam mai duce. Istalalt, adica Danila, zice in gandul sau: "Taci, ca-i cu buche; l-am potcovit bine! De nu cumva s-ar razgandi; dar parca nu era tigan, sa intoarca."

Apoi isi ia si el carul si porneste tot la vale inapoi spre casa.

- Aho! car nebun, aho! Cand te-oi incarca zdravan cu saci de la moara, ori cu fan din tarina, atunci sa mergi asa! Si cat pe ce, cat pe ce sa nu-l ia carul inainte. Dar de la o vreme valea s-a sfarsit si s-a inceput un deal; cand sa-l suie la deal, suie-l daca poti!... Harti! incolo, scarti! incolo, carul se da inapoi.

- Na! car mi-a trebuit, car am gasit! Apoi cu mare greu hartoieste carul intr-o parte, il opreste in loc, se pune pe protap si se asterne pe ganduri.

- Ma!... asta inca-i una! De-oi fi eu Danila Prepeleac, am prapadit boii; iar de n-oi fi eu acela, apoi am gasit o caruta... Ba e Prepeleac, ba nu-i el... Cand iaca un om trecea iute spre targ c-o capra de vanzare.

- Prietene, zise Danila, nu mi-i da capra ceea, sa-ti dau carul ista?

- Apoi... da... capra mea nu-i de cele saritoare si-i buna de lapte.

- Ce mai la deal, la vale! buna, ne-buna, na-ti carul si da-mi-o! Cela nu se pune de pricina, da capra si ia carul. Apoi asteapta pana vin alte care, de-l leaga dinapoia lor, si se duce in treaba lui spre casa, lasand pe Danila gura casca tot pe loc.

- Bun, zise Prepeleac. Ia, pe ist cu capra stiu incaltea ca bine l-am boit! Ia apoi si el capra si porneste iar spre targ. Dar capra tot capra; se smuncea in toate partile, incat ii era acum lehamete de dansa.

- De-as ajunge mai degraba in targ, zise Prepeleac, ca sa scap de raia asta. Si, mergand el mai departe, iaca se intalneste c-un om ce venea de la targ c-o gasca in brate.

- Bun intalnisul, om bun! zise Danila.

- Cu bine sa dea Dumnezeu!

- Nu vrei sa facem schimb? sa-ti dau capra asta si sa-mi dai gasca.

- N-ai nimerit-o, ca nu-i gasca, ci-i gansac; l-am cumparat de samanta.

- Da, da-mi-l, da-mi-l! ca-ti dau si eu o samanta buna.

- De mi-i da ceva adaos, poate sa ti-l dau; iara de nu, norocul gastelor de-acasa; ca are sa faca un otrocol prin ele, de s-a duce vestea!

In sfarsit, dur la deal, dur la vale, unul mai da, altul mai lasa, si Prepeleac marita capra! Apoi insfaca gansacul si pleaca tot inainte spre targ. Cand ajunse in targ, gansacul, dorit de gaste, tipa cat il lua gura: "ga, ga, ga, ga!"

- Na! c-am scapat de dracul si am dat peste tata-sau: acesta ma asurzeste! Las' ca te insor eu si pe tine acus, mai buclucasule! Si, trecand pe langa un negustor cu pungi de vanzare, da gansacul pe-o punga de cele pe talger si cu baierile lungi, de pus in gat. Ia el punga, o suceste, o invarteste s-apoi zice:

- Na-ti-o franta, ca ti-am dres-o! Dintr-o pereche de boi de-a mai mare dragul sa te uiti la ei am ramas c-o punga goala. Mai! mai! mai! mai! Doar stiu ca nu mi-i acum intaiasi data sa merg la drum; dar parca dracul mi-a luat mintile! Mai sede el cat sede de casca gura prin targ, s-apoi isi ia talpasita spre casa. Si, ajungand in sat, se duce drept la frate-sau, ca sa-i duca bucurie.

- Bine v-am gasit, badita!

- Bine-ai venit, frate Danila! Da' mult ai zabovit la targ!

- Apoi da, badita; m-am pornit cu graba si m-am intalnit cu zabava.

- Ei, ce veste ne mai aduci de pe la targ?

- Ia, nu prea buna! Bietii boisorii mei s-au dus ca pe gura lupului.

- Vreo dihanie a dat peste dansii ori ti i-a furat cineva?

- Ba! I-am dat eu singur cu mana mea, badita.

Apoi spuse din capat toata intamplarea, pe unde-a fost si ce-a patit; iar la urma urmelor zise:

- S-apoi, ce mai atata vorba lunga, dintr-o pereche de boi m-am ales c-o punga, s-apoi si asta pute a pustiu, badita draga.

- Ma! da, drept sa-ti spun, ca mare natarau mai esti!

- Apoi da!... badita! pan-aici, toate-au fost cum au fost, da' de-acum am prins eu minte... Numai ce folos? Cand e minte, nu-i ce vinde; cand e branza, nu-i barbanta. Iaca iti dau dumitale punga asta, ca eu n-am ce face cu dansa. Si te mai rog de toti dumnezeii sa-mi imprumuti macar o data carul cu boii, s-aduc niste lemne din padure la nevasta si la copii, ca n-au scanteie de foc in vatra, sarmanii! s-apoi, ce-a da Dumnezeu! cred ca nu te-oi mai supara.

- Ptiu! ma! zise frate-sau, dupa ce l-a lasat sa sfarsasca. se vede ca Dumnezeu a umplut lumea asta cu ce-a putut. Iaca-ti mai dau o data carul, dar asta ti-a fi cea de pe urma.

Lui Danila atata i-a trebuit. Ia acum carul cu boii fratine-sau si porneste. Cum ajunge in padure, chiteste un copac care era mai mare si trage carul langa el; fara sa dejuge boii, incepe a taia copacul, ca sa cada in car deodata. Trebi de ale lui Danila Prepeleac! Bocaneste el cat bocaneste, cand parrr! cade copacul peste car de-l sfarma si peste boi de-i ucide!

- Na! ca facui pacostea si fratine-meu! Ei, ei, acum ce-i de facut?... Eu cred ca ce-i bine, nu-i rau: Danila face, Danila trebuie sa desfaca. Ma duc sa vad, n-oi putea smomi pe frate-meu sa-mi imprumute si iapa, sa fug apoi cu ea in lume iar copiii si nevasta sa-i las in stirea Celui-de-sus. Asa zicand, porneste si, mergand prin padure, s-a ratacit. Dupa multa truda si buimaceala, in loc sa iasa la drum, da de-un helesteu si, vazand niste lisite pe apa, zvarrr! cu toporul intr-insele, cu chip sa ucida vro una s-o duca peschin fratine-sau... Dar lisitele, nefiind chioare, nici moarte, au zburat; toporul s-a cufundat si Prepeleac a ramas batand in buze.

- Ma!... ca rau mi-a mai mers astazi! Ce zi pocita! se vede ca m-a luat cineva din urma! Apoi da din umere si porneste; mai merge el cat merge, pana ce, cu mare greu, gaseste drumul. Apoi o ia la papuc si hai, hai! hai, hai! ajunge in sat, la frate-sau, si pe loc carpeste o minciuna, care se potrivea ca nuca in perete.

- Frate, mai fa-mi un bine si cu iapa, ca sa man boii de calare: in padure a plouat grozav, si s-a facut o mazga s-un ghetus, de nu te mai poti de fel tinea pe picioare.

- Ma! zise frate-sau, se vede ca tu ai fost bun de calugarit, iar nu de trait in lume, sa necajesti oamenii si sa chinuiesti nevasta si copiii! Haiti! lipsesti dinaintea mea si du-te unde-a dus surdul roata si mutul iapa, ca sa nu mai aud de numele tau! Iapa? Las' pe Danila, ca stie el unde-a duce-o: sa-si ia iertaciune de la boi si ziua buna de la car. Apoi iese pe usa, pune mana pe iapa si pe-o secure, si tunde-o!

Cand se trezeste frate-sau, ia iapa daca ai de unde! Prepeleac era tocmai la helesteul din padure, sa caute toporul. Aici ii trasni in cap lui Danila ca el ar fi bun de calugar, dupa vorbele fratine-sau.

- Am sa durez o manastire pe pajistea asta, de are sa se duca vestea in lume, zise el. Si deodata se si apuca. Face mai intai o cruce s-o infige in pamant, de inseamna locul. Apoi se duce prin padure si incepe a chiti copacii trebuitori: ista-i bun de amanare, cela de talpi, ista de grinzi, cela de tumurugi, cela de costoroabe, ista de toaca; si tot asa dondanind el din gura, iaca se trezeste dinaintea lui c-un drac ce iesise din iaz.

- Ce vrei sa faci aici, mai omule?

- Da' nu vezi?

- Stai, ma! nu te-apuca de nazbutii. Iazul, locul si padurea de pe-aici sunt ale noastre.

- Poate-i zice ca si ratele de pe apa sunt ale voastre, si toporul meu din fundul iazului. V-oi invata eu pe voi sa puneti stapanire pe lucrurile din lume, cornoratilor!

Dracul, neavand ce-i face, hustiuliuc! in iaz si da de stire lui scaraoschi despre omul lui Dumnezeu, cu naravul dracului. Ce sa faca dracii? se sfatuiesc intre dansii, si scaraoschi, capetenia dracilor, gaseste cu cale sa trimita pe unul din ei c-un burduf de bivol plin cu bani, sa-i dea pusnicului Danila, ca sa-l poata matura de-acolo.

- Na-ti, ma, bani! zise dracul trimis; si sa te carabanesti de aici, ca, de nu, e rau de tine! Prepeleac se uita la cruce, se uita la drac si la bani... da din umere s-apoi zice:

- Aveti noroc, spurcatilor, ca-mi sunt mai dragi banii decat pusnicia, ca v-as arata eu voua!

Dracul raspunde:

- Nu te pune in poara, mai omule, cu imparatul iadului, ci mai bine ia-ti banisorii si cauta-ti de nevoi.

Apoi lasa banii si se intoarna in helesteu, unde gaseste pe scaraoschi tare mahnit pentru pierderea unei comori asa de mari, cu care ar fi putut dobandi o multime de suflete. Prepeleac, in acest timp, se chitea cum ar face sa vada banii acasa la dansul.

- Bun! zise Danila. Nici asta nu se ia din drum. Tot manastiri sa croiesti, daca vrei sa te bage dracii in seama, sa-ti vie cu banii de-a gata la picioare si sa te faca putred de bogat!

Pe cand se ingrijea el cum sa duca banii acasa, iaca un alt drac din iaz i se infatisaza inainte, zicandu-i:

- Mai omule! stapanu-meu s-a razgandit; el vrea mai intai sa ne cercam puterile s-apoi sa iei banii.

"Ia, acu-i acu!" zise Prepeleac in gandul sau, oftand. Dar este o vorba: tot bogatul mintios si tanarul frumos. Danila mai prinsese acum la minte.

- Puterile? Ei, cum si in ce fel?

- Iaca cum: dintru-ntai si dintru-ntai, care dintre noi amandoi a lua iapa ta in spate si va inconjura iazul de trei ori, fara s-o puna jos si sa se rasufle, ai aceluia sa fle banii. Si cum zice, umfla dracul iapa in carca si intr-o clipa inconjura iazul de trei ori.

Prepeleac, vazand atata putere din partea dracului, nu-i prea veni la socoteala, dar tot isi tinu firea si zise:

- Mai Michiduta! dar eu te credeam mai tare decat esti! Asa-i ca tu ai luat iapa in spate? insa eu ti-oi lua-o numai intre picioare; si indata se si azvarle pe iapa si inconjura iazul de trei ori, fara sa se rasufle.

Dracul atunci se mira mult de asta si, neavand ce mai zice, iscodi alta.

- Acum sa ne intrecem din fuga, zise el.

- Mai Michiduta! da' cu mine ti-ai gasit ca poti tu sa te intreci din fuga?

- D-apoi cu cine?

- Vina incoace, sa-ti arat eu cu cine! Apoi merge impreuna cu dracul in niste porumbrei, unde vede un iepure dormind, si i-l arata.

- Vezi tu colo pe cineva ghemuit jos si mititel?

- Vad.

- Acela-i copilul meu cel mai mic. Atine-te! Si cand l-oi trezi din somn, sa te iei dupa el.

Si-odata si striga: u! ta! na! na! na!... Atunci iepurele sare si dracul dupa el. Fug ei cat fug, si de la o vreme dracul pierde urma iepurelui.

Pana acum toti radeau de Prepeleac, dar acum a ajuns sa rada si el de dracul. Pe cand Danila se tinea cu mana de inima, razand de prostia dracului, iaca si acesta se intoarce gafuind.

- Ma! da' sprinten si sprintaroi copil mai ai, drept sa-ti spun! Cand aproape-aproape sa pun mana pe dansul, i-am pierdut urma, si sa te duci, duluta!

- Seamana tatane-sau, sireicanul! zise Danila. Ei? mai ai pofta sa te intreci si cu mine?

- Ba mai pune-ti pofta-n cui!... Mai bine sa ne intrecem din tranta.

- Din tranta? Doar de ti-e greu de viata. Ma! tot am auzit din batrani ca dracii nu-s prosti, d-apoi, cum vad eu, tu numai nu dai in gropi, de prost ce esti. Asculta! Eu am un unchi batran de 999 de ani si 52 de saptamani, si de-l vei putea tranti pe dansul, atunci sa te incerci si cu mine, dar cred ca ti-a da pe nas.

Zicand aceste, porneste inainte si face semn dracului cu mana, sa vina dupa el. In fundul padurii, sub niste stanci, se afla o vizuina de ursi, peste care daduse Prepeleac, umbland cateodata, ca pusnic ce se gasea, dupa vlastari salbatici si dupa zmeura. Ajungand ei aproape, Danila zise:

- Iaca locasul unchiului meu. Intra inlauntru; ai sa-l gasesti dormind in cenusa, cu nasul in taciuni. De vorbit, nu poate vorbi, ca maselele si dintii i-au cazut mai bine de o mie de ani.

Dracul, cand n-are ce face, stiti ce face... Intra inlauntru si incepe a-si purta codita cea barligata pe la nasul unchesului. Atata i-a trebuit lui mos Ursila, s-apoi las' pe dansul! Deodata sare manios din barlog, hat! dracul subsuoara si-l strange cu atata putere, de era sa-si dea sufletul si ochii i-au iesit afara din cap cat cepele de mari.

- Na! nu cauti, s-o gasesti, zise Danila, care privea de departe valmasagul acesta si se strica de ras.

Dar nu stiu ce face dracul, ca face el ce face, si cu mare greu scapa din labele lui mos Ursila. Danila, cum vede pe drac scapat, bun teafar... se face ca-l scoate.

- Ia las', mai omule, las'! nu-ti mai face obraz. Daca ai stiut ca ai un mos asa de grobian, pentru ce m-ai indemnat sa ma lupt cu el?

- Da' ce? Nu ti-a placut? Hai si cu mine!

- Cu tine, si numai cu tine, m-oi intrece din chiuit, si care-a chiui mai tare, acela sa ia banii.

- Bun!... zise Danila in gand; las' ca te-oi chiui eu! Mai Michiduta! Ia chiuie tu intai, ca sa aud cum chiui.

Atunci dracul se craceste c-un picior la asfintit si cu unul la rasarit, s-apuca zdravan cu mainile de tortile cerului, casca o gura cat o sura, si, cand chiuie o data, se cutremura pamantul, vaile rasuna, marile clocotesc si pestii din ele se sperie; dracii ies afara din iaz cata frunza si iarba! Si oleaca numai de nu s-a risipit bolta cerului. Danila insa sedea calare pe burduful cu bani si, tinandu-si firea, zise:

- Ma! da' numai asa de tare poti chiui? Eu mai nu te-am auzit. Mai chiuie o data!

Dracul chiuie si mai grozav.

- Tot nu te-am auzit. Inca o data!

Dracul chiuie s-a treia oara, asa de tare, de credeai ca s-a rupt ceva intr-insul.

- Acum nu te-am auzit nici atata... Asa-i c-a venit si randul meu?

- Mai asa!

- Mai Michiduta! cand oi chiui eu, ai sa asurzesti s-au sa-ti sara creierii din cap. inteles-ai tu? insa eu iti priesc bine, daca-i vrea sa ma asculti.

- In ce fel?

- Ia sa-ti leg ochii si urechile c-un stergar, daca vrei sa mai traiesti.

- Leaga-mi ce stii si cu ce stii, numai sa nu mor!

Atunci Danila leaga strans c-un stergar gros de calti ochii si urechile dracului, ca la baba-oarba; apoi ia o drughineata groasa de stejar in mana, caci, cat era de pusnic Danila, tot mai mult se bizuia pe drughineata decat in sfanta cruce, si pac! la tampla dracului cea dreapta, una!

- A... leu! destul! Nu mai chiui!

- Ba nu! stai, sarsaila! tu cum ai chiuit de trei ori? Trosc! si la stanga una!

- Va... leu! destul!

- Ba nu-i destul! si-i mai trage si-n numele tatalui una!

- A...uleo! striga dracul ingrozitor, si cu ochii legati, cum era, vaicarandu-se grozav si zvarcolindu-se ca sarpele, se arunca in iaz, spunand lui scaraoschi cele intamplate si ca nu-i de suguit cu vrajitorul acesta.

Danila insa ofta din greu langa burduful cu bani si se tot framanta cu gandul ce-i de facut. Cand, iaca al treilea drac i se infatisaza inainte, c-un buzdugan strasnic de mare in mana, pe care il tranteste la pamant si zice:

- Mai omule! ia, acum sa te vad! Cine-a azvarli buzduganul ista mai tare in sus, ai aceluia sa fie banii.

"Na! Danila, zice el in gandul sau, asa-i c-ai sfeclit-o?" Dar vorba ceea: "Nevoia invata pe caraus".

- Ia zvarle-l tu intai, mai dracule!

Atunci dracul ia buzduganul de coada, si cand il zvarle, se suie asa de tare, de nu se mai vede; si abia dupa trei zile si trei nopti, cazand jos, cu mare strasnicie s-a cufundat in fundul pamantului, de s-au zguduit temeliile lumii!

- Ia azvarle-l si tu acum, zise dracul ingamfat.

- L-oi zvarli eu, nu te ingriji, dar scoate-l mai intai in fata pamantului, cum a fost si la tine. Dracul asculta si-l scoate.

- Haiti! mai repede, mai repede, ca n-am timp de asteptat...

- Mai ingaduieste putin, tartarule, ca nu te trag copiii de poale!

Dracul ingaduie, caci n-are incotro. Nu trecu mult si ziua se calatori. Cerul era limpede si luceferii sclipitori radeau la stele, iara luna, scotand capul de dupa dealuri, se legana in vazduh, luminand pamantul.

- Da' nu-l mai zvarli, omule?

- Ba am sa-l zvarl de-acum; dar iti spun dinainte, sa te stergi pe bot despre dansul.

- De ce?

- Iaca de ce: vezi tu colo in luna niste pete?

- Le vad.

- Acolo-s fratii mei din ceea lume. Si, Doamne, mare nevoie mai au de fier, ca sa-si potcoveasca caii. Uite bine si vezi cum imi fac semn cu mana, sa le dau buzduganul ista; s-odata si pune mana pe dansul.

Stai, nepriceputule, ca buzduganul ista il avem lasat mostenire de la stramosul nostru; si nu-l putem da nici pentru toata lumea; s-odata-i si smunceste buzduganul din mana, si fuga cu el in iaz, spunand lui scaraoschi ce era sa pateasca cu buzduganul. Atunci scaraoschi, ingrijit si manios grozav, chema inaintea sa pe toata dracimea si batu din picior, strigand:

- Acum, in clipa, sa se aleaga unul dintre voi care sa mearga si sa afuriseasca pe acest proclet si vrajmas cumplit.

Pe loc si vine unul inantea sa, tremurand.

- Sa traiti, marsavia-voastra! Eu ma duc sa indeplinesc nelegiuita voastra porunca.

- Mergi! si daca-i fi mester si-i izbuti, sa stii c-am sa te fac mai mare.

Atunci dracul porneste c-o falca-n cer si cu una-n pamant, si intr-o clipa si ajunge la pusnicul Danila.

- Mai omule, zise dracul. Tu, cu smecheriile tale, ai tulburat toata dracimea; da' acus am sa te var si eu in toate grozile mortii! Hai sa ne blestemam, si care dintre noi amandoi a fi mai mester, acela sa ia banii! S-odata si-ncepe dracul a boscorodi din gura si a descanta, ca nu stiu ce face, de-i pocneste lui Danila un ochi din cap.

Saracul Prepeleac! se vede ca i-a fost scris tot el sa rasplateasca si pacatele iepei fratine-sau, ale caprei, ale gansacului logodit si ale boilor ucisi in padure. Pesemne blestemul gastelor vaduvite l-a ajuns, sarmanul! Doamne! Multe mai are de patimit un pusnic adevarat cand se departeaza de poftele lumesti si se gandeste la fapte bune!... S-apoi ce este mai gingas decat ochiul? Danila crapa de durere! dar, oricat il durea de tare, el tot isi tinu inima cu dintii si zise:

- Nu ma sperii tu cu de-alde-aceste, demon spurcat ce esti! Am sa te fac sa-ti musti mainile si sa ma pomenesti in toata viata ta!

- Da, da, nu mai dondai atata din gura si blestema si tu acum, sa te vad cat esti de mester.

- Ai sa iei burduful cu bani in spate si ai sa mergi la casa mea, caci blestemurile parintesti nu-s la mine. inteles-ai?

Si, cum zice, incaleca si Danila pe burduf; iara dracu-i umfla in spate si zboara iute ca gandul taman la casa lui Danila Prepeleac.

Copiii si nevasta lui, cand au vazut un bivol zburand pe sus, au rupt-o de fuga, inspaimantati.

Danila, insa, a inceput a-i striga pe nume; si ei, cunoscand glasul lui, s-au oprit.

- Dragii tatei, baieti! Ia veniti incoace si aduceti cu voi si blestemurile parintesti! ragila si pieptenii de pieptanat calti!

Baietii incep a curge toti, care dincotro, cu blestemurile parintesti in mana. ii venise acum si lui Danila apa la moara.

- Puneti mana, copii, pe jupanul ista, si incepeti a-l blestema cum iti sti voi mai bine, ca sa-i placa si dumisale.

Atunci lasa pe copii, ca si dracul fuge de dansii. Au tabarat cu totii pe dansul si l-au schingiuit dupa placul lui Danila. S-a inceput dracul a tipa cat il tinea gura; si scapand cu mare greu de mainile lor, harscait si stalcit cum era, a lasat si bani si tot si s-a dus pe urlati dupa ceilalti.

Iara Danila Prepeleac, nemaifiind suparat de nimene si scapand deasupra nevoii, a mancat si a baut si s-a desfatat pana la adanci batranete, vazandu-si pe fiii fiilor sai imprejurul mesei sale.

Proiectie

2011-04-14T09:00:00.003+03:00

Aminteste-ti de visul tau...

2011-04-13T09:00:00.002+03:00

... acela de a face cu adevarat ce iti place

~ de Andreea Dragomir

Nu mai departe de azi am auzit iar exclamatia: Ai noroc ca faci ce iti place! Spun iar, pentru ca aud des asta, aproape ca nu am un curs la care sa nu aud pe cineva spunand acest lucru cu un zambet amar. Tu te joci, ce stii tu ce e munca! sau Andreea! – ce stres are ea, e toata numai un zambet! ofteaza altcineva cu un zambet chinuit…

“Gaseste-ti un job care sa iti placa si nu vei mai munci o zi in viata ta!”, ati auzit vreodata vorbele astea? Cu ele raspund celor care ma considera o fericita pentru ca fac ce imi place.

De multe ori raspunsul lor este o grimasa si mai amara:

• Noi am trait alte timpuri…

• Nu toti oamenii au noroc, draguta!

• Mai faci si ce trebuie, nu numai ce-ti place!

• Ce rost are sa ma gandesc la asta? Timpul meu a cam trecut.

• E prea tarziu sa mai invat ceva, daca n-am stiut ce vreau de la inceput… asta e.

Lista e deschisa, nu mi le amintesc pe toate acum. Toate insa sunt in aceeasi nota, toate au acelasi substrat – imprejurarile sunt de vina. Timpurile, oportunitatile, parintii, nevoile, soarta, norocul etc.

Uneori ii intreb pe oameni ce le-ar placea sa faca cu adevarat. E interesant sa vezi cum le fuge privirea, cum se balbaie, incercand sa incropeasca un raspuns pe masura ce inteleg brusc ca niciodata, dar niciodata, nu si-au pus intrebarea asta.

Nu vreau sa fiu lupul moralizator si nici sa cert pe nimeni. M-am tot gandit insa la cum ajung unii oameni (putini) sa faca ce le place si cum ajung majoritatea sa ofteze resemnati cu rolul lor care ii ucide lent pe dinauntru. Am sa prezint direct concluziile si apoi un plan de actiune pentru cei satui cu adevarat de modul in care se desfasoara viata lor.

Cei care fac cu adevarat ce le place :

1. Se cunosc bine – stiu ce le place, ce nu le place, ce ii inspira, ce ii lasa reci, ce ii atrage, ce le displace, unde si cum vor sa fie, dar si unde si cum nu vor sa fie.

2. Stiu cum sa se motiveze periodic, stiu cum sa isi ridice nivelul de energie, stiu cand si cat sa ia pauza.

3. Se informeaza si se documenteaza in domeniul care ii intereseaza si se inconjoara treptat de oameni care le impartasesc interesele si care le mentin viu interesul.

4. Isi stabilesc obiective realiste, pe perioade medii si lungi, si se tin cu seriozitate de ele.

5. Isi rezerva timp sa stea ei cu ei, sa verifice daca in continuare le place drumul ales. Personal, ma gandesc adesea ce as vrea sa fac daca intr-o zi n-as mai avea chef sa intru in sala de curs. Pana acum am identificat doua optiuni, doua sanse pe care le-as exploata probabil cu aceeasi pasiune si tenacitate ca si pana acum .

6. Se bucura de sanse si oportunitati si sunt recunoscatori pentru acestea. Aceeasi atitudine si fata de esecuri, inerente pe drumul spre succes.

Daca as fi nefericit(a) cu jobul meu, cu venitul si nivelul meu de trai, ce as putea face incepand din acest moment? In afara de un plans zdravan, in afara de visat cu ochii deschisi la ce as face cu banii de la loto, in afara de ganduri sinucigase sau de luat campii in afara tarii, ca poate totusi acolo umbla cainii cu covrigi in coada, sa zicem ca am trecut de faza asta, de rasu’ –plansu’ si chiar sunt decis(a) sa fac ceva. Cu ce as incepe? Tu cu ce ai incepe?

Personal, cu o rugaciune ca sa cer indrumare si apoi as lua un pix si o foaie alba. M-as inarma cu rabdare. Si as face o lista cu…

1. Toate lucrurile care imi aduc bucurie, satisfactie.

2. M-as gandi la modele. Cine imi place? Cine si mai ales ce ma inspira?

3. Care este misiunea mea personala? Ce sens aleg sa dau vietii mele? Misiunea mea este sa fac din lumea in care traim una mai buna si mai frumoasa. Nu pot face asta decat lucrand cu oamenii, convingandu-i unul cate unul sa fie mai buni si mai frumosi. A ta care este? Gandeste-te bine la asta. Tine aproape un pix si hartie, sa notezi atunci cand te simti inspirat(a).

4. La ce visai pe vremuri?

5. Ce te-a abatut de la vis? Orice ar fi fost, acum poti sa iti vezi visul la fel de clar? Mai are aceeasi valoare pentru tine?

6. Daca da, ce piedici te despart de el acum? Sunt reale, concrete sau numai in mintea ta? Ce ar presupune implinirea lui ?

Am o prietena care lucreaza ca jurist intr-o companie uriasa – peste 5000 de angajati. Cami este o persoana ocupata pana peste cap. Acum doi ani, cand am sunat-o de revelion, am intrebat-o vesela daca si-a stabilit obiectivele pe noul an. O intrebasem cam intr-o doara, nu ma asteptam sa imi raspunda, decat cu cel mult un: “Ei, da !“

Mi-a spus insa ca se bucura ca am intrebat-o asta, pentru ca da, si-a stabilit un obiectiv – sa mearga iar la scoala si sa invete cum sa aline suferinta animalelor bolnave. Pe scurt, Cami a mea vroia sa se faca medic veterinar. Cred ca m-am balbait la telefon, atat am fost de surprinsa ! Stiam ca ii plac animalele, dar nu atat de mult. Stiam ca e o luptatoare, dar chiar sa faca o schimbare atat de radicala?

Stiti cum se spune, e mult pana cand iti dai seama ce vrei. Restul se aliniaza frumos de la sine. Poate nu atat de repede pe cat ai vrea. Dar se intampla. In America au aparut agentii care ofera oamenilor, din categoria celor care ma gasesc pe mine o fericita si o norocoasa ca fac ce imi place, consiliere si sansa de a experimenta cat mai real cu putinta jobul pe care il viseaza.

Asa se face ca o tanara celebra pe Wall Street a ajuns sa fie trapezista, pentru ca asta o facea fericita cu adevarat, atat de fericita incat sufletul ii canta de bucurie, un bancher a ajuns dresor de caini, o femeie de afaceri cu agenda plina a ajuns o casnica fericita si implinita.

Interesant este faptul ca apelau la agentie oameni care traiau complicat si care cautau sa isi simplifice viata si nu invers, oameni simpli care doreau sa isi complice existenta. O intoarcere la simplitate, o mana intinsa sufletelor muribunde, sacrificate de-a lungul anilor de dragul carierei…

Stiu ca am promis un plan de actiune si am oferit mai multe intrebari. Cand vei raspunde la ele cu sinceritate, vei avea propria harta. Harta viitorului tau, in care vei arata de parca nu ai munci, ci te-ai juca cu placere. In care te vei numara printre cei care nu mai muncesc, dar nu pentru ca au castigat la loto, ci pentru ca au gasit jobul care le place.

Nu uita, te rog, “If you can dream it, you can do it!”

Daca visul acela are inca contur clar in mintea ta, actioneaza. Poate vei actiona cu teama, poate vei face pasi mici si vei ezita de multe ori, poate va trebui sa infrunti nu numai barierele tale interioare, ci si pe cele ale celor din jur, dar nu te da batut: aminteste-ti de visul tau, acela de a face cu adevarat ce iti place. Nu te impiedica nimeni si nimic, cu exceptia ta.

Sursa: http://www.damaideparte.ro

Aleodor Imparat

2011-04-12T15:42:00.000+03:00

~ de Petre Ispirescu

A fost odata un imparat. El ajunsese la batranete, si nu se invrednicise a avea si el macar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul imparat, sa aiba si el, ca toti oamenii, macar o starpitura de fecior, dara in desert. Cand, tocmai, la vreme de batranete, iata ca se indura norocul si cu dansul si dobandi un drag de copilas, de sa-l vezi si sa nu-l mai uiti. Imparatul ii puse numele Aleodor. Cand fu a-l boteza, imparatul aduna Rasarit si Apus, Miazazi si Miazanoapte, ca sa se veseleasca de veselia lui. Trei zile si trei nopti tinura petrecerile si se chefuira si se bucurara, de o tinura minte cat traira.

Baiatul de ce crestea, d-aia se facea mai istet si mai iscusit. Nu mai trecu mult si iata ca imparatul ajunse la marginea groapei. Cand fu la ceasul mortii, el lua copilul pe genunchi si-i zise:

- Dragul tatei, iata ca Dumnezeu ma cheama la dansul. Sunt in clipa de a-mi da obstescul sfarsit. Eu vaz ca tu ai sa ajungi om mare. Si chiar mort, oasele mele se vor bucura in mormant si sufletul in ceruri de ispravile tale. Asupra carmuirei imparatiei n-am nimic sa-ti zic, fiindca tu, cu iscusinta ta, stiu ca ai s-o duci bine. Un lucru numai am sa-ti spui: Vezi tu muntele acela de colo, sa nu te duca pacatele sa vanezi p-acolo, ca este nevoie de cap. Acel munte este mosia lui Jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-schiop: si cine calca pe mosia lui, nu scapa nepedepsit.

Acestea zicand, casca gura de trei ori si-si dete sufletul. Se duse si el ca toata suflarea de pe pamant, de pare ca n-a fost de cand lumea si pamantul. Il jelira ai sai, il jelira boierii, il jelira si poporul; in cele de pe urma trebuira sa-l ingroape. Aleodor, dupa ce se urca in scaunul tatane-sau, desi copilandru, puse tara la cale ca si un om matur. Toata lumea era multumita de domnirea sa si oamenii se faleau ca le-a fost dat de sus ca sa traiasca in zilele lui.

Adesea iesea Aleodor la vanatoare ca sa-si petreaca ceasurile ce-i prisosea de la trebile imparatiei. El tinea minte ce-i spusese tatane-sau si se silea sa-i pazeasca cuvintele cu sfintenie. Intr-o zi, nu stiu cum facu, dus fiind pe ganduri, si aluneca de calca pe pamantul pocitului de om. N-apuca sa faca zece douazeci de pasi si iata ca se pomeni cu dansul dinaintea lui. Acum nu-i era lui pentru ca trecuse pe pamantul omului celui slut si scarbos, ci ii era ciuda cum de sa calce vorba tatalui sau ce-i spusese cu grai de moarte.

Pocitania pamantului ii zise:

- Toti nelegiuitii ce-mi calca hotarul cad in robia mea.

- Mai intai trebuie sa stii, ii raspunse Aleodor, ca din nebagare de seama si fara de voia mea am calcat pe coprinsul tau si n-am nici un gand rau asupra-ti.

- Eu te socoteam mai altfel, dara vaz ca ai de gand sa-ti ceri iertaciune de la mine ca toti fricosii.

- Ba sa ma fereasca Dumnezeu! Eu ti-am spus curatul adevar si daca vrei lupta, alege-ti: in sabii sa ne taiem, in buzdugane sa ne lovim, ori in lupta sa ne luptam.

- Nici una, nici alta. Dara, ca sa scapi de pedeapsa alt chip nu e, decat sa te duci sa-mi aduci pe fata lui Verdes imparat.

Aleodor voi sa se codeasca oarecum, ba ca treburile imparatiei nu-l iarta sa faca o calatorie asa de lunga, ba ca n-are calauza, ba ca una, ba ca alta, dara asi! unde vrea sa stie pocitul de toate astea! El o tinea una, sa-i aduca pe fata lui Verdes imparat, daca vrea sa scape de ponosul de talhar, de calcator de drepturile altuia si sa ramaie cu sufletul in oase.

Aleodor se stia vinovat. Desi fara voia lui, dara stia ca a facut un pacat de a calcat pe mosia slutului. Mai stia iara ca de omul dracului, sa dai si sa scapi. Sa n-ai nici in clin, nici in maneca cu dansul. Fagadui in cele din urma sa-i faca slujba cu care-l insarcina.

Jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-schiop stia ca, deoarece Aleodor i-a fagaduit, apoi are sa-si tie cuvantul, ca unul ce era om de omenie, si-i zise:

- Paza cu Dumnezeu si sa-ti ajute sa vii cu izbanda buna.

Aleodor pleca. Si cum mergea el gandindu-se si razgandindu-se cum sa-si implineasca sarcina mai bine, caci isi daduse cuvantul, se pomeni pe marginea unui elesteu si o stiuca se zbatea de moarte pe uscat. Cum o vazu, el se duse sa o ia sa-si aline foamea cu dansa. Stiuca ii zise:

- Nu ma omori, Fat-Frumos, ci mai bine da-mi drumul in apa, ca mult bine ti-oi prinde cand cu gandul n-ai gandi.

Aleodor o asculta si o dete in apa. Atunci stiuca ii mai zise:

- Tine acest solzisor, si cand vei gandi la mine, eu voi veni indata la tine.

Flacaul pleca mai inainte si se tot mira de o astfel de intamplare.

Cand, iaca se intalneste cu un corb ce avea o aripa rupta. Si voind sa vaneze corbul, el ii zise:

- Fat-Frumos, Fat-Frumos, decat sa-ti incarci sufletul cu mine, mai bine ai face sa-mi legi aripa, ca mult bine ti-oi prinde.

Aleodor il asculta, caci era baiat viteaz si de treaba si iubea cele facute de Dumnezeu, si ii lega aripa.

Cand era sa plece, corbul ii zise:

- Tine penita asta, voinicule, si cand vei gandi la mine, eu voi veni indata la tine.

Lua pena de corb Aleodor, si-si cata de drum. Dara nu facu ca la o suta de pasi si iata ca dete peste un taune. Cand se gatea a-l strivi cu piciorul, taunele zise:

- Cruta-mi viata, Aleodor imparat, si eu te voi mantui pe tine de la moarte. Tine acest pufulet din aripioara mea si cand vei gandi la mine, eu voi fi la tine.

Auzind Aleodor unele ca acestea, si ca ii zise si pre nume, odata ridica piciorul si lasa pe taune sa se duca in voia lui.

Si mergand inainte, cale de nu stiu cate zile, dete de palaturile lui Verdes imparat. Cum ajunse aci, se puse la poarta si astepta ca doar de va veni cineva sa-l intrebe ce cauta. Statu acolo o zi, statu doua, si ca sa vie cineva sa-l intrebe ce voieste, ba. Cand fu in ziua d-a treia, Verdes imparat chema slujitorii si le dete o gura de or pomeni-o.

- Cum se poate, le zise el, sa stea omul trei zile la poarta mea si sa nu mearga nimeni sa-l cerceteze? Pentru asta va platesc eu simbrie? Pentru asta va am eu la mine pe procopseala?

Slujitorii dadeau din colt in colt si nu stiau ce sa raspunza. in cele de pe urma, chema pe Aleodor si-l duse inaintea imparatului.

- Ce vrei, flacaule, ii zise imparatul, si ce astepti la poarta curtilor mele?

- Ce sa voiesc, marite imparate, ii raspunse el, iata sunt trimis sa-ti cer fata.

- Bine, baiete. Dara mai intai trebuie sa facem legatura, caci asa este obiceiul la curtea mea. Ai voie sa te ascunzi unde vei voi, in trei zile d-a randul. Daca fie-mea te va gasi, capul ti se va taia si se va pune in parul ce a mai ramas, din o suta, fara cap. Iara de nu te va gasi, atunci cu cinste imparateasca o vei lua de la mine.

- Am nadejde la Dumnezeu, marite imparate, ca nu ma va lasa sa piei. Parului ii vom putea da si altceva, nu tot cap de om. Sa facem legatura.

- Asa?

- Asa.

Se pusera si facura legatura, scrisera carte si o intarira. Viind fata de fata, se invoira ca a doua zi el sa se ascunza cum va sti mai bine. Iara daca se invoira, el ramase intr-un neastampar ce-l chinuia mai cumplit decat moartea. El se gandea si se razgandea cum sa se ascunza mai bine. Vezi ca era vorba de capul lui, iara nu de altceva. Si tot mergand pe ganduri si tot planuind, iata ca-si aduse aminte de stiuca. Scoase solzul, se uita si gandi la stapana lui, cand iata, mare, ca stiuca si venise si-i zise:

- Ce poftesti de la mine, Fat-Frumos?

- Ce sa poftesc? Iaca, iaca, ce mi s-a intamplat. Nu stii tu ceva sa ma inveti ce sa fac?

- Ia nu te mai ingrija. Lasa pe mine.

Si indata, lovind din coada, facu pe Aleodor un cosacel si il ascunse pe fundul marii, printre ceilalti cosacei.

Cand se scula fata, isi lua ocheanul si se uita cu el in toate partile. Nu-l vazu. De unde ceilalti cari venise sa o ceara in casatorie se ascundeau prin pivniti, pre dupa case, pre dupa cate o sura de paie, sau prin vreo cula parasita, Aleodor se ascunse astfel incat fata intra la grije ca a sa fie biruita. Ce-i veni ei, se uita cu ocheanul si in mare, si il zari pe fundul marii, printre cosacei. Pasamite, ocheanul ei era nazdravan.

- Iesi d-acolo, hotomanule, ii zise ea razand. Ce mi te-ai posmagit asa? Din coscogeamite omul te-ai facut un cosac si mi te-ai ascuns in fundul marii.

N-avu incotro si trebui sa iasa.

Ea si zise imparatului:

- Mi se pare, tata, ca flacaul asta mi-a venit de hac. Si mult e nurliu si dragalas. Chiar de l-oi afla pana la a treia oara, sa-l ierti, tata, ca nu e prost ca ceilalti. Boiul lui il arata a fi ceva mai deosebit.

- Vom vedea, ii raspunse imparatul.

A doua zi, ce-i veni lui, se gandi la corb. Acesta fu numaidecat inaintea lui, si-i zise:

- Ce mai vrei, stapane?

- Ia uita-te, neiculita, ce mi s-a intamplat; nu stii tu ceva sa ma inveti?

- Sa cercam. Si lovindu-l cu aripa, il facu un pui de corb si il vari intr-un stol de corbi ce se urcase pana la vantul turbat.

Cum se scula fata, isi lua ocheanul si iarasi il cata prin toate locurile. Nu e. Cauta-l pe pamant, nu e. Cauta-l prin ape si prin mari, nu e. Se lua de ganduri fata. Cand, catre namiezi, ce-i veni ei, se uita si in sus. Si zarindu-l in slava cerului printre stolul de corbi, incepu a-i face cu degetul, si-i zise:

- Ghidi, ghidi, talharule ce esti! Da-te jos d-acolo, omule, ce mi te-ai facut asa pitcoace de pasare? Nici in rai nu scapi de mine!

Se dete jos, ca n-avea ce face. Imparatul incepu a se minuna si el de istetimea lui Aleodor si-si pleca urechea la rugaciunea fiicei sale.

Insa, fiindca legatura era ca sa se ascunza pana de trei ori, imparatul zise:

- D-a minune, ia sa vedem unde are sa se mai ascunza?!

A treia zi, dis-de-dimineata, se gandi la taune. Acesta veni intr-un suflet. Dupa ce ii spuse ce voieste, taunele zise:

- Lasa pe mine, si de te-oi gasi, eu aici sunt.

Il facu o lindina si-l ascunse chiar in coada fetei, fara sa simta ea.

Sculandu-se fata si luand ocheanul, il cauta toata ziua, si, ca sa dea de dansul, nici cat. Ea se da de ceasul mortii, caci il simtea, i se arata ei a fi p-aci prin preajma, dara de vazut nu-l vedea. Cata cu ocheanul prin mare, pre pamant, prin vazduh, dara nu-l vazu nicairi. Catre seara, obosita de atata cautare, striga:

- Ci ia arata-te odata. Te simt ca esti p-aci pe-aproape, dara nu te vaz. Tu m-ai biruit, a ta sa fiu.

Daca auzi el ca este biruita, se dete binisor jos din coada ei si se arata. Imparatul n-avu nici el ce mai zice si ii dete fata. Cand plecara, ii petrecu cu mare cinste si alai, pana afara din imparatia lui.

Pe drum, ei statura sa faca popas. Si dupa ce imbucara cate ceva, el puse capul in poala ei si adormi. Fata de imparat, tot uitandu-se la el, i se scurgea ochii dupa frumusetea si dupa boiul lui. Inima ii dete branci si ea nu se putu opri, ci il saruta. Aleodor, cum se destepta, ii trase o palma de auzi cainii in Giurgiu. Ea planse si ii zise:

- I! Aleodor draga, dara grea palma mai ai!

- Te-am palmuit pentru fapta ce ai facut, caci eu nu te-am luat pentru mine, ci pentru cela ce m-a tramis pe mine.

- Apoi bine, fratioare, de ce nu mi-ai spus asa de acasa, caci atunci stiam si eu ce sa fac, dara lasa, nici acum nu e timpul trecut.

Pornind si de aici, ajunsera cu sanatate la Jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-schiop.

- Iata, m-am inchinat cu slujba, zise Aleodor, si voi sa plece. Fata, cand vazu pe acea iazma, se cutremura de scarba si nu voia sa ramaie la dansul o data cu capul.

Slutul se dete pe langa fata si incepu s-o linguseasca cu vorbe mierloitoare si sa se ia cu binele pe langa dansa. Dara fata ii zise:

- Piei de dinaintea mea, satano, ca te trimit la muma-ta, Iadul, care te-a varsat pe fata pamantului.

Slutenia de neom se topea de dragostea fetei, se lungea cu burta pe pamant si umbla cu sosele, cu momele sa induplece pre fata a-l lua de barbat.

Dara, asi! feritu-l-a santuletul sa se apropie de dansa! Caci il tinea tintuit in loc cu ochii cat de colo. Din satana, din iazma, si din spurcaciune nu-l mai scotea.

- Piei, necuratule, de pe fata pamantului, sa scape lumea de o ciuma si de o holera ca tine.

Mai starui ce mai starui si daca se vazu infruntat pana intr-atat, iazma plesni de necaz, cum de sa fie el ocarat atat de mult de o cutra de muiere.

Atunci Aleodor intinse coprinsul sau si peste mosia lui Jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-schiop, lua de sotie pe fata lui Verdes imparat si se intoarse la imparatia lui.

Cand il vazura gloatele venind teafar, alaturi cu o sotioara de-i radea si stelele de frumoasa, il primira cu mare bucurie; si, urcandu-se din nou in scaunul imparatiei, domni si trai in fericire, pana se istovira.

Iara eu incalecai p-o sea si v-o spusei dumneavoastra asa.

Sursa: [Foto]

Dureri si bucurii

2011-04-11T09:00:00.003+03:00

"Invata sa-ti scrii durerile pe nisip si bucuriile pe stanca."
~ Sf.Augustin
.

Woodkid - "Iron"

2011-04-10T09:01:00.001+03:00

Intelepciunea vietii

2011-04-09T09:00:00.000+03:00

~ de Bruno Ferrero

Era odata un rege care-si petrecuse viata purtand razboaie si adaugand noi pamanturi imparatiei sale. La saizeci de ani isi dadu seama ca nu invatase prea multe despre viata si despre rostul ei. Ii chema deci pe toti boierii si sfetnicii sai si le porunci:

„Luati toti banii din visteriile mele si mergeti in cele patru colturi ale pamantului si cautati carti de intelepciune, caci as vrea in sfarsit sa cunosc adevarata intelepciune a vietii.”

Sfetnicii luara sacii cu galbeni si se raspandira in toate colturile pamantului. Se intoarsera dupa sapte ani urmati de 40 de camile incarcate cu tot felul de carti mari si mici. Un adevarat munte de carti rare.

Vazandu-le, regele spuse:

- Am 67 de ani, nu voi reusi niciodata sa citesc toate aceste carti. Faceti-mi un rezumat!

Fura chemati cei mai mari oameni de litere din lume, care se pusera pe treaba, iar dupa sapte ani ii inmanara regelui un stralucit rezumat al acelei comori de intelepciune. Dar cu acest rezumat tot mai puteai incarca 7 camile.

- Am deja 74 de ani – spuse regele. Nu am timp sa citesc totul. Rezumati si mai mult.

Se facu deci rezumatul rezumatului pentru care mai trebuira inca 7 ani la capataiul carora inteleptii incarcara o camila.

- Am trecut de 80 de ani – spuse regele tot mai slabit. Vederea imi slabeste. Nu voi reusi niciodata sa citesc toate aceste carti. Rezumati inca si mai mult!

Inteleptii se pusera pe treaba si timp de sapte ani lucrara zi si noapte. Rezultatul fu o singura carte. O carte care cuprindea toata intelepciunea pamantului.

In acea clipa, un valet dadu buzna peste intelepti:

- Repede, duceti cartea regelui. E pe moarte.

Regele avea acum 88 de ani, statea in patul lui si era pe moarte.

Cel mai intelept dintre intelepti se apropie de imparat care ii sopti la ureche cu suflarea slabita:

- Rezuma-mi, rogu-te, toata stiinta, toata intelepciunea lumii intr-o singura fraza...

- Iat-o inaltimea voastra: «Traieste momentul prezent.»

Frumoasa si bestia

2011-04-08T12:36:00.004+03:00

~ de Charles Perrault

A fost odata ca niciodata un negustor bogat care avea trei fete. Toti patru ducea o viata indestulata in casa lor de la malul marii. Dar in timp fetele cele mari risipeau banii tatalui sau pe rochii luxoase, mezina, Frumoasa, isi ajuta familia dupa puterile ei, multumindu-se cu haine simple si trebaluind prin casa cat era ziua de lunga.

Intr-o zi, fetele auzira cum niste barbati povesteau ca toate vapoarele negustorului pierisera intr-o furtuna cumplita.

- Nu i-a mai ramas nimic, spunea unul dintre barbati dand din cap, a ajuns sarac lipit pamantului!

Ca sa salveze ce se mai putea salva, negustorul disperat pleca a doua zi la oras. Acolo, ii ruga pe bancheri sa-i imprumute niste bani, dar acestia il refuzara.

Necajit, negustorul porni inapoi spre casa. Cu gandul la fetele lui, abia daca-si dadu seama ca incepuse sa ninga. Cand plecase de acasa la bancheri, cele doua fete mai mari ii cerusera sa le aduca de la oras podoabe si rochii scumpe. Frumoasa, in schimb, nu-i ceruse decat un trandafir.

Dar cand ninsoarea se inteti si se transforma in viscol, negustorul uita cat era de amarat ca nu le putea indeplini dorinta fetelor si ca isi pierduse toata ziua. Vantul vuia si arunca trombe de zapada in calea calaretului si a calului sau. Si tot mergand asa, negustorul se rataci. Dar, pe neasteptate, in cale ii aparu un spiridus, care ii facu semn sa-l urmeze.

Apoi, cand negustorul ajunsese deja la capatul puterilor, spiridusul ii striga cu un glas subtirel:

- Uite aici! Hai inauntru ca o sa avem grija de tine.

Iar negustorul vazu cu uimire cum in fata lui se ridicase un castel imens.

Dupa ce-si duse calul in grajd si ii dadu sa manance fan, negustorul intra in castel pe urmele spiridusului.

- Hai aici, langa foc, il indemna spiridusul. Cred ca ti-e foarte frig si, de asemenea, foame.

Un foc strajnic ardea in camin, iar cand negustorul se apropie de masa, aceasta se si umplu cu tot felul de bucate.

- Mananca, ii striga spiridusul, razand pe infundate de uimirea ce i se citea negustorului pe chip.

- Iti multumesc din suflet, ii raspunse el, apoi se aseza la masa si manca pe saturate.

Satul si topit de caldura, negustorul ostenit adormi la masa. Chiar si spiridusul, incalzit de dogoarea focului, cazu intr-un somn adanc. Iar pe cand dormeau amandoi, o aratare imensa ii urmarea in tacere din balcon.

Dimineata, cand se trezi cu forte proaspete, negustorul ii multumi din nou spiridusului pentru ospitalitate.

- Trebuie sa ma duc inapoi la fetele mele, ii zise el, amintindu-si amarat cate necazuri avea. Si, trecand pe langa poarta, negustorul privi cu mirare la o tufa de trandafiri inflorita ca prin minune in mijlocul nametilor de zapada. Vazand trandafirii, isi aduse aminte de mica rugaminte a Frumoasei si se intinse sa rupa una din florile acelea fermecatoare.

- Nu, striga spiridusul. Dar era prea tarziu.

Dintr-o data, in fata ochilor sai se ivi o aratare dintre cele mai fioroase, care striga la el cu un glas tunator:

- Asa ma rasplatesti pentru bunatatea mea, furandu-mi din nepretuitii trandafiri? Pentru asta o sa platesti cu viata.

- Imi…imi pare rau, baigui negustorul. L-am luat pentru fata mea.

- Fata ta? urla bestia. Daca te iubeste cu adevarat, sa vina aici, in locul tau. Dar daca nu te iubeste, ai sa te intorci chiar tu, in decurs de trei luni. Si acum, du-te!

Cum nu avea alta scapare, bietul negustor ii promise ca se va intoarce. Apoi, incaleca pe cal si porni spre casa, cu inima coplesita de durere.

Dar cand ajunse acasa si ii dadu trandafirul Frumoasei, fericirea ei ii lumina sufletul.

- Vai, Frumoaso, ii spuse el mahnit, daca ai sti care e pretul acestui trandafir!

Apoi fetele il ascultara uimite cand le povesti de castelul Bestiei si de cumplita porunca.

- O sa ma duc eu in locul tau, tata! striga Frumoasa. Decat sa mori pentru mine, mai bine sa fiu prizoniera Bestiei.

- Sa nu aud de asa ceva! ii raspunse negustorul. O sa ma intorc acolo cand se vor scurge cele trei luni.

Surorile cele mari o privira pe mezina cu manie.

Cele trei luni se scursera repede si, in ultima dimineata, Frumoasa, cu pantofi in mana, sa nu faca zgomot, se strecura afara din casa.

Puse saua pe calul cel bland al tatalui sau, incaleca si, in tacere, isi lua ramas bun de la cei ai casei care inca dormeau. Stia ca o sa-i fie tare dor de ei, dar ii dadea putere gandul ca o sa-si salveze tatal de la moarte.

- Si, cine stie, se incuraja ea, poate ca o sa fac Bestia sa se razgandeasca.

Frumoasa merse si merse si ajunse la castelul Bestiei in miez de noapte.

N-apucase sa intre bine in curte, cand aparu spiridusul:

- Bine ai venit, Frumoaso! Hai dupa mine pe aici, o indemna el. Parca ar fi asteptat-o.

Frumoasa intra in castel in urma lui.

Spiridusul o conduse pe Frumoasa printr-un labirint de coridoare pana la o camera minunata, plina de trandafiri si mobilata frumos.

- Asta e dormitorul tau, ii spuse spiridusul. Apoi ii arata o lada plina cu podoabe sclipitoare. Si acesta toate sunt ale tale, ii explica el vesel, apoi disparu pe usa.

Frumoasa se plimba prin camera, admira trandafirii, podoabele, mobila dulapul plin cu rochii scumpe. Isi dadu jos hainele simple pe care le purtase pe drum si imbraca o rochie frumoasa.

Atunci, aparu din nou spiridusul.

- Vai, ce frumoasa esti, murmura el. Cat de mult o sa-i placi stapanului meu! Ia uita-te in oglinda!

Dar frumoasa inlemni de groaza. In oglinda, in spatele propriului ei chip, zari cumplita Bestie. Se intoarse sa il priveasca in fata.

- Bine ai venit la castelul meu, ii spuse Bestia. Te afli aici de nevoie?

- Da, ii raspunse Frumoasa.

- Dupa un drum asa de lung, trebuie sa-ti fie foame, zise Bestia cu un glas ragusit. Hai cu mine.

Bestia o duse pe Frumoasa pana in salonul unde se afla o masa aranjata pentru o singura persoana. Chiar daca in sinea ei rasuflase usurata ca nu va sta cu Bestia la masa, Frumoasa era impresionata de bunatatea acestei fiinte infricosatoare. Bestia ii ura noapte buna, iar fata ii ramase sa manance. Apoi, privind flacarile din soba, gandurile ii zburara la Bestie si la castelul acesta vrajit.

A doua zi, spre seara in timp ce Frumoasa se plimba prin gradina Bestia veni sa stea de vorba cu ea.

- Tu ce crezi, sunt urat? o intreba Bestia.

- Da, raspunse Frumoasa cu sinceritate. Dar cred ca ai suflet bun.

- Si te-ai marita cu mine? o mai intreba Bestia.

Infiorata de intrebarea lui neasteptata, Frumoasa ii raspunse:

- Nu.

Bestia venea zi de zi sa o vada pe Frumoasa si sa stea de vorba cu ea. Fata se temea tot mai putin de creatura aceea, dar de fiecare data cand o intreba daca ar vrea sa-l ia de barbat, raspunsul ei era acelasi.

Intr-o buna zi, Frumoasa privi in oglinda fermecata din dormitor si isi vazu tatal. Tinea in mana un portret al ei si parea tare bolnav. Frumoasa se duse in fuga la Bestie.

- Trebuie sa-mi dai drumul! ii striga ea. Te rog, stiu ca ai suflet bun. Tata e bolnav si are nevoie de mine.

- Atunci, du-te, rosti cu glas scazut Bestia. Dar promite-mi ca te intorci inainte sa se fi implinit opt zile.

- Iti promit, murmura Frumoasa.

Frumoasa incaleca pe cal si porni spre casa ca vantul si ca gandul.

- Tata! stiga ea, intrand val-vartej in casa.

- Frumoaso! Esti vie si nevatamata! spuse tatal, luand-o in brate. Bestia cea groaznica nu ti-a facut nici un rau?

- Nu, tata, ii raspunse Frumoasa. E un monstru doar pe afara. Dar are suflet darnic si bland. Si tu ce mai faci?

- De acuma, cand stiu ca n-ai patit nimic, o sa-mi fie bine, ii zise tatal zambind fericit.

A doua zi, Frumoasa le spuse tatalui si surorilor ei ca o sa se intoarca la castelul Bestiei, asa cum promisese. Dar surorile, individioase pe rochia si podoabele ei scumpe incercara s-o convinga sa nu mai plece. Si astfel, ea ramase acasa mai mult decat a promis.

In a zecea noapte, visa ca era in gradina palatului si ca o vazu pe Bestia intinsa pe iarba, gata sa moara si reprosandu-i intarzierea. Frumoasa se trezi plangand. „Cat de rea pot fi fata de Bestia care are atata dragoste pentru mine. Ce vina are ca este atat de urata? Are un suflet atat de bun si asta inseamna mai mult ca orice. De ce nu m-am casatorit cu Bestia? Voi fi mai fericita cu Bestia decat sunt surorile mele cu sotii lor. Nu frumusetea aduce fericirea, ci bunatatea, iar Bestia este plina de bunatate. Nu iubesc pe Bestia, dar o stimez, ii sunt recunoscatoare si-i sunt prietena. Daca o voi face nefericita, nu-mi voi ierta toata viata nerecunostinta mea."

A doua zi frumoasa isi pregati calul de drum. Il mangaie si-i zise:

- Du-ma ca vantul si ca gandul, il indemna ea. Mi-e teama ca Bestia e pe moarte. A fost bun cu mine si a avut incredere in mine. Acum inteleg ca sub chipul acela urat se ascunde un suflet tare frumos.

Si calul porni in galop, ducand-o degraba spre castelul Bestiei.

Cand Frumoasa ajunse la castel, Bestia nu-i mai iesi inainte, asa ca ea a inceput sa alerge, strigand infricosata:

- Unde esti? Unde esti?

- Vino, Frumoaso, dupa mine! ii raspunse un glas subtirel. Era spiridusul.

In gradina spre rau, gasi acolo pe Bestia fara cunostinta si crezu ca murise. Se arunca asupra trupului simtind ca inima Bestiei mai batea inca. Bestia deschise ochii si-i spuse:

- Ti-ai uitat promisiunea! Mahnirea de a te fi pierdut m-a facut sa-mi doresc moartea. Sunt fericit ca te mai pot vedea o data inainte sa mor.

- Cum sa mori? striga Frumoasa, ingenunchind langa el si sarutandu-l pe obraz e iubesc si vreau sa ma marit cu tine. Credeam ca-ti sunt doar prietena, dar durerea pe care-o simt ma face sa cred ca n-as putea trai fara tine.

Abia rosti Frumoasa aceste cuvinte, ca a vazut castelul, stralucind de lumina. Muzica, tortele vesteau o mare bucurie, in urmatoarea clipa se intoarse catre Bestia si mare-i fu mirarea cand vazu ca Bestia a disparut si in locul ei aparu un print frumos ca Soarele. Printul i-a multumit Frumoasei ca a rupt blestemul pe care-l aruncase asupra lui o Zana rea.

Desi nu-si putea crede ochilor vazandu-l pe print, fata nu se putu opri sa intrebe unde a disparut Bestia.

- Dar Bestia e chiar in fata ta, zise printul. O zana rea m-a pedepsit pentru vina de-a fi alungat o cersetoare ce-mi ceruse adapost. Greu blestem a aruncat asupra mea. M-a facut o bestie infricosatoare, mi-a dat cinci trandafiri, fiecare fiind un an din viata mea. Daca n-as fi invatat sa fiu bun si sa ma fac iubit, trandafirii s-ar fi uscat, iar eu as fi ramas toata viata un monstru. Am deschis larg portile castelului, am oferit adapost tuturor, dar eu m-am retras in turnul castelului de unde n-am mai iesit pana la venirea tatalui tau. Numai tu ai fost fermecata de bunatatea mea, numai tu m-ai iubit! Pentru toate astea, te rog, fii aleasa mea!

Frumoasa fu uimita de spusele printului. Mersera impreuna la castel unde, spre marea bucurie a fetei, ii astepta intreaga ei familie.

- Frumoaso, spuse zana cea buna, vino sa-ti primesti rasplata. Ai ales virtutea in locul frumusetii, acum meriti sa ai si frumusetea si bunatatea. Vei deveni regina si nadajduiesc ca tronul sa nu-ti distruga virtutile.

In aer plutea parca o muzica fermecata, in timp ce ei se sorbeau din ochi si se gandeau cate zile fericite ii asteaptau de acum inainte.

Si intr-adevar, Frumoasa si alesul ei au trait fericiti ani nenumarati si nimic nu le-a intunecat vreodata seninul vietii.

Sursa: [Foto]
.

La altii se poate!

2011-04-07T09:00:00.004+03:00

- Si inca ce... si cum... si cate...

Olandezii au autobuze care merg pe apa...

japonezii constuiesc autostrazi in 4 zile...

si, cu siguranta, exemplele pot continua.

Dar eu inca ma mai intreb:

- La noi, de ce nu se poate?! Caci suntem un popor atat de inzestrat din atat de multe puncte de vedere...

Sursa: [Foto]

Viata e tot ce avem

2011-04-06T09:00:00.003+03:00

~ de Bruno Ferrero

Ne inselam amarnic asupra sensului vietii atunci cand credem ca viata noastra este un timp care trebuie folosit pentru cautarea placerilor si a recompenselor. Frenetic si cu tot mai mare frustrare, scotocim prin zilele si anii nostri in cautarea recompensei, a succesului care sa dea valoare vietii noastre, lasand sa-i scape raspunsul cel mai evident: cand veti fi invatat sa traiti, viata insasi va fi o recompensa.

Iar viata este tot ce avem.
.